Alesandru Pelimon  JIDOVUL CAMATAR  MOLDOVA ȘI BUCOVINA  BUCURESCI  TYPOGRAFIA STEPHAN RASIDESSU  1863  Iubite Amice,  Am criticat căt s-a putut în această scriere oare care necuviințe ce apasă și desmoralisează populul . . .  Am criticat ori ce abus , starea de barbarie și faptele Evreilor din Moldova, cei ce țin în măinile lor tot comerciul și se bucură de atîtea avantage care le traseră numai din corumpțiunea proprietarilor și din slăbiciunea guvernelor.  Negreșit ori ce om de inimă, un om cu puțin simț de patrie și naționalitate, cată a cerca durere văzănd deplorabila stare în care e căzut poporul în Moldova și mai ales de astuțiea și neleguirile ce săvîrșesc acei oameni.  Fabricarea spirturilor, a rachiurilor în mari cantități, bețiea, sau boala care ucide pe țerani, și care rachiuri se vinde mai mult de Evrei, este un ce de revoltat, un ce de groază! . .  Dorim ca guvernul să fie îndestul informat și să facă a înceta aceste abusuri prin niște măsuri umane; și prin niște legi convenabile, prin niște legi menite de dreptate, chemănd pe toți la datoria lor , la lumină și civilisațiune, să facă între altele a înceta d-a fi Moldova întreagă o ludee, în loc de Romănie. . .  Aceste fură ideile mele: această materie conține opera mea Jidovul cămătar , Moldova și Bucovina  I.  IAȘIi.  Privind cu o aruncătură de ochi, din somitatea dealului Repedea, acea grămădire de case și de edifice ce se ivesc întocmai ca niște stănci albe pe spinarea unui munticel din față-i, e peste putință d-a nu rămînea uimit de frumusețea tabloului p-a nu striga în estasul bucuriei: uite Iașii!  uite Iașii! !  Spectaclul dar ce represintă privirea Iașilor de pe una din înălțimile din pregiuru-i este sublim .  Situat cum ziserăm pe spinarea unui deal mare și pe costișe, represintănd de odată atîtea stabilimente, domele cele falnice a le Metropolii, a le bisericei Trei-Sănți ferarși, a le Golii ș-ale Săntului Spiridon; arătăndu-se pe rănd toate locuințele boerești din strada cea mare de la Copău, din Sărărie și toată partea cea rădicată a tîrgului; — Păcurariu cu miile dale căsuțe și căte-va biserici, Podu-Lung , Tătărașii, acea parte unde se găsește scănteea cea vie de patriotism și naționalitate; marginile sale,- marginea despre Ciric , și în sus mai departe strălucind ca niște oglinzi lacurile, sau iazurile Metropolitului și Porogaia, pînă în malurile Prutului; spre partea din față Socola cu un seminariu și o biserică, toate grădinile și locuințele de vară care mărginesc într-o distanță de o jumătate poștiă, aleea cea mare care duce pînă în tîrg ; monastirea Cetățuia și Frumoasa; — spre partea dreaptă plaiurile: niște munticei cu vii și cu hrame; spre partea stăngă Schitul lui-Tărîță, acel schit interesant cu venituri prea mari, căruia însuși faimoasa monastire Săntul Spiridon îi fu închinată, — valea încăntătoare cu dumbrăvi și cu grădini a Socolei, și cu dealurile verzinde ce se leagă cu Cetățuia și cu Galata, toate acestea se arăt de odată ca într-o panoramă.  Ochii rămîn încăntați; spectaclul e cum zicerca o adevărată bucurie, privind cineva toate aceste posițiuni ce încongiură fosta reședință a Moldovei, de pe înălțimea munticelului Repedea.  Hei!  buni mei amici!  are să vă mulțămiască ochii Iașii cu toate a le sale, acel pavagiu de granit din strada principale, căteva stabilimente și frumosul parc de la Copău; dar vă va face să vă cruciți ce o să vedeți și ce o să găsiți prin cartierele laterale și pe la margini.  Necurățeniea o puteți socoti că e la culme; — glodăriea și mulțimea unei populații adunată din toate unghiurile Rusiei ș-ale Galiții, făcu să nu seamene mai mult acest oraș a un oraș botezat creștinește. . . .  Nu vom lipsi d-a vorbi, între cele-l-alte edifice, și de palatul în care, mai -nainte d-a se face Unirea țerilor, erau concentrate toate ministeriile și tribunalele: un edificiu îndestul de mare și încăpător ,cu o piață dinnainte-i în forma unui amfiteatru și cu o făntănă la mizloc .  Bucureștii are să fie umiliți dinaintea Iasilor, fiind că nu s-a găsit un cap să se gîndească: precum domnitorii ce-i numărăm de la înființarea regugulamentului și pănă astă-zi, împreună cu toți fostii D-nii ministri și D-nii deputați ai obșteștilor adunări, să proiecteze edificarea unui asemenea palat , ca să scutească pe bieții locuitori, cari având vreun proces sau alte afaceri, d-a alerga pentru căutarea vre unei hărtii, sau cercetarea unui număr , de la o estremitate a orașului la alta, adică de la ministeriul din Lăuntru, de pe Podul Mogoșoaii, la ministeriul Justiției, lîngă grădina Cismegiului; de la Arhivă, care e pe Podul Beilicului, la Culte, ce e lîngă Cismegiu, de la Culte, la Comitetul Sanitar etc.  La Iași toate ministeriile, tribunalele, arhiva statului și însuși camera se aflau concentrate într-un singur palat .  Vedem în Iași un stabiliment filantropic și care face eternelă memoriea domnitorului Grigorie Ghica; stabilimentul de naștere și de creșterea copiilor găsiți.  Acest institut , împreună cu un oapiciu stabilit pentru oameni infirmi la monastirea Galata, se găsesc fundate din zilele acestui domnitor ; și mai ales că cel d-întîiu fu așezat chiar în casele sale părintești și îl dotă din propriea sa stare. . .  La Golia, și unde e casa apelor, de la care se împarte în toate direcțiunile stradelor orașului, se săsește un institut pentru cei alienați; numai din nenorocire, această monastire fiind închinată, institutul e foarte rău întreținut . . .  La Săntul Spiridon e un ospital colosal , din a le căruia venituri, oferite de Domnitori și de mai mulți paticulari pioși, subvenționează și alte ospitaluri de prin provincii, precum e cel de la Botoșani, de la Galați și altele.  Iată cu ce scop s-au fundat Săntele monastiri la noi în țeară! . .  Iasii asemnea nu e lipsot de căteva institute de educațiea junimei de, ambele secse; iar seminariul de la Socola a dat țerei o mulțime de bărbați celebri în cler .  Dar ceea ce găsim în Iași, osebit de Săntele locașe, sunt urme romane: ruina fortăreței Municipium Iassiorum, care era situată chiar pe locul unde e palatul depre care vorbirăm , o rămășiță demnă de tot respectul nostru.  Aici legiunea romană Iassiensis XIX fu staționată, în municipiul acesta, precum arată unii scriitori, și de la care orașul priimi numele, după învingerea Dacilor: — ei i s-a fost confieat privigerea și apărarea Daciei transalpine.  Inima dar ne bate dinaintea acestui monument antic ; și ochiul măsoară într-un nesațiu spațioasele strade a le Iașilor, așternute cu peatră cubică și lăturate cu canaluri pe de desubt.  — Fie care din monumentele sale fie vechi sau căt de nuoi, poartă numiri clasice.  Iașii fiind îndestul de populat , împărțit în cartierele de pe deal și cele de pe vale, se află muiat, spre partea de sud , de apa Bahluiul care în timpul primăverei, cănd se topesc ghețurile, sau de ploi multe, face prin inondarea sa o sumă de victime, iar în timpul verei seacă de tot Cursul său este cam mocirlos .  Pe unde din apele sale se formează lacuri, se află acoperite de o mătase verde și care se face vătămătoare sănătății celor ce locuesc pe marginile sale.  Luncile lui însă sînt foarte fertile și vara sînt acoperite de o pășune abondantă și cu nenumărate flori.  Grădinile desfătătoare publice a le Iașilor sînt situate peste apșoara Cacaina, în Tătărași și d-asupra dealului Galatei, spre Miroslava.  De la Copău înainte, ca și pe coastele Socolei, se află nenumărate grădini și vii a le paticularilor, cu tot felul de edifice de fantasie și cu chioscuri orientale.  Căți-va Nemți au cultivat unele din aceste locuri alese, formmănd pe dînsele alee de pădure, unde își vănd berea și puiul de găină prăjit într-un preț esagerat de scump .  La capătul stradei celei locuite de boeri este grădina publică, închisă pe dinainte cu un grilagiu de fer , plantată cu o mulțime de pădure în lăuntru și un aleiu de teiuri în față-i, locul preumblării publicului, cu drumulețe așternute cu petriș , cu mai multe bănci pe care se repausă vizitatori săi, cu un ront în mijlocul său, unde se află rădicat un obelisc susținut de patru lei de peatră gigantesci, și cu niște tăblițe de fer pe care este o inscripțiu și inscripțiunea de pe dînsul, ne amintează doo lucruri d-odată: înființarea regulamentuui organic în Principate, adus de armatele rusești, prin care clasa boierească fu acoperită cu o mulțime de privilegii, iar ceea a sătenilor fu și mai rău apăsată de căt după cum era înainte sub Domnii Fanarioți, și memorabila domnie a lui Mihai St. . . ,  cel ce făcu ca Moldova să fie astă-zi inundată de o sumă nenumarată de Jidovi.  Acesti lei de care se susține obeliscul, și care însemnează puterea, sînt spoiți în culoarea bronzului, dar ei fiind de o peatră moale începură a se măcina și a se surpa; tot atîta fu și durata regulamentui, în a căruia memorie sînt redicați! . .  Apropo de jidovi?  Să venim acu la dumnealor, să facem cunoștință ca cu niște ipochimeni care nu te lasă în pace îndată ce pui piciorul pe pămîntul Moldovii, sau ai intrat în cetatea Iasilor, pînă ce nu se vor informa bine cine ești și nu-ți va lua și cea ori unde te vei mai de pe urmă para din pozunar .  Ori unde te vei găsi, la un han , la birt , la vre o casă particulară, sau chiar preumblăndu-te pe uliți, e peste poate să nu te provoace, sau cum am zice pe romănește să nu te bage în pungă cu tot felul de marfă, cu tot felul de mărunțișuri, cu tot felul de vorbe, cu bună dimineața, cu niște complimente lungi și codate; și pe lîngă acestea nu e îndestul a zice că tot comerciul se află numai în măinile dumnealor , dar apoi și cel mai trist lucru tot nutrimentul locuitorilor se precupețește de dînși; meșteșugari, industriea, producte și toți banii din țeară se eploatează numai și numai de această seamă de oameni.  Nu te vei pune la masă undeva fără ca tot ce ți se servă să nu fie adus, vîndut , purtat , conservat , speculat , morfălit și pînă și pus pe taler dinaintea dumitale, de căt numai de către acesti domni ce-i descriseserăm .  — Apoi sînt în stare să-ți ghiciască și cugetul, plăcerea, dorința, ce o vei avea; și poate că ori și ce lucru care ți s`ar părea altmintreri peste putință de împlinit, se poate prin dumnealor; ba pînă uneori și dreptatea, voind cineva a o dobîndi. . .  Nu te vei găsi de e4 ore la Iași și jidanii de acolo aflară cine ești, cum te chiamă, pentru ce ai venit și căți bani ai cu tine.  Poate amici mei, nu mă credeți ce vă spuiu?  sau va fi vre unul din dumnea-voastră, lucru ce nu crez , care să zică că n-a văzut, că nu știe ce fel de lucru sînt Jidovii?  Nu ne este vorba aci de om , fiind că omul e tot-d-auna om , fie de ori ce rit sau de ori ce cult , dar de principiu, de educațiea sa, de simțimentele morale ce le are către conviețuitori săi, de usul dreptului în societate etc.  Așa dar mai -nainte d-a descri costumul și felul traiului acestor domni, caută a vă arăta ș-aceasta că toate căte le face, din cele ce arătarăm, e numai ca să predomine prin puterea aurului, căruia se închină ca lui Ehova.  Să faceți dar cunoștință bine cu dumnealor, cu acești ipochimeni, cari par- că ar fi frați de cruce cu o seamă de proprietari sau arendași de pe la noi, ce cred că Dumneze a făcut lumea numai pentru a -ndestula nesațiu dumnealor de bani; ș-apoi cunoscăndu-i bine, rămîne la plăcerea dumnea-voastră, să-i iubiți, sau nu. —  Închipuițivă, pentru că este proverbul că de la cap se împute peștele. - sau să vă mai aduceți aminte de un alt proverb , că nu e nebun cine mănăncă șeapte pite dar e nebun cine le dă, cam avem a ne lega de capi! . .  Însă aci vom începe dela capul dumnealor. —  Ei port tot-d-auna o tichie care o ține pe creștet ; sînt îmbrăcați cu halaturi lungi negre, poartă căciuli de plisă neagră și cu coade de samur pe de mărgini, cu capul ras ridiche și numai cu căte-va vițe de păr , (perciunii pe la tămple ce atîrnă cărlionțați), cu pantalonii băgați în ciobote, mai de multe ori înglodate și scălciete, sau cu papuci și cu colțunii ridicați pînă la genuche, încinși peste mizloc cu un cordon negru lat , în formă de brî , cu niște bărbi mai de multe ori nepeptănate și pline de căte ceva; — cam nu prea cu multă curățenie p-în casele dumnealor, și trăind ca sardelele căte trei și patru familii la un loc , adică într-o căsuță sau într-o cămară; cu o spuză de copii după chin și asemănare cu părinți lor , adică nespălați și nepremeniți; și femeile, de și parte nu urîte, caută să o măturisim, cu îmbrăcămintea însă ca ș-a soților dumnealor, deșănțată, îngălată și uitată de nepremenită, (facem escepțiune cu toate aceste cu persoanele bine crescute care iubesc curățeniea și profesez idei frumoase și nobile. .  Fulgii de gîscă joacă un mare rol pe lîngă ființa dumnealor, că se văd pînă și pe capu-le și pe îmbrăcăminți.  Ele poartă părul tăiat și umblă legate la cap , mai adese ori cu căte o legătură unsuroasă și înegrită, cu noroiul uscat pe îmbrăcăminți și pe încălțămintea lor .  — Prea rar se întămplă ca acești cavaleri, sau damele dumnealor , să curățe de pe încălțăminte noroiul de toamnă pînă în primăvară, adică pînă se rupe de tot .  Cu toate acestea nu putem nega meritul ce le atribue o mare parte din domnii proprietari din Moldova, că acești închinători ai lui Ehova ș-ai zeului Mercur, a desvoltat comerciul în această țeară; mai cu seamă când știm că în Moldova se află aproape atâtea fabrice de rachiu căte sunt și școli! . . .  Ai putea să inundezi tot Iasii și câteva târguri de cantitatea spirtului ce se găsește prin magazine și închis în vase prea bune.  Bisericile de prin sateîn o mare parte a Moldovii, cad în ruine, iar velnițile (povernile în carese fabrică rachiu) întrece pompuositatea caselor răposatului A.  V. . . . . în  care s-a înaugurat nuoua universitate, sau pe acelea a le ministrului St. .  ce s-a vîndut pentru datorii și le a cumpărat statul, ca să facă în ele casarma gendarmilor.  Atît sînt de falnice și de mărețe privind de departe velnițele pe moșiile notabililor țerei, în care se fabrică cu o nespusă abondanță rachiu de bucate, cel adăogit cu oare care cantitate de vitriol .  Așa dar acesti domni, a cărora căutătură, pentru cei ce nu sînt deprinși a-i vedea în tot momentul, este tot-d-auna prepuitoare, au ajuns a fi pentru Moldova niște lipitori de care nu se mai poate scăpa. . .  Preocupați fiind tot-d-auna cu specule, a vinde la mărfuri căt s-ar putea mai false pentru a le aduce mai mari căștiguri, adoratorii aurului cu scopul ce-l arătarăm,d-a predomni prin el, inemici ai totului, afară numai de aceea ce le ar da bani, — mirosind tot-d-auna a ceapă care e principala lor hrană, iconomi precăt sînt și activi, cumpliți în regimul vieții și gata d-a corumpe prin acest aur pe amploiați ca să le acopere crimele, lingușitori pînă la basețea cea mai ridicolă, dar mișei și vicleni pînă la mărșăvie, știură tot-d-auna a se însînui pe lîngă cei mari și a sugruma pe popor , prin spiritul lor comerciant .  — țipă pămîntul subt ei dde înșelătorie și răutate; — gata a pune mănă de la mănă, spre a aduna ori ce sume, de a-ursi intrigi în folosul lor , sau a săvîrși vre o răsbunare asupra cuiva, dinaintea autorităților, prin tot felul de calomnii și țesături de felul acesta.  Jidovii, sau jidanii, cari dincoa de Milcov se numesc Ovrei, au ajuns a fi în Moldova, ca să nu esagerăm numărul lor , nu ca nisipul mării, nici cătă frunză și earbă e pe pămînt , dar foarte mulți pen tru ca să coprindă tot comerciul Moldovii, să înăbușiască această populațiune, făcănd de o potrivă victimele lor pe proprietari, pe țerani și pînă și pe amploiații guvernului.  Năvălind jidanii din toate părțile în Moldova,otărîră a preface această frumoasă țeară într-o Palestină; și mai ales se făcură stăpăni p-această capitală, pe care o coprinseră prin greutatea aurului, cum ar lua o armie o cetate cu asalt .  Dar spre completarea gigantescului lor plan așteaptă toleranța dreptului politic pentru streini de ori ce rit și de ori ce cult , și atunci moșiile vor fi toate a le dumnealor; și din Moldova lesne vor năvăli și asupra părții de dincoa de Milcov , ca în niște țeri, surori unite, ca să facă peste tot ceea ce făcură în Moldova, și să facă și din București ceea ce făcură din Iași.  Planul acesta e pus în lucrare cu multă vigoare.  — Partea principală a Iașilor, și mai tot să zic, este proprietatea jidovilor.  La București se luptă și cumpără pe nume schimbat , cele dintăi proprietăți care se găsesc de vînzare.  II.  Fiica bancherului Asber  De la capătul stradei ce duce spre Sănta Vineri în piața cea de verdețuri, și pe unde sînt magazi nele de brînză, se face la dreapta o cotitură care scoate în strada către Veilic .  Mai multe magazine mărginesc strada aceasta, avînd tarabe pe dinainte încărcate cu tot felul de mărunțișiuri de băcănie și căte-va cărcumi cu sticlele așezate în față de fel de fel de culoare, și în forme ca niște plosci rotocolite.  Acolo, în răndul acestor magazine, se află niște case așezate, cu obloanele dela ferestre și cu ușile din față căptumite cu fer , cu un balconaș puțin redicat, susținut prin căteva coloane înegrite și pe dinainte cu un mic grilagiu de lemn .  La întăia vedere nu se poate înțelege daca această casă este vre un magazin de mărfuri, sau e biuroul vre unui bancher însemnat .  — Nu e nici una, nici alta; dar e casa bancherului Așer, unde locuește cu familiea sa. .  Peristilul acei case neavînd vre o eleganță, și păreții desbrăcați de tincuiala cea albă de pe d-asupra, fiind mai toată căzută de vechime și de bătaia ploilor și văzăndu-se colții de cărămizi romii și măcinate, n-ar deștepta nici un prepus că înlănutru s-ar găsi avuții colosale striase de un cap ingenios la specule, într-un curs de o jumătate secol , sau că ar domni acel luchs ce numai amorul unui părinte pentru unica sa fiică Tl-ar produce, fără cea mai mică iconomie, încăt aurul și diamantele să nu fie închise prin dulapuri sau scrine, ci numai aruncate pe mesele cele cu stofe d-aurite și pe ferestre, lîngă pernițele de velură roșie sau cafenie.  astfel era casa bancherului Așer, acel om cunoscut de fie cine, că a jucat role mari în viața sa și numele lui făcuse resunet pînă și în cele dintî capitale a le Europei.  Înainte d-a se strămuta ministeriile din Iași și a se unifica camerile, și mai-nainte sub guvernele trecute, Așer fusese persoana cea mai însemnată în Iași; și ce ziseiu!  poate cea mai renumită din Moldova.  — Toată lumea, alți bancheri, cartoforii cei dintîi, toate doamnele mari, amploiații și foncționarii cei însemnați ai statului n-ar fi întălnit pe Așer fără a-l saluta cu un aer curtenitor ; și se credeau prea fericiți daca priimeau din parte-i un surisu, spre răspuns la salutarea lor .  Foncționarii d-un grad inferior , precum și primii amploiați ai poliții, se da de pe trotuar jos ca să-i facă loc cănd trecea el; și la un ministru el intra în ori ce timn , și chiar la o oră după meziul nopții, fără să fie anunțat și fără a-și scoate caloșii cei de gumilastic afară la antre .  Să venim dar la casa sa din ulița despre Beilic și să urmărim pe bancherul Israilit în vastele sale apartamente,  Intrănd ca pe o poartă pe ușa principală ce da la uliță, ușa de intrare a vizitatorilor săi, cea pe care își căra lemnele, toată provisiunea casei și singură pe care putem zice că mai ajungea vre o căutătură a unui ochiu strein în curte-i; căci alt-fel de giur împregiur se afla mărginită de niște păreți mari ce o închidea ca într-o cetate; și această poartă aflănduse în tot timpul pe jumătate închisă, treceai prin o săliță lungă care răspundea în curte, și în fund o terață pe dinaintea unui șir de apartamente, pe care se aflau depuse mai multe vase cu flori și plante esotice, arăta că acolo locuia bătrînul bancher cu toată familiea lui.  În mica sa curticică doi oameni se găsia tăind neîncetat lemne cu ferăstrăul, iar un al treitea le căra cu brațul în beciu de desuptul caselor celor despre fața stradei; aceea ce îi servea de cămări pentru tot felul de provisiuni.  Mai multe femei de deosebite etăți, și mai toate cu un fel de port , eșind din bucătăriea din capătul apartamentelor despre dreapta și mergănd cănd în casele desure față și cănd în cele despre fund, demonstra că bancherul avea mai multe servitoare; unele, cele mai mature, jidauce, iar cele mai june fete de romăni care vin de prin sate, sau chiar din marginea Iașilor și servesc pe la jidovi pentru a avea o simbrie mai bună.  Un jidov bătrîn cu îmbrăcămintea trențoasă și cu pălăriea ruptă pe cap intra de doo trei ori pe zi, cu doo cofe în formă de putinele de stejar , atîrnate prin niște fringhii scurte de o cobiliță lată scobită, ce se așază bine pe grumazi, pline cu apă din făntăna de lîngă Sănta Vineri și mai de multe ori chiar de la Golia cănd este lipsă de apă, acesta era cărătorul de apă Buhur, care era tocmit cu anul d-a îndestula casa bancherului cu apă.  Sub serioasa căutătură a lui Așer păreau că toate lucrurile din curte se regulau oare cum: seara de vreme era totul potolit și a doua zi de dimineață activitatea reîncepea.  Bancherul, care din juniea sa și pînă la etatea în care se afla trăsăturile fisionomii sale regulate arăta un chip interesant , era unul din acei bătrîni cărora oamenii, după obiceiu lor d-a zice ceva pen tot individul, zicea și pentru el că se ținuse bine sau că a trăit bine în tinerețea lui.  și cănd se afla în casă, ca și cănd umbla pe uliță, era tot-d-auna îmbrăcat cu o tunică lungă neagră de lînă, încins peste mizloc cu un brî de mătase cu ciucuri lăsate pe la căpătîie, cu cisme lungi în picioare, de vacs , tot-d-auna lustruite, și mai de multe ori cu caloși de gumelastic , cănd ploua și se făcea pe stradă mîzgă; cu osebire numai că în casă rămînea având pe cap tichiea sa cea neagră de pluși, iar pe uliță adăoga peste aceasta pălăriea sa cea de castor cu mărginile late și mare la păr .  Un ochiu plin de viață ca al lui și o frunte cu puține încrețituri caracterisa inteligința de care fusese el condus în ori ce întreprindere.  Părul capului nu arăta îndestul numărul anilor săi, pentru că puține fire de păru avea albe.  O barbă rătunză și netedă ce îi cădea pe pept însemna venerațiunea de care se bucura între coreligionari săi.  În fie ce sămbătă, căciula sa originală de blană de samur , cu care se înfățișea la sinogogă, costa mai bine de o sută galbeni; și prostirea cu care își învălea capul la închinăciune, într-o formă ca un guler de mantie, era cusut cu flori de aur și lucrat cu mărgăritare.  Nu s--a văzut la Așer, aceea ce e un defect la ceilalți Israiliți, ca gulerul cămăși pe la la gît , sau bănțile de la mănici să fie vre o dată negre sau mototolite, ci tot-d-auna albe și bine netezite; asemenea și peptarele ce însemnează tablele lui Moisi, foarte curate, fasonate de atlas sau de o altă materie.  Mobilarea dar a apartamentelor sale se compunea din cananele și scaune îmbrăcate în marochin și în damască de mătăsărie; mese, paturi și garderoburi de nuc lustruite foarte frumos , stofe de diferite materii scumpe d-aurite așternute peste mesele cele rotunde, servicii de argint , luminagnice și candelabre lucrate ajur umplea casele acestuia.  Creștinii mai cu seamă, cănd venia la dănsul, trebuiea să rămîie uimiți de atîta strălucire și manieri de priimire; dulcețurile, cafeoa, ceaiuri și tot felul de licoruri aromate se servea la dînsul în tasuri de porselan de Cina și în pahare de cristal , pe tăvi și cu tot serviciu lor de cel mai bun argint suflat cu aur .  Așer cu toate acestea, sigur ca și în trecut despre viitorul său, Fortuna nu-l înșelase nici odată în toate socotelile și trebile ce le avusese cu boierii sau particolarii Moldovi, și d-aceea rar s-a -ntămplat ca să-l vază cineva trist .  Ocupănduse mai adese ori, într-un apartament lateral , unde -și avea scriitoriul său cu toate condicuțile și catastișele încă de la 1833, de cănd făcuse comerciul cu mere murate și pînă ajunsese mare bancher , se afla tot-d-auna în lucru adunănd la cifre și la nule; era îndeletnicit , șezănd pe un jăț mare, cu niște ochelari legați cu aur , atîrnați pe nas , și petrecea cu ochii teancurile de scrisori, întocmai ca un director de minister , care fiind dator a rezola în locul ministrului său, nu face aceasta mai nainte d-a citi bine fie ce hărtie.  Dar cănd vre odată, din causa căderei unei case din Londra sau de la Costantinopole, el perdea un milion și jumătate, asta îi făcea atîta căt -l ar fi mușcat un purice.  Însă astă dată și el se afla preocupaut mai mult de căt tot-d-auna. —  În preocupăciunea sa se mai adăoga și oare care tristețe: era trise mai cu seamă de cănd priimise un bilet de la oare cine, un confrate al său, scriindu-i despre oare care schimbări în orănduiala lucrurilor în țeară, căt și despre oare care interese familiere.  Intră Lina fiica sa prea iubită, pe care nici odată nu o privea dă căt cu un surisu dulce al unui părinte pentru unicul său copil .  Vorbele sale era către dînsa tot-d-auna tinere și cu un ce de desmerdare; dar acum și către ea se arătă serios și era foarte scurt la vorbă.  Fiica băgă aceasta de seamă dar se arătă ca cum n-ar înțelege.  Ea era aprirsă la față ca focul și din ochi ei negri și mari, a cărora căutătură era neliniștită, înțelegea cineva o turburare ascunsă.  Lina mergea pe 19 ani.  — Ea crescuse într-un institul de creștini.  Mama sa, de și simplă și superstițioasă ca toate femeile coreligionare cu dînsa, n-ar fi putut face altminteri, în urma unor accidente petrecute în prunciea fetei; și pentru că ea a fost promis-o, silită de împregiurări d-a nu ș-o perde din viață, că p va da unui preot să o boteze în religiunea creștină; și pentru ca să nu o facă tocmai aceasta, ce se socotea un scandal în ochii coreligionarilor cultului ei; sau pentru ca să fie numai pe jumătate călcat jiurămîntul ce ea făcuse, se mulțămise a lăsa pe fiica sa să urmeze cățiva ani, după ce se mai mărise, un curs de învățături și conoștința limbelor englese, francese și germane; ne mai socotind pe cea romănă, care pentru dînsa era lima patriei ș-a bisericei care a mîntuit-o.  Lina aduse aminte tătăni-său că era Vineri și, după obiceiu, o mulțime de săraci aștepta afară ajutorul ce li se da în fie ce săptămănă.  Pentru că ea de cănd se făcuse mare, prin asistența sa lingă părinți ei, întrodusese fel de fel de obiceiuri în casă, neputănd a-i refuza căte o cerere de căte ori eșia la esamen premiantă; se făcuse lege de la un timp ca părintele ei să destine o mică parte din procentele ce lua de la împrumutați, ca să împărțiască Vinerea cerșetorilor și cerșetoarelor căte un argint .  Aceasta era una din nobilile preocupațiuni a le fiicei bancherului.  Prin urmare lucsul întrodus pînă în gradul ce-l descriserăm în casa acestuia, împărțirea ajutoarelor la săraci, și pînă și curățeniea din casă, curățeniea în îmbrăcăminți, sau oare care îngrijire de toaletă, a purta tot-d-auna un guler alb curat ete.  toate intrau în programul cerințelor fiicei sale, care predomnia în casă, prin spiritul ei și puterea farmecului ce avea asupră-le.  astfel amorul patern , sau femeea, înrîurează asupra spiritului unui părinte căt de fanatic sau căt de retrograd .  Civilisațiunea omenirei și înnobilarea moravurilor celor dintîi populi sîntem datori la femei! . .  Căt despre soțiea bancherului, Reveca, se înțelegea prea bine în a le casei. —  Ea se îndeletnicia în acea zi, vineri, a umplea o ștucă tocată, și a lua de la fum niște pepți de gîscă făcuți batoc .  Din partei ea lăsa pe fiica sa în pace să facă ce voia.  Așer, țiind întro-mănă scrisearea depre care menționarăm și de la care nu-și rădica ochii, arătă cu ceelaltă o pungă în formă de săculeț de pînză groasă, și pe care sta imprimat cu pensula un No.  15.  Fiica lo cam cu greutate această pungă, pe jumătate plină de puișori Gfirfiricii, crucieri nemțești și doo-zeceri-rusești, și eși.  — El se uită după dînsa și suspină. —  Sterse ochii dup-aceea cu o batistă ce o scoase încetinel din pozunarde te; și stergînd și sticlele ochelarilor, o puse îndărăt , după ce o îndoi de vre o trei ori; și d-aci își contino lectura și reflesiunile sale speculative și politice.  Stradele Iasilor părea triumfănd prin marea activitate ce desvălește populațiea sa.  Nu era nici decum supus acelei potoliri și monotonii în care se găsește sămbăta.  Vai de sufletul însă celor ce nu va îngriji ca să cumpere de vineri tot ce le trebuește, c-apoi sămbătă pace bună, poate prea bine și răbda de foame! . .  Toate prăvăliile sunt închise: nici păine, nici carne și de nici unele nu se găsește de vînzare.  — așa dar stradele era umplute: par-că ferbea tot tîrgul, fiind vineri, zioa din urmă a săptămăni.  — Magasinele din strada mare cu postavuri și tot felul de mărfuri de lucs , aduse din străinătate, erau deschise, pe dinaintea cărora mai mulți neguțătoii Jidovi se aflau făcând planuri,îngrijați fiind că strămutăndu se recidența la București, ori să fie nevoiți a desface acele mărfuri pe prețuri foarte eftine.  Zarafii postați din distanță în distanță, și mai ales pe la ungbiurile stradelor, cu căte un dulăpiuor cu geamuri d-asupra, în care se vedea niște cutii desrărțite cu deosibite feluri de monezi de argint și de aur întrînsele, chemau prin sunetul unor carboave vechi,ce ne -ncetat le vîntura în măini, pe cei care aveau nevoe de schimbat , cu condiție d-a lăsa jumătate sfanțih la galben , doo-zeci parale la un irmilic , și cinci parale la sfanțih , și alte dăți și mai mult.  — În toată Moldova comerciui fiind în măinele jidovilor, și ei fiind înțeleși între dănși, ori unde vei merge la vre un magasin să cumperi ceva, întăi ți arată pe zaraful d-alături sau din colțul uleței, să mergi ca să ți schimbe.  Aceasta este un tact jidovesc !. . .  P-în piețe, și mai ales la Tîrgul Cucului,se văd o mulțime de jidovi purtănd pe spinare înbrăcăminți vechi de vînzare și încălțăminte cărpăcite; alții vînzănd poame într-un căruciorii ce-l trage cu-măinele, femei, la o parte, cu ace, ață și fel de fel de mărunțișiuri; unul strigînd colea zemble!  zemble! . .  altul vinde must din pere uscate, altul lapte, altul se ceartă, altul tocmește o căruță cu lemne; femei și copii de jidovi încărcați cu gîște și cu cocoși mergănd sau viind de la haham ca să le taie și copii de creștini îi necăjește adresăndu-le tot felul de injurii; apoi uruitul trăsurelor, hodorogitura căruțelor celor lungi cu niște drugi groși, pe care sînt așezate butoaie cu bere sau cu spirt , sau saci cu făină; strigătul hamalilor aridicănd la mărfuri, al birjarilor și câte și mai câte, fac a se vedea tablouri cel mai ciudat și a se auzi atîta urlet și larmă încăt nu se mai poate înțelege nimeni.  Cerșiturii și cerșitoarele, ființe nenorocite, fără osebire de naționalitate sau de cult , aleargă de la o ușă la alta ca să întinză măna.  — Unii își aduc aminte că în strada spre Veilic , la căteva case de bancheri avuți milionari se împarte oare care ajutoare jidovilor săraci și mai ales celor bolnavi. . .  Cei mai mulți dar se îndreptau cam spre acea stradă.  Splendită atunci și frumoasă, întocmai ca acele curtezane mărețe depre care ne vorbește biblia, fiica lui Așer se arătă în balconașul despre stradă, și cerșitorii începură a se apropiea de casa cu obloanele cum le descriseserăm .  Peptănată cu părul ridicat în sus și prins cu nisce agrafe de aur și cu mărgeane în formă de săgeți, îi desvălea tămplele cu multă grație; pe care numai niște șuvițe mititele se arătau cîrlionțate, atăt de supțirele și fine, precum numai penelul unui maestru mare ar fi putut însemna în portretul unei Estera.  Obrasul ei rotund ca un măr , disputănd cu fața alabatrului, un nas potrivit și o gură bine descrisă, ochi ei mari negri, niște gene stufoase și o frunte desvălită, concurau în armonie d-a face pe juna Israilită căt de încăntătoare.  O talie nici mai mult nici mai puțin de căt care ar desvăli o etate ca a ei, lăsa as vedea tăietura unei marmure albă ca neaoa munțile, astfel taliea ei sveltă și mlădioasă, fiind îmbrăhată cu un capot alb și încinsă cu un cordon peste mizloc , se desvolta ca un crin ; iar umeri ei bine crescuți, brațe rotunde și grăsulii sub o mănecă largă ce atîrna, și cu brățări la măini, erau asemeni răpitoare; căt și acele rotunzimi sferice ce se rădicau ușor și dulce pe sînul ei, acoperit de subțirea batistă cusută în fistonuri.  Ușoară, plină de vioiciune și de inteligență,căutătura ochilor ei era imperioasă. —  Ea însufla oare care respect celor ce se opreau d-a o privi; dar nu se părea a fi și crudă pentru o singură persoană care a iubit.  Cerșitorii, unul după altul, priimind din mănaei albă cum e cașul căte o monedă, se simția prea consolați atingănd degitile ei subțirele și lungi de tremurătoare lor mănă.  Toți o bine cuvînta depărtănduse.  Ea mai ales întreba pe cei bolnavi, sfătuiea și căina pe femeile sărace văduve ce țineau un prunc în brațele lor .  Nu osebia cătuși de puțin pe Creștin dintre Evre ; pe toți îi compătimea și tutulor le ar fi dat un același ajutor .  — Pentru dănsa morala tutulor legilor și a cultelor se unifica dinaintea durerei și miseriilor întregei omeniri. . .  Ea dar era o escepție care ar fi făcut să roșească însuși pe Creștini prin conduita ei, și era un îndemn pentru populul plin de prejudiț ca să se reformeze.  Lina încăntată de laude și de bine cuvîntări, se înturnă mulțămită de fapta sa umană; ea dispăru precum dispare un luceafăr care apoi iar o să se arate în ochii atîtor ființe suferinde.  Împărți pănă la unul toți banii ce i va avea asupra ei, și intră casă, unde găsi pe Avrum , vărul ei, ce o aștepta în salon , pe un jăg , lîngă o fereastră.  El intrase pe cănd dănsa se aflase ocupănduse de soartea celor nenorociți.  — Bunjur!  verișioră Lino!  îi zise el îndată ce o văzu intrănd.  — Bine veniși, vere!  bine ai venit sănătos ! ii răspunse Lina surizândă și mult grațioasă, și mai ales rîzănd de tonul prin care Avrum voea să se arate că e de modă.  Ea șezu aproape de dînsul și cu o dulce căutătură se uită lung precum voi să citească în cugetul său.  El întinse măna ca cum voia să se joace sau a învârti brățeaoa din măna ei lăsată alene pe jăț .  — Îmi plăceai mult , zise el, cănd te priveam ce făceai adiniaori cu acele femei sărace care te bine cuvînta; îmi plăcea să te auz numindu-le pe Ehova singurul Dumneze prea Putinte și părintele tutulor.  — Tot în numele lui dar viu a-ți aduce nuvele plăcute. . .  și fața Evreului păru a fi schimbată cănd pronunță aceste vorbe.  — Ce ai Avrum că te văz atît de schimbat?  Ești ca păretele alb , fără o fărîmă de roșeață pe chipul tău?  Ce nuvele zici că mi aduci?  — Taică-tău nu ți a zis nimic ? . .  Nu știi nimic ? . .  sau în adevăr numai acel profesor creștin care adesea ori te vede la Copău, sau în grădina Socoli, îți ocupă mintea și inima; zi Lino? . .  Lina se făcu roșie dar se stăpâni d`a nu se trăda ea însăși prin turburarea ce ar fi arătat,- răspunse:  — Te știeam, Avrum, om cu judecată și n-ași fi așteptat să auz de la dumneata asemene vorbe.  — Ia să lăsăm astea, Lino; știi ce nuvele am să-ți spuiu, unchiu-me de la Cernoviți mă face moștenitor pe toată starea sa care se urcă la doo-zeci de mii florini; îmi lasă niște case în oraș și o grădină mare de la margine; afară d-aceasta sunt foarte avut , îmi cunoști starea?  așa dar vei consimți și tu ca ătă-ni-tău, de la care te am cerut în căsătorie.  — Avrum , Dumneze să-ți dea tot binele și fericirea ce vei dori-o, dar căt pentru mine, e nu voi să mă mărit!  — Dar ce fel?  nu vrei să mă iei?  te vei înprotrivi tătă-ne-tău?  Refuzi avere?  refuzi fericirea ta? . . .  — Avrum , fericirea omului nu e tot-d-auna numai în avere, ci în împlinirea unui scop pe viitor .  Avrum mai întăi simțise estasul fericirei de un moment ce îl făcea să schimbe fețe, dar cănd auzi pe vara lui refuzăndu-i și măna și averea, o crezu că este nebună.  — Dar Lino!  adăogă el, o să te măriți? . .  — Drept să ți spuiu poate să mă mărit și poate nu, Dumneze o știe, însă pentru dumneata vei ne meri mult mai bine lond pe Rahila fata lui Mehei băcanul, sau pe Debora fata giuvaergiului din ulița mare; pentru că ori care din ele te va iubi, vei fi înțeles de dînsele și vei putea a te uni; dar vezi e , ideile mele, dorințele ce am, visurile mele de o fericire nu se potrivesc nici cu a le dumitale. . . .  Vei crede că sînt o nebună, că sînt o smintită, că nu știu ce vorbesc și nu știu ce fac, am visurile mele, Avrum , și voesc să fiu sinceră către dumneata.  — Dar tată-tău voește și este hotărît ca să te mărite, replică Avrum , turburat de răspunsul care i -l dete.  — E stim voința părinților încăt poate avea un drept ca părinte asupra mea, aceasta e una din cele zece învățături a le Profetului Sănt ; dar vezi cănd ai ști istoriea copilăriei mele, îmi vei da dreptate.  — Pînă la doi ani de la nașterea mea, eram suferindă de omorîtoarea patimă a copiilor. . .  Mama mea și tată-me desperați că vor mai avea pe fiica lor , și mai cu seamă că atunci ei plîngeau perderea unui fiu mai mare, ziseră sfășiind vesmintele de pe dănși, ce ne folosește aurul și toată avuțiea noastră fără astă copilă?  cine se va găsi să o tămăduiască de răul ce o muncește, va lua o jumătate din aurul și averea noastră.  Toți rabini, marele rabin de la Satagura, ce venise în treacăt de la Focșani pe la Bacău, mă văzu și -și încercară puterea învățăturei lor ; toți doctorii și moașele din Moldova nu putură face nimic ca să scape, pa fiica lui Așer.  Mama mea, după îndemnul a cător-va cocoane Moldovene, hotărîră a merge cu mine la Bucovina și a cădea cu mine dinaintea Săntului Ioan din Suciava, ce se află în Metropoliea cea mare de acolo; pentru că, ziseră doamnele creștine, cine cade cu credință dinaintea acelui Sănt e peste putință ca rugăciunea sa să rămîie neascultată. . .  Dar e mă aflam mai mult între cei morți decăt între cei vii și nu erau singuri că vor putea ajunge cu mine pînă la Suciava.  Tot tîrgul Bacăului, unde trăia părinți mei atunci, cunoștea starea cea tristă a lor .  Atunci o femee din satul Leteea veni de spuse mamă-mi că preutul cel bătrîn al satului are darul minunilor cănd citește la pătimași.  Părinți mei alergară la dînsul, se rugară de el, plănseră cu mine pe brațele lor , dar preutul le răspunse că nu poate să citească celor d-o altă credință.  Părinți mei nu încetară d-a -l ruga și el le răspunse: va împlini aceasta cănd vor consimți ca e să priimesc botezul. . .  — A!  cum s-ar fi putut aceasta!  adăogă Avrum, ca cum își perdea mintea.  — O lume întreagă cunoaște acest adevăr !  — Lino, vezi, ai simpatie pentru creștini, din ceea ce înțeleseiu?  — Fără a desprețui vre odată credința părinților mei, am venerat biserica creștină și am ascultat cu plăcere de căte ori am auzit citind un preut dinnaintea altarului.  — Ai intrat dar și în biserică?  — O!  de multe ori, și mai tot-d-auna în biserica celor Trei-Sfinți, unde este Sănta Paraschiva.  Avrum, auzind aceste vorbe, crezu de o cam dată că vara lui își rîdea de dînsul, și pentru care începuse a i se sbîrli perciunii de mănie, dar iarăși se liniști.  — Urmează înainte, adăogă el.  — Preutul, hotărît, zise că altminteri nu va putea să-mi citească molitfa de, însănătoșire.  Tată-me și mama mea răspunseră că ei sînt mai mult bătrîni și că ei primiind propunerea sa apoi trebue ca și ei să se leapede de credința străbunilor săi, lucru ce nu vor face nici odată; dar ei insistară mere lîngă preut rugăndul, și mai adăogiră, că e scăpănd de la moarte, ce nu prea credeau, fac giurămînt că mă vor lăsa la alegerea mea cănd voiu fi mare: nu se vor împrotivi daca e voiu voi chiar să mă și botez. .  Preutul fu mulțămit de astă promitere a mumă-mi și a tată-me ; dar însă el se temu de vre o răspundere, și zise că voește să aibă o hărtie de la protoiereul de Bacău.  Acesta, ca om înțelept , scrise pe suplica ce i o dete părinți mei că: „cele sănte nu se spurcă. .  ” o temă din săntele scripturi luată.  După o luptă grea, după mai multe zile de alergătură, privind cu ochii cum e mă munciam și mă perdeam arzănd în niște flacări de dureri, amorul de părinte, credința în acel preut bătrîn , făcură minuni, că în adevăr mie îmi fuse bine după ce îmi citi în trei rănduri și mă stropi cu apă sănțită.  — Credința ta te va măntui!  a zis învățătorul Iisus. . .  În adevăr credința părinților mei mă scăpă de la moarte.  —Vezi dar, Avrum, am dreptate sau nu, ca să am stimă pentru datinile Creștinilo și să venerez biserica lor ?  Avrum rămăsese pe gînduri.  — Apoi, știi, e am crescut alt-fel, am învățat în scoli, am citit istoriee lumi, nu pot avea prejudiții; judec lucru precum este, dau dreptate cui o are; am citit istoriea populului celui ales de Dumneze , care e populul iuvre , am citit înălțarea, suferințele și căderea lui. . .  Pentru că greșiră părinți și străbuni nostri, noi azi suferim hula și desprețul populilor! . .  Sfășierile, desbinarea, ura din trecut ne perdu patriea. . .  Cărțile Profeților numesc nefericirea de care fuse bîntuit populul Iudei pentru rătăcirea lui!  Ehova certă pe fii săi și cearta lui fuse teribilă! . . .  După ce el rătăci umblănd lumea,fără azil și fără patrie, gonit din loc în loc , din țeară în țeară, veniră însfîrșit acești fii certați de cel Prea Înait, într-un loc unde populul creștin îi îmbrățișă și îi priimi. . .  De ce dar astă isolare a populului Evre cănd este îmbrățișat și priimit în țeara Romănilor? . .  Moldova e patriea noastră celor care ne am născut în pămîntul ei, celor deprinși a se bucura numai de frumusețea cerului ei, celor care se înavuțese în mizlocul populului ei, celor ce iubesc pămîntul, munți și rîurile ei, celor ce se împărtășesc de toate bunurile ei, celor priimiți sub scutul legilor și al datinilor d-aici, celor deprinși a asculta musica și limba populului, celor ce se iubesc ,celor ce îmbătrînesc și se înmormăntează aici, celor ce se roagă lui Ehova în pămîntul acesta; singurului Dumneze Prea Putinte și prea îndurător ! Ei bine, Avrum, caută să fim drepți, caută să neluminăm !. .  Creștini sînt trații nostri, țeara Romănilor este patriea noastră, să facem dar și noi ceva pentru ca să avem dreptul d-a ne bucura de numele acesta, — a avea o patrie! . .  Juna Israilită părea inspirată cănd vorbea acestea Evreului care nu fusese deprins de căt a auzi precepte de fanatism , a ține ia costumul cel barbar și a se închina aurului.  — El nu zise mai mult o vorbă.  — Sînt măhnită, adăogă ea, că nu este ertat secsului me d-a propune reforme, de a represinta națiunea în fața guvernului ș-a națiunei romănești, c-atunci ași dori să port un nume mare; ași vorbi celor bătrîni, ași sfătui junimea, ași intra în sinagoge cu scop de a îndrepta opiniunile, ași combate rătăcirea, ași biciui vițiul și toate năravurile scîrboase, ași căuta să luminez națiunea mea, ași disputa în multe puncte rătăcirile rabinilor, ca urmașii populului celui ales de Dumneze să merite titlul acesta!  — Am citit mult, am răsfoit scrinturile și cărțile profeților, pentru ca să aflu adevărul;— am studieat precăt e permis secsului și anilor mei știința literaturei populilor vechi și a celor moderni: am citit pe Chiller al Germanilor, pe D-na de Stael, pe Ghatobrian al Francesilor, pe damicela Stevar Englesă și pe alți poeți umani; am admirat caracterul eroic al femeilor celebre; — Ioana de Arc a aprins în sufletul me simțimente de eroism ; — femeei scriitoare, artiste însemnate, celebrități ale secolului în care trăim , — îmi inspirară minea și mă făcură să invidiez soarta-le și să fiu geloasă de numele lor !. .  Vezi dar, vezi că aurul nu este totul care face fericirea mea; aplecarea aceasta este prea înjositoare și nu se potrivește cu mine; un caracter nobil , o frumoasă purtare, idei generoase, compătimirea celui nenorocit , aplecarea către binele altuia iată religiunea omului cultivat ! iată dorința și visurile mele de care sînt dominată! . .  Nu ne potrivim dar Avrum , și ai fi prea nefericit cu mine. . .  Avrum rămăsese cu capul în jos , cănd intră Așer cel ce ascultase din apartamentul lateral o mare parte din vorbele Lini, și Reveca se ivi deschizănd ușa despre față.  Bătrînul rămăsese cu brațele încrucișate privind pe fiia-sa ce se sculase în sus dinainte-i și pe Avrum ce se afla ca înlemnit pe scaun .  Reveca lo cea dintăi vorbă, adresăndu-se către Avrum : Sabăt bun să aibi!  bine ai venit la noi Avrum !  să rămîi să cinăm cu toții la aprinsul luminilor.  Avrum tresări, ca cum s-ar fi deșteptat dintr--un vis .  —Iertați-mă, voiu întărziea prea mult la rugăciune, și d-aceea nu vă pot făgădui. . .  Avrum fiind de tot turburat, nu priimi a rămînea la cină.  Așer zise către fiica sa: știu ce cugeți tu Lino; sunt prea nemulțămit de vei rămînea în aste idei ciudate! . .  Avrum ți a făcut cunoscută hotărîrea ce am ca el să fie alesul tău.  Sabătul zilei de măine voesc să fie sărbătoarea logodirei tale. . .  Nu ași crede că vrei să te împrotivești!  Iată în astă scrisoare, un confrate al me mă înștiințează de cele ce ești hotărîtă a face; toate dar le am aflat. S - ar putea oare ca Lina, fiica mea, să facă vre un pas în contra voinței părintelui ei? . .  Așer ținea încă în măinile sale acea scrisoare ce a fost priimit-o, și care conținea interese de familie, cum mai arătarăm .  — Lina ca lovită de trăznet , auzind aceste căzu în genuche dinaintea tătă-ni-său.  Avrum văzănd pe bătrîn atît de hotărît, părea că reînsuflețește  Reveca începu a lăcrăma văzănd pe fiia-sa așa de turburată și vorbind către tătă-ni-său cu atîta determinare.  — Ești părintele me , taică!  Te iubesc și te stim prea mult, dar să nu mă silești la un pas ce nu voesc a-l face; nu mă mărit! . .  Avrum iar înlemni auzind aceasta.  — Ce voești să faci?  adăogă Așer, vei îmbătrîni astfel? . .  — Rămîiu stăpănă pe alegerea ce voiu să fac , ca și pe conștiința ce o am. . .  — Conștiința ta se va conduce de voința mea; alt-fel n-am fiică!  zise bătrînul prea supărat.  — Taică, ai făgăduit odată că îmi vei lăsa conștiința și alegerea mea liberă!  Atunci Reveca își aduse aminte de starea fiicei sale cănd era să o pearză de bolnavă și ce promisese împreună cu bărbatu-său preotului celui bătrîn de la Leteea care a scăpat-o.  — Începu a plănge și mai tare.  Așer mai voi să zică ceva, dar văzănd pe femeea lui că plănge se opri.  — Rădică-te!  zise bancherul fiicei sale care îi îmbrățișase picioarele și nu înceta d-a -l învinge prin căutătura ei cea rugătoare și mult dureroasă.  Lina adăogă: nu mă ridic de la picioarele tale pînă ce nu vei zice că nu mă vei sili la o alegere ce nu voesc e !. .  Pe cănd bătrînul bancher și fiica sa se afla în această stare, se auzi de odată țipete și o larmă ca cum era foc în stradă.  El eși numai de căt în halat și cu tichiea sa pe cap , și după el alerga și Avrum , ca să vază ce este; iar Lina, cu ochii roșii și plini de lacrime, fu sprijinită pe pentul mamei sale ce nu înceta d-a o consola ș-a o re-ntoarce dela un fel de leșin în care ea căzuse.  După căte-va minute, bancherul și Avrum intrară în casă bătăndule peptul la amăndoi de o nespusă turburare; ei aduseră vestea că a dispărut fata arginarului din strada învecinată, pentru care se făcuse acea larmă, și toți jidovii merg cu grămada la poliție să ceară dreptate, ca să le descopere pe fur .  Așer își punea repede în camera laterală caloșii în picioare și lo iute pălăriea sa de castor pe cap , pentru a merge d-a dreptul și întins la ministru. . .  III.  Teribilul Teraront.  Poienele este la o poștie departe de Iași, în drumul spre Vaslui și Bărlad.  Mai cu seamă căt ține șoseaoa, de la Movila lui Purcel și pînă în Iași, și căt ține valea Lohanul despre Huși, calea represintă posițiunile cele mai interesante: numai dealuri acoperite de codri și văi pitoresci, precum se vede pretutindeni în pămîntul Moldovi și al Bucovini.  Asemeni nu vom lipsi d-a arăta că codru ce se începe de lîngă Poiene, și care ține pînă d-asupra Iasilor, la Repedea, este tot așa de defătător și periculos ca cel de la Strunga, dincolo de Tîrgul-Frumos , sau ca cel din susul Pascanilor la Moțca; iar autoritatea este silită să ție căte-va posturi de gendarmi, pentru paza și siguranța celor ce călătoresc p-acolo.  Din cănd în cănd niște bande de potlogari turbură pacea trecătorilor; și osebit că desbracă frumușel pe cine apucă p-în murgul serii, sau mai tărziu, și i ia tot ce are în pungă sau în chimir , apoi, prin reaoa dumnealor conduită, deteră naștere unui proverb ciudat și care este foarte cunoscut poporului și tîrgoveților din Moldova: — a fi bătut pe datorie. . .  Însă jidovii cari cunosc bine acest proverb umblă tot-d-auna mulți într-o trăsură, să se încurageze unul pe altul, și cănd văd nevoia se pomenesc strigănd ghevalt ! ce însemnează o luptă teribilă cu niște astfel de mișei, sau că se află fugind măncănd pămîntul. . .  și de căte ori de suflarea vîntului se mișcă frunza, sau ramurile copacilor, și li se pare că au să fie atacați, atunci să te ții! . . .  arabagii ce sînt din connaționali neguțătorilor ce duce p-în trăsuri, dă bice cailor făcăndu-i a sbura ca vîntul; iar cănd sînt aproape să iasă din acel codru, încep cu toții a cănta, și viața revine pe fisionomiea lor ce mai nainte o avea perdută. . .  Poienele prin urmare, care sînt la estremitatea codrului, și care cad pe proprietatea boerului V. . . .  nu le putem zice nici un sat , nici vre un tîrg însemnat, ci un tîrgușor , adică o uliță de jidovi vînzănd vin ,rachiu, păcură și căte ceva d-a le măncării; — mai sunt și vre o căteva locuințe, mai pe departe, de Moldoveni, și câteva bordeie de țigani meșteri făurari; fiind aci și poștiea, cea din urmă, cum arătarăm , spre Iași, tot cu numele acesta.  Neguțitorii dar din Poiene, cari se sfiesc în viața dumnealor de a face gîlceavă, sau să se ia cu cineva la bătaie, fac ce fac pe tăcute, numai alișverișul să le meargă bine; ș de aceea un simplu comisar e îndestul d-a menține ordinea aici; ș-acesta având cu sine numai un slujitor , servindu-se cu el, la deosebite cazuri, ca de o putere, spre a esecuta vre un ordin ce ar veni de la Iași.  Comisarul era un vechiu slumbaș polițienesc .  — Un om scurt de talie, cu un obraz mare și cu părul creț , care începuse a cărunți; purtănd o șapcă cu cocardă d-asupra cozorocului și pe demărgini cu șnur roșu; umblănd c-o uniformă nu de tot veche: un surtuc , pantaloni și cisme de vacs în picioare.  Ori ce jidov l-întălnia negreșit îl saluta scoțănd căciula de blană dinnaintea lui pănă la pămînt , și îl curtenia adresăndu-i vorba; domniule comisar sluga dumitale! . . .  Dintre toți jidovii numai jupăn Ițic era mai adese ori vizitat de domnul acesta; pentru că ziceau uni alții că oule cele coapte ce le avea de vînzareși vinul cel alb care l-avea în pivniță erau prea gustoase. . .  Cancelariea sa, fiind necesitate d-a fi pusă în mijlocul tîrgului, și pentru că nimeni nu se găndise d-a construi într adins o casă, fusese nevoit să o ție în una din acele cărciumi, lîngă care se afla o cămăruță.  — Aci se înfățișea cei ce aveau nevoe de vre o judecată, ci se primeau reclamații fruntau părțile interesate, și mai adese ori în prăvălie la jupăn Ițic se da hotărîrea; sau d-aci se înainta procesul la tribunalul din tărg .  Așa dar jupăn Ițic și domnu comisar erau de o potrivă respectați în ochii poporului; pentru că de multe ori, cănd domnu comisar nu prea înțelegea un lucru, veniea jupăn Ițic de și da părerea.  Tcmai în acea zi, vineri, era judecată în prăvăliea lui jupăn Ițic: doo Pigance și un copil erau înfățișați dinaintea domnului comisar ; pentru că mama copilului îl dedese de suflet cumnatei sale să îl crească, să -l facă mare și să fie al ei de tot; și, după trecere de o lună și jumătate, femeea își luase seama și reclama luarea îndărăt a copilului de la cumnata sa.  Domnul comisar opiniea. . .  Dinaintea ferestrelor acestei cancelarii se opri în stradă o trăsură ce părea că venia din provincie. Într- însa era o doamnă nu prea urîtă, dar nici atîta de jună ca să nu poată călători singură într-o trăsură, însoțită numai de o camerieră.  Ea avea obrazul și capul învăluit cu un stergar de Borangic foarte supțire cu flori pe de mărgini și pe la căpătîie; cu jumătate mănuși de mătase negre în măinile sale, și cu o mantelă de mătăsărie, cu care era acoperită peste tot .  Cameriera ședea dinainte pe capră, îmbrăcată ca de drum , și cu o pălărie amazonă de paie pe cap .  Trăsura se opri la vocea sa strigănd vizitiului; iar un june ce se dete jos dintr-o brișcă care era venită de la Iași, se apropie de trăsură, puse un picior pe scaia din jos și începu să vorbească cu sus-numita persoană.  Cameriera sa nici că lua aminte la cele ce ei vorbiră.  Junele acesta era Fratele-Andrei, Romăn de capacitate înaltă, un profesor din Iași, june care săvîrșise doctoratul la Verlia; el a fost trecut colegiul în Sibiiu, învățase teologia la Blaziu, pentru că fusese decis a îmbrățișea cariera clerică; și apoi, favorisat de soarte, urmă mai departe studiile sale în străinătate.  El absolvise cursul de drept și devenise mai tîrziu doctor în litere: dar amici și confrați săi, și chiar după ce ei se re -nturnă în Moldova, în pămîntul nașterii sale, îl numiră Fratele-Andrei, pentru ideile ce le avea; pentru că el da la toți această numire, ajutănd mi înbrățișănd pe fie care cu un simțiment de frățietate; ca să zicem așa el era chiar un Apostol .  Vestimintele sale era ca a le unui cleric .  — Înbrăcat simplu dar cu multă îngrijire și curățenie, purta niște îmbrăcăminți lungi romănești: un suman de postav negru, pantaloni și cisme curate, și având o pălărie ușoară pe cap .  — Taliea sa era interesantă, cu un chin dulce și cu ochi căprui, un păr castaniu lăsat în bucle pe lîngă urechi, dănd aerului său, măreț și falnic , un caracter antic , și de un adevărat Romăn .  — El vorbea rar dar se gîndia bine; gata a aduce ori ce fel de serviciu amicilor săi, nu se găsi vre o dată un om care să se plăngă de dînsul  El cunoștea pe cei mari ca și pe cei mici; era îndatoritor către toți, departe de pedantismul unora ce se cred geniuri și și permit o necuviință de a rîde de alții și a critica pe toată lumea. . . El  da fie căruia ce este al său; și mai cu seamă nu era lingușitor către unii și un cumplit tiran către alții.  — Fratele Andrei dar cu chipul acesta era iubit de toți.  Nu mai puțin pînă și femeile înțeleseseră capacitatea și meritile sale; și d-aceea nu se opreau d-ai confiea unele secrete ș-al consulta în diferite cazuri.  Sus zisa doamnă dar între altele, adăoga următoarele vorbe:  — Sînt vezi desperată! . .  Am prepusuri asupra bărbatului me că, după cele ce am auzit, el -ș-a adus Idolul desfrînărilor lui, o fată de șeaispre zece ani, pe care o îmbrăcă într-o rasă călugărească, la Hangul, ca s-o ascunză de ochii celor ce-l observă.  Daca m-ași încredința despre aceasta, jiur pe Dumneze că e însumi voiu pune foc și voiu preface zidurile acealea în ruine și în cenușă.  — Poate că nu e adevărat cele ce ai auzit, doamnă!  răspunse Fratele-Andrei.  E știu că soțul dumitale te iubește, te stimă, și n ași crede! . .  —— O!  da, am auzit-o de sigur și voesc a mă încredința, adăogă dînsa.  Această doamnă era soțiea unui paticolar din familii de proprietari mari; și pentru că știea pe junele Andrei legat în relații de aproape cu bărbatul ei, voia să afle de la dînsul aceea ce o neodihnea și o făcea să răsufle numai răsbunare.  — Spune, domnule, așa să trezești?  zise ea, spune ce știi? . .  și căt pentru recunoștință din partea mea, își voiu fi într-o zi de mare ajutor la însoțirea dumitale cu fiica bancherului pe care știu că o iubești.  — Poți să fii sigur de asta! . .  Andrei rămăsese uimit de cele ce îi zise astă femeie.  Ochi săi păruseră strălucind de o lumin secretă ce o dă une ori speranța.  Cautătura lui era dulce și lină.  — Se uită la dînsa, și par-că voi a-i mulțămi cu toată inima fără a zice ceva.  El se găsia într-un moment de transportare. . .  Cu toate acestea îi mulțămi făcănd cu capul și londu-i încetinel o mănă pe care i o sărută.  — Nu crez, doamnă, ca să te amăgească soțul dumitale, adăogă Andrei, cu un ton de încredere, damei ce îl privea observăndul bine; cunosc pe domnul soțul dumitale și știu căt te iubește! . .  Dar pentru ca să te pot asigura despre cele cezic, cănd vei merge dumneata la Hangul, mă vei găsi acolo pe mine.  — La Hangul dar!  zise această doamnă cu toată espresiunea pasiunei sale, la Hangul! . .  și după aceasta fii sigur de ceea ce am promis.  Se despărți londuși zioa bună cu toată buna cuviință de la dînsa.  —Trăsura și porni îndată.  Iar el fiind că mergea să viziteze pe un proprietar a țeară, ce nu era departe d-aici, și căruia, pe lîngă alte trebi, îi aducea o scrisoare trimisă de la Paris de la fiul său, se gătia a se sui în brișcă ca să-și urmeze calea înainte.  Intălni din întămplare pe un oare care preotul Iconomu ce îi era cunoscut; schimbă și cu el căteva vorbe, din care causă întărzie.  Jidovii începuseră a se cam găti să aprindă n-în casele lor lumini multe de vineri seara spre sâmbătă, a pregăti ospățul ce ține pînă a doua zi seara, a pune ne mesele lor colaci spoiți cu oo pe d-asupra, a aduce fertură de pasăre și de pește, a umple garafele cu vin și a spăla paharele pe dinlăuntru și pe dinafară; a se spăla însuși ei și a se schimba în premeneli, pregătinduse a închide prăvăliile ș-a nu mai vinde nimului nimic , nicii indigenilor, nici călătorilor; și într-un cuvănt a serbători zioa Domnului veselinduse cu bătrîni și cu tineri, cu femei și cu copii, căntănd psalmii Profeților, unul căte unul; și- apoi ceea ce e mai mult, de ar fi perit pămîntul, sau s-arfi întămplat ori ce, s-a isprăvit, numai puneau măna pe nimic , nici pe foc , nici pe apă, nici pe cel mai neînsemnat obiect , afară de monetă! . .  Cum am zice sînt uni cari din prea multă lăcomie îndrăsnesc a spurca zioa aceasta priimind bani de la creștini; sau ferească Dumneze , într-un caz de nenorocire, atunci sînt nevoiți a se apăra cu eroism , a sări toți pentru unul și unu pentru toți. . .  — Vezi frate, zise preutul amicului său cu care vorbea, ce minune o fi!  numai vor fetele jidovilor să ia în căsătorie d-ai lor ele se lipsesc de avere, se leapădă de părinți lor și fug de trec la legea noastră! .  Mai în spătămîna trecută mă aflaiu la Schitul Adam, cănd se botezară doo inse, doo surori, care apoi se și măritară dupe creștini!  — erau frumoase amăndoo și amăndoo erau prea vesele.  Fratele Andrei crezu un moment că preotul știea ceva, și că făcea oare care alusie la dînsul, vorbindu-i d-acestea.  — Tot așa se poate întâmpla și cu fete de Romăni să se mărite dupe jidovi, zise Andrei.  Nu sînt și ei oameni?  nu pot fi soți buni?  buni patrioți chiar?  — Așa e, dar ei nu vor să se înrudească cu streinii. .  Amestecul lor cu ai nostri e numai căt privește interesul de a strănge aur : aur și iar aur , aur și argint !. .  și d-aci vine că îi numește lumea lipitori. . .  — Cu chipul acesta ei vor rămănea pentru tot d-auna streini în Moldova, și nici odată nu vor fi patrioți adevărați. . .  Cu toate însă, se întămplă ca uni să se însoare, să ia femei pămîntene. . .  — Negreșit, priimind botezul! . .  Abia sfîrși preutul, și se auzi larmă la capătul cel din sus al tărgușorului.  Unii din jidovi grăbeau a închide obloanele dughenilor, neștiind ce era, și căutănd a se asigura pentru Sabăt ; dar larma creștea din ce în ce, și la strigătul hai! . .  vai! . .  alergară ei într-un suflet , lăsănd pe femei să pue obloanele și să închidă ușile despre stradă.  Alergă și Fratele-Andrei la locul unde se făcea gălceava, despărțindu-se mai întăi de preut , care îi pohti seara bună și bună călătorie! . .  Capătul din sus al tărgușorului e cel despre codru, adică despre Iași.  Doo trăsuri era oprite acolo în mizlocul drumului, una fiind o birjă lipovenească, ceelaltă o araba cu jidovi.  Mai mulți înși strănși împregiur , jidovi și vre o doi trei indigeni, păreau ca niște feare ce se mâncau unele pe altele, atât erau de înverșunați, adresăndu-și injuriile cele mai provocatoare dintr-o parte și dintr-alta.  Gurile le toca ca moara; și în atitudinea ce o aveau, cu pumnii încruntați, rădicați în sus și amenințănd, ar fi făcut pe cineva a crede că acolo era vărsare de sănge, adică că ar fi o bătaie de moarte.  Însă nu, ci era mai mare gălăgiea decăt fapta.  Doi dintre acești fii ai lui Moisi se puseseră înaintea cailor, ca să ție în loc pe un droșcar Rus cel ce călătoria cu trei cai înhămați alăturia, fiind el pe capră împreună cu un altul, iar înnăuntru în trăsură un bărbat și o tînără fată care ținea cu amăndoo măinile o batistă la obraz : femeea fiind galbenă ca turta de ceară, iar cel d-alături cu dînsa aprins precum ar fi un le într-o cușcă de menagerie.  Toți se păreau că -și făceau datoriea aici; dar nu se ucideau precum poate am fi crezut.  — Birjarul însă anticonstituțional , nu se sfii de a croi peste capul și peste spinarea celor dinaintea cailor căteva din acele lovituri birjărești însoțite de injurii.  Jidovii ce apucaseră de țineau caii de dărlogi, de tot în aceasta convenționali, arătau în gura mare că nu este cu lopata, dar e cu judecata; și că să întoarcă trăsura cu tot ce avea înnăuntru, pînă era mai de vreme, la Iași, pentru că a doua zi era sămbătă, și că acolo aveau să arate ei prin consulat ce penalitate merită o crimă ca aceea.  — Arabagiul d-alături, dintre connaționalii celor sus descriși, afirma și dînsul în gura mare, împreună cu mușterii săi, că adevărat să se întoarne birja la Iași, și că au să vază cei dintr-însa ce li se cade pentru o asemnea faptă! . .  Dar Rusul de colea, galantom , dete și arabagiului căteva de cheltuială; și prin aceasta cu tot strigătul hai!  vai! . .  din partea celor bătuți, isbuti a face să se dea înlături cei puși dinaintea cailor, și biria merse căt-va, gonind caii în fuga mare.  După ce se depărtă o distanță, n-avu ce mai face; alți jidovi îi eșise înainte în mizlocul tîrgușorului, cari veniseră foarte mulți, și birjarul fu nevoit, împreună cu toți din trăsură, a se da jos .  Sosind și Fratele-Andrei, văzu plin de mirare că cel din birjă era Terapont, colegiul său din gimnasiu, iar tînăra fugitivă era chiar fiica arginarului,depre care se făcuse acea larmă, în strada despre Sănta Vineri.  Cel mai înfocat însă dintre luptători,care însoțise pe consăngeni fetei, spre a o urmări, și din nenorocire lond și mai multe bice din partea obrasnicului biriar , era Avrum , nenorocitul pe care îl văzurăm dinaintea Linii fetei bancherului; cărui ea i a refuzat limpede și verde măna sa.  Avrum se repezi cu măniea trăsnetului ca să smulgă pe Derbabel (așa se numea fiica arginarului sus zis) din măinile lui Terapont; ea fiind mai mult moartă, în urma celor întămplate.  Terapont care se amețise și nu știea la ce căpătîiu va eși lucrurile, se văzu amenințat de Avrum ce venia întins a-l îmbrănci și a lua pe Derbabel de lîngă sine.  Atins și oare cum de amorul propriu că era văzut de Andrei, cel ce sosise la cinci pași aproape de el și îl privi cu un fel de estas , Terapont se otări a-și lua inima în dinți și a ataca el ăntîi.  — Răspunse lui Avrum cu o lovitură peste ochi, încăt Jidovul văzu dinainte-i stele verzi și el ar fi făcut-o aceasta ori cărui ar fi mai cutezat a se apropiea de juna Evree, pe care jiurase a o apăra cu viața; și care în momentul acela era tremurăndă de spaimă și de rușine și se făcuse palidă ca moartă.  Văzănd apoi că vine însuși părintele ei, un bătrîn cu părul cărunțit , și un al doilea, un jidov mai june, ce era ginerele său, ca să-i vorbească, și în adevăr să o ia de lîngă el, se opri d-a mai face ceva.  — Păru că în acel moment mintea îl domnia.  Fratele-Andrei nu știea nici ce să zică, nici ce să facă și nici ce să crează în mizlocul acelor congecturi în care văzu prins pe colegiul său cel confruntat cu atîți jidovi; și ne știind ce raport esista între dînsul cu fiica arginarului, pe care o văzu se alăturea cu el, neștiind unde o ducea, cum și pentru ce, nu putu lua nici o parte, de căt a rămînea ca un simplu spectator .  Poate că se sfîrșia comediea numai cu atît daca nu se găsia arabagiul jidov ce cerea satisfacție de la birjarul lipovan , de loviturile bicelor ce i le didese și să aprinză din nuo cearta începută de la capătul codrului, unde ajunseseră cei ce urmăreau pe fugitiva Derbabel cu Terapont.  Arabagiul dar se luase de gît și de păr , ceva mai la o parte, cu biriarul.  — După ce se repetă dar de căte va ori moi!  blastamatule, de ce ai botut pe mine! .  și sfîrșind cu mult sgomotosul și amenințătorul ghevalt!  tăbărîră ca lăcustele pe capul birjarului rus , care, cu toate acestea, se lupta ca un zavod cu mai căini ce-l latră. . . .  Desamețindu-se și acel care luase o palmă de la Terapont, se repezi cu un ciomag în măini, pe care îl rupse dela un gard , să-și facă o satistacție cum îi pohtia inima.  În adevăr Terapont priimi o lovitură în spate cum n-ar fi așteptat-o.  — O scănteie de aci fu de ajuns pentru ca să dea foc la o mină ce ar fi răsturnat un munte.  Toți se găsiră încăerați în această bătaie, afară de Andrei, cel ce cunoștea bine pe Terapont, și nu găsia de lipsă ajutorul său, în acea bătaie jidovească.  Comisarul care tocmai aștepta să-i vie slujitorul său de la tîrg , pe care îl trimisese să ducă acasă niște curci și gîște ce le priimise plocon mai de dimineață, de la niște neguțători jidovi, asemenea nu se putea amesteca în acest crater .  Numărul luptătorilor era cam poate de necrezut nepotrivit , dar vezi se cam întămplă astfel de lucruri p-în Moldova, trei să se bată cu cinci-zeci adică cinci-zeci de jidovi se băteau cu cei trei creștini: sau Terapont, bițiarul și un ajutor al său, un Ungur de la Sabovani, se lupta în contra jidovilor cu arabagiul veniți din fași, împreună cu toți jidovii neguțători de la Poiene, cari săriseră în ajutorul confraților lor.  Vă poate încredința despre aceasta însuși Fratele-Andrei ce fusese martur ocular .  Ni s-a întămplat a vedea un asemenea fenomen în Iași, unde jidovii chiar domnesc .  La incendiul întămplat caselor lui Veldiman, aproape de S.  Niculae cel Sărac, un gendarm ducea cu o mănă pe doi jidovi ce i ținea de urechi, ca să i pue să tragă la tulumbă, spre a stinge focul.  Terapont aci voise să-și arate toată capacitatea și virtutea sa atletică.  El ținea în amăndoo măinile căte doi. . .  Dar și el în cele după urmă căzu.  — Pe cănd el se lupta cu acești patru, o femeie bătrînă, o jidaucă ce voi să răsbune desonoarea fiicei arginarului, se repezise ca o turbată asupra lui să-i scoață ochii, și atunci el scăpănd pe doi antagonisti dintr-o mănă, acestia tăbărîră împreună cu alți nuoi sosiți pe cămpul resbelului, și isbutiră a-l pune jos , și unul dintre ei îi și puse genuchiul pe pept .  Numai rămăne îndoială că cu toată părerea de rău ce ar fi simțit-o Fratele Andrei, de astă catastrofă întămplată colegiului său de gimnaziu, Terapont le măncă bune. . .  Patru Pigani însă dintr-un sat de peste dealuri armați cu căte un ciomăgel de lemn de corn , ce ei îl țineau cam ascuns la subțioară, și a cărora meserie era să intre reguchat în codru și să șadă cam pînă la căntarea cocoșului, din întămplare tocmai sosiră.  Văzănd ei că este într-amurg , și că poate rămăind un moment p-aci, le ar eși un căștig mai bun de căt mergănd în codru, se puseră cam în rînd și observau cu mirare pe luptători ce făceau mai multă larmă de căt doo cete bune de ursari Pigani cari se bat cu ciomege lungi.  Avrum , îmbătat de bucurie că onoarea sa era oare cum reparată, văzănd pe Terapont răsturnat jos , și că apucase cel puțin să-i dea și el căte-va cu o mănă împumnată, crezu că și țiganii sînt din numărul antagonistilor.  — Se adresă dar către unul din ei cu injurii.  Acela scoase ciomăgelul la ivială; și căteși patru țigani, cei îmbrăcați în pînze peticite, cu căciuli rupte de blană neagră, cu palasce pe după umeri acoperite cu bumbi galbeni și încinși cu căte o curea peste mizloc , oacheși, buzați, cu un păr lung sbîrlit , cu o căutătură sălbatică înfiorătoare, și sărind ca niște diavoli, se găsiră îndată prinși la bătaie, precum s-ar prinde cineva în horă fără voea sa.  — Însă Piganii loveau de moarte cu scurtele lor ciomege. . .  Socotind dar întunericimea serii, căci se înoptase bine, pulberea unei zile secetoase din luna lui Maie, acea mulțime furioasă trăsnind și fulgerănd; pocnirea ciomegelor și trosnirea parilor din toate părțile de pe la garduri, injurii, țipete, chilomane și urletul căinilor; căte-va capete sparte și măini frînte, făcea în adevăr spectaclul acesta un sabăt drăcesc . . .  Derbabel fusese dusă de bătrînul ei tată și de mătușa sa, cea care năvălise să scoață ochii lui Terapont, și fu așezată într-un colț în fundul arabalei, unde ei o certa și o sfătuia părintește de greșala ce a fost făcut-o, că voise să fugă cu creștini.  Fratele-Andrei, văzănd că lupta aceasta luase niște proporții cam spăimăntătoare, și că Terapont fusese așa de mult grămădit , căuta a aduce pacea prin vorba sa.  țiganii, bătănduse în parte cu Jidovii, nu uitară a face oare care manopere a le lor obicinuite în asemenea împrejurări.  Pe cănd doi dintre ei loviau în dreapta și în stănga, ceilalți doi năvăliră la araba, în care se găsia fel de fel de lucruri.  — Cei din fund nu prinseră de știre că țiganii măturaseră un sac jumătate plin cu orz , niște dăsagi cu merinde și altele. . .  Arabagiul cel ce însuși provocase bătaia lovind cu biciul pe biriar , văzănd că Piganii îi ducea lucrurile de la căruță, începu a striga: Săriți!  prindeți pe tălhari! . .  Căți-va dintre Jidovi se repeziră să prinză pe cei doi, cănd Piganii cei rămași,se încercau să deshame un cal de la trăsura arabalei.  Însă ceea ce era curios , acești Pigani eșiseră ca din pămînt : nimeni nu i cunoștea din ce loc erau.  Cei care prin mulțimea numărului fuseseră învingători bătănd pe cei trei antagoniști, începură a se teme de casele și de prăvăliile lor .  Mulți dar alergară să și apere domiciliul, mulțămindu-se pre căt făcuse.  Biriarul Maftei, înțelegănd că Jidovii fug , voi pe de o parte a-și răsbuna, iar pe de alta să și vază de interes isbutind a lua pe fată înapoi, să o puie iară în droșcă.  — El fusese tocmit șeapte galbeni pentru o călătorie pînă la Schitul Adam, și nu voia să i peardă.  Dar pe cănd el se gătia a lua astfel arabaoa cu asalt , puterea polițienească veni.  — Fiind că sosise pînă atunci slujitorul comisarului, îl trimise să vadă ce este; și mai tărziu se arătă și însuși domnul comisar .  Jidovii se puseră împregiurul comisarului și începură în gura mare să-i spue cele intămplate; și fiind că biriarul era cam plin de sănge pe obraz ,(de și lui nu i da măna să reclame, ca cel care fusese cam cu muscha pe căciulă) se mulțumiră a numai pretinde nimica, ci a arăta că ei n au făcut nimica, dar că veniseră auzind larma în drum , și stătuseră ca niște simpli privitori.  Comisarul îi somă de vre o doo ori să tacă toți, ca să vorbească cu unul sau cu doi, că alt-fel nu înțelegea nimic .  Dar cănd o seamă din ei înceta, o altă seamă începea cu mai mare foc și cu o îndoită larmă.  Comisarul neputănd să scoață nimic , pentru că toți vorbiau, se hotări să i lase Biavolului și să intre în cancelarie, unde vor veni cei care au să reclame ceva; dar zise slujitorului său să stea p-acolo, și să aducă de urechi pe cel care va cuteza a mai face vre o neorănduială.  Jidovii de aci, unii bătuți, alți ei bătăuși, începură a se potoli și a se duce fie care pe la casele lor .  Arabagiul nu se întorsese încă din goana țiganilor care îi furase sacul cu orz ș-atîtea alte lucruri.  Argintarul, preocupat , cum arătarăm, împreună cu bătrîna jidaucă, în fundul arabalei, sfătuia pejuna Derbabel, să se lase în viitor d-o asemenea conduită, și că daca în adevăr va fi cu minte, vor adăoga doo sute de de galbeni mai mult la zestrea ei, și o va da soție lui Avrum ; dar într-acestea ei nu știură nimic ce se petrecuse afară de araba.  Avrum , văzănd că se înoptase, hotări să rămîie la Poiene și să petreacă a doua zi sabătul la jupăn Ițic .  Maftei se opri un moment d-a -și esecuta planul pînă se va înțelege mai întăi cu Terapont.  Terapont, sculăndu-se în sus de cănd se iviseră Piganii pe teatru luptei, abia avu timp să-și scuture pantalonii și pălăriea de țărînă de pe jos și a-și netezi părul, apoi înaintănd spre Fratele Andrei, zise:  — Causa că am căzut a fost că mă strîngea o cioboțică, alt-fel m-ai fi văzut făcănd minuni; sînt în stare să mă bat e singur cu toți acestia! . .  — Unde mergeai cu fata ce o luaseși?  întrebă Fratele Andrei.  Răspunse Terapont flegmatic :  — Să o întorc la adevărata credință, iubite frate  — Apoi pe urmă?  adăogă Andrei.  — Pe urmă mă însuram ca un om de caracter .  — Ia-mi spune numai, că ești legist , legea o esclude de la partea ei părințiască, daca va trece la credința noastră? . .  — Nici de cum, răspunse Fratele Andrei. . .  IV.  Resbunarea femeei furiose.  Particularul nu era unul dintre acei oameni care să se vadă rar în capitală sau în provinciile Moldovei.  — Scoala fanariotă, protecțiea consulară, atîtea privilegii de care se bucura sub regulament făcură dintr-însul o copie după o aristocratie cel puțin care se găsește la Sănt-i! . . . . . .  — Afară de foloasele ce i le procura posițiunea sa de magnat , ocupănd cu drept de predilecțiune foncțiuni înalte etc. ,  apoi să nu uităm a arăta că avea proprietăți destule, dominiuri întinse spre munți și în părțile despre Prut .  Spre a satisface curiositatea celor ce voesc a ști de unde cum și ce fel ăi veni în stăpănire aceste proprietăți e destul să descriem cu ce mizloc mulți la noi, avînd o mică moșioară între vecini răzași, sau moșteni, -ș-o înădiră cu cele alăturașe; și în curgere de căți-va ani, numai de la Regulament socotind, sforile de moșii, sau moșioarele, deveniră proprietăți de mii de fălci de pămînt în părțile muntenoase, sau pe lîngă albiile rîurilor.  De esempl , să ne închipuim pe șoseaoa ce trece pe lîngă Tecuci, la o oare care distanță, zărește cineva edifice mari, alee de pomi și semănături frumoase.  A cui este moșiea asta?  va întreba călătorul pe vre un țerean ce găsește în drum cu boii înjugați la car , sau pe jidovul orăndar , cărciumar , ce ese în poartă, sau stă dinaintea ușei cărciumei, ca să vadă cine trece. .  — Este moșiea logofătului cutare. . .  Logofătul acela fusese prea bine cunoscut de toți Moldovenii și trecuse de un mare și însemnat patriot .  —  Numele satului e oare cum ana!  agic cu numele ce -l purta sclavii din Moldo-Romănia.  — Pămăntul d-aci, sau această periferie de loc , era mai-nainte precum se afla toată Peara Romănească și Moldova, moșie răzășiască, sau a locuitorilor d-acolo moșteni.  Răposatul marele logofăt , proprietar alăturaș cu numiții răzași, mărită pe una din fiicele sale dupe un domn al căruia nume e necunoscut în calendarul Sănților, și nu prea seamănă că ar fi fost botezat în apele țerilor noastre; dar era un om precum arătarăm , cu iniluență mare, și oare cănd ar fi fost avut chiar frînele țerei în măinile lui.  — Acela îi dete moșie de zestre locul ce -l stăpănea între răzași.  De aci, ce se mai făcu și ce se mai drese, vă puteți imagina fără multă bătaie de cap care fu resultatul lucrurilor cu bieții răzași. . .  Destul că satul lor fu ruinat și li se dete un alt loc unde își făcură case, devenind puntași, adică cum se zice în parte dincoa de Milcov , clăcași. . .  Locul pe care se afla mai -nainte satul acum este transfăcut în grădina proprietarului, iar biserica satului, ruinată, și c-o înfățișare tristă, precum ar vedea cineva un tablo de devastațiuni și de miserii omenești, se află abandonată și espusă vederei fie căruia vizitator , rechemănd suvenire amărîte bieților locuitori; și ori căt de cultivată ar fi acea grădină, sau ori căte plăceri ar întămpina într-însa cel care o vizitează, se preface într-o lovire mortală la ăntîia căutătură de ochiu, zărind ruina săntului locaș .  — Voerul a clădit alăturea palate, case, florării și tot felul de lucruri, a cheltuit mai multe mii de galbeni ca să edifice o poartă de stil gotic cu un turn d-asupra,spre a fi zărită de departe; iar căt pentru acestă biserică nu i păsă de cum, nu i fuse rușine și nu-l mustră conștiința, făcănd dintr-însa un ce de lucs , un obiect de curiositate; dar care însă va atrage pe capul său și al copiilor săi blasfeme și anateme. . .  Căt pentru locuitori asemnea puțin îi pasă; ei sînt astă-zi, socotind starea actuale a legilor și nenumăratele abusuri, servi sau vasali lui. —  El le ordonă cum vrea, căt voește și la ori ce va voi, și ei caută să i se supue fără murmură.  — În Moldova s-a întămplat chiar să se găsiască oameni morți de bătaia epistaților proprietarului, pentru vreo oare care neesactitate din parte-le la lucru boerescului. . .  Particularul însă ce nu se prea turbura de toate aceste lucruri, zicea că legea îi da atîtea drepturi, și că el caută să se bucure de dînsele. .  Ceea ce însă era curios că pe lîngă atîtea venituri care îi venise unele din clironomii, de la oare care rudenii, altele adunate de ici și de colea, îi plăcea să se întituleze cu niște titluni ce nu se află în vechea datină a ierarhiei țerei noastre: se zicea că cumpărase o baronie streină. . .  Pe de o parte răpitor precăt era și risipitor , pe de alta neîngrijitor și închinat vițiurilor, lăsa prin slăbiciunea și nepăsarea lui ca toți să-l jefuiască; iar locuitorii de pe moșii să devie victime pe măinile lingușitorilor și a slugilor lui. . .  Celtuelile sale nemăsurate îl făcu să fie mult dator , și mai ales pe la jidovii cămătari. Ca  să vă faceți o idee de galantomiea sa în unele casuri, sau în ce chip -și-a ricipit el starea, e destul a spune că soo galbeni îi era întru nimic d-a arunca unei cochete pentru un surîs amoros . . .  Arătăndu-se căte odată om galantom și alte ori, mai cu seamă de sănd îi cam scăzuse mănăstirea, voind a trece de progresist , și că posede idei nobile și umane, n-avusese nici odată convicțiune de ceea ce făcea, sau o voință a lui statornică. . .  Desele împrumutări de la jidovi și de la alți paticulari, nu numai că îl făcuse să se ruine și moșiile sale să fie ipotecate, dar îl făcu să se găsiască și încurcat în fel de fel de procese.  — El avea nevoe tot-d-auna a se consulta cu advocați și a fi încongiurat de samsari, cari se găsesc într-un număr mare în capitală și priu tîrgurile de la provincii.  Cu toate acestea puțin se turbura el de ruina ce o vedea cu ochii în fie care zi, destul că trăia cum era deprins și -și schimba amoresele pe fiecare zi  O armată de dulăi, sau lingușitori, pe lîngă dînsul, niște lachei de casă, femei bătrîne pe din afară,jidovi factori îi procura mizloacele d-a isbuti pretutindeni d-a-și îndeplini desfrînatele sale capricii. —  O sumă de fete rămaseră perdute fiind seduite de aurul său, și unele femei sau și despărțit de bărbații lor . . . .  Se zice însă că toate acestea le făcuse în timp pe cănd sta bine în starea sa. . .  Consoartea sa, acea doamnă pe care avurăm onoare d-a o vedea la Poiene stănd de vorbă cu amicul Andrei, simțise că bărbatul ei o desprețuește prin acele fapte; și ceva încă și mai mult, auzise că el căuta un mizloc să se despartă de dînsa ca să ia pe alta; și d-aceea ea medita o răsbunare, dar o răsbunare teribilă în contra celor ce ar fi cutezat să ia parte la acele planuri a le lui, adică d-a conspira în contra intereselor ei.  Căt despre dînsa, ca aceea ce se trăgea dintr-o familie notabilă a țerei, crescută, educată subt influența modei, nu i putem de o camdată imputa niscai-va mari necuviințe, de căt mai mult sau mai puțin acelea de care e dominat secsul;— este adevărat că nici numai era așa de jună ca să n-aibă maturitate de judecată, dar avusese și dînsa slăbiciunea ce s-a văzut pe la mai multe femei de posițiea sa, și care o apucase de la bărbatul ei, să joace mai în toate serile cărți, și de multe ori se întămplase să peardă căte trei și patru sute de galbeni pe noapte. —  Cine însă fusese culpabil de aceasta? . .  Ea într-un rănd văzănd pe Andrei că era legat în atîta strînsă relație cu bărbatul ei, crezuse că și el era unul dintre dulăii ce -l încongiura, și pe care ea nu-i putea suferi; dar avu ocasiune îndată d-a se desamăgi; căci Andrei nu-l servise de căt în interese drepte, precum în căutarea proceselor ce le avea cu jidovii cămătari.  — Ea dar mai în urmă îl stimă! . .  Căt despre Jidovi într-un timp îi iubea foarte mult ca pe niște oameni deștenți ce îi servia cu abilitate în ori ce le lipsia; dar cănd văzu că starea li se duce cu împrumuturile cele mari, grămădind datorii peste datorii, și că procentele ce le plătea cămătarilor acestora se rădicaseră la o cifră de o jumătate venit anual , atunci cășună pe dînși cu oură ne-mpăcată, pentru că dănși le deschisese odată pungile ca mai tărziu să i facă a rămănea fără proprietăți și săraci  Cătră aceasta precum jidovii îi servise tot-d-auna în trebi de bani și de specule, tot ei se făcuseră și instrumentele de corumpțiune bărbatului ei; de aceea ea medita o răsbunare profundă asupra celor dintîi familii a le lor .  și pentru că dînsa cunoștea pasiunea ce Andrei cerca pentru fiica lui Așer, care era cel dintîi creditor al bărbatului ei, și a căruia fiică simția tot asemeni pentru Andrei; apoi cum și angagease pe junele advocat ca s-o ajute în urmărirea ei despre bărbatul său, făgăduindu-i d-a-l ajuta și pe dînsul de a dobăndi măna acelei fecioare, nu se gîndia atîta la vre o faptă umană, căt voia a lovi pe bancherul jidov în ceea ce el avea mai scump . . .  Dar precum căte odată se întămplă că din mici lucruri se fac mari împregiurări, tot asemeni se întămplă că voind cineva să dea ascultare vocei pasiunilor sale, aduce un bun serviciu altora! . .  Așer din greșală arătase într-o zi acestei doamne cele petrecute cu fiica sa, că nu voește să se mărite dupe un coreligionar , că este tot bolnăvicioasă,că a suferit mult cu dînsa de cănd era copilă; că a cheltuit mult cu dînsa d-a i da o creștere ce se cere în timpi d-acum, că este capricioasă, nu voește să asculte și nu vrea să facă ce o învață el. . .  Particulara găsi atunci ocaziea cea mai bună îi promise d-a o lua la moșiea sa; să meargă cu dînsa la munți unde este principala preumblare vara, și această escursiune o va distra, ăi va face bine la sănătate.  Bancherul fiind desperat, o crezu și îi mulțămi de această bunătate  Fiica bancherului plecă dar cu sus arătata boereasă la moșiile sale, precum ar eși să se preumnle la vre o grădină.  În curănd ea cunoscu în această femee pe o patroană a sa ce de mult căutase să găsiască asemeni, și căriia îi desvăli simțimentele sale.  — Ea lo prea voioasă cu dînsa drumul frumoaselor locuri de la monastirile Agapia și Varatecul.  — În acest timp ea vizită, însoțită de maici călugărițe și de surori a le monastirilor, cele mai frumoase și cele mai pitoresci locuri — A admirat frumusețea naturei pe munți și pe dealuri, a stătut pe stănci ca să vază pădurile de brazi cu o înfățișare romantică; culegea cu bucurie mănuchiurile de flori de pe poieni și se opria încăntată la marginea rîilețelor ce curg p-între stănci— Ea a vizitat căte-va monastiri, Sihăstria și Sicla, acel minunat locu unde Sănta Teodora a trăit mai mulți ani între stănci.  A călătorit cu plutele pe Bistriță din poalele Ciahlăului pînă la Peatra, cea mai plăcută și cea mai delicioasă călătorie; și rămăind șease săptămăni la monastire, în societatea acelor religioase, susținută de sus numita boereasă, anunță pe părinți că se află prea bine în sănătate, dar că voește a îmbrățișa credința creștinilor, ne mai voind să vie acasă.  Bătrînul fuse lovit ca de un trăsnet auzind aceasta. . .  Dar pentru că el a mai fost părăsit de un fiu care s-a botezat în timpul Metropolitului Beniamin, și care în cele din urmă ajunsese la gradul de căpitan în armata țerei, crezu un moment că așa e predestinată soartea fiilor săi.  — și cu toate că el era dintr-un punct de vedere măndru cu fiul său avusese un asemenea grad în oaste, dar fiind că în cele din urmă averea lui se urcase la o cifră foarte mare, ar fi preferat mai bine ca alesul fiicei sale să fie un coreligionar al său.  și cu toate că el fusese hulit de bătrîni și de cei mai mulți jidovi, că a dat o asemenea creștere fiicei sale, pentru care părerea tutulor era să ourască, să o desfaime, să o blasfeme și că nici să se mai gîndească la dînsa desmoștenind-o, el însă nu se putu opri d-a n-o erta oare cum ș-a nu merge însuși la zioa ceremoniei ca să se încredințeze și să o mai vază.  Să lăsăm pe bătrînul bancher la porțile monastirei în zioa cănd fiica sa se otărîse a priimi botezul, și să ne aruncăm privirile asupra acelor părți a Moldovei foarte interesante, căt și a vedea pe femeea paticularului la moșiea sa, în oare care distanță departe de Varaticul, domnind și puind lucrurile la cale într-un chip estraordinar și după o manieră a sa.  Vom nota că îndată ce aduse pe fiica bancherului la schitul Agapia, o lăsă sub inspecțiea stariței, care era o femeie îndestul de venerabilă.  Mergănd apoi la moșie, dete ordin , chiar în seara acelei zile, ca doi-spre-zece vînători să se afle armați, bine echipați cu plumb și pulbere, cu pistoale la brî și cu pusci la spinare; toți însă călări, să o însoțiască pînă sub munți la Hangul, că are să-și răsbune în contra conduitei bărbatului ei. —  Voia să-l prindă acolo și să pue măna pe amoreaza sa cu care auzise se setrăsese.  — Într-o singură noapte își pusese în minte să esecuteze toate acestea.  Veți ști că între altele femeea paticularului era deprinsă cu esercițiul armelor, trăgea prea bine la semn cu carabina și cu pistolul; adese ori se travestise bărbătește și încălica calul ca un cel mai bun călăreț .  Doi-spre-zece vînători călari, armați din creștet pînă în tălpi, în a cărora frunte se găsește o femeie furioasă, răsbunătoare, de care ei ascultă, și în urma promisiunilor de răsplătire ce ea le făcu daca se vor purta vitejește, ei giuraseră că sînt supuși pe viață sau pe moarte.  Teribila lor doamnă ordonă chelarului să dea acestor oameni căte un rachiu ca să poată suferi osteneala drumului, și fiind amețiți, înverșunați, de băutură, să nu simță cea mai mică îndurare la rugăciuni și la lacremi; ei să dărîme chiar zidul unei cetăți, să poarte foc și devastație pe locul unde dînsa le va ordona.  Pecară împreună cu doamna lor , ca o ceată căriia nimeni n-ar fi avut curagiul d-a se împrotivi.  Eșiseră din curtea cea mare boerească și căte-va detunări de arme fu semnalul plecării.  La aceste detunări tot satul se afla în picioare; însă pentru că locuitorii erau deprinși a auzi de multe ori la curtea boerului niște asemenea sunete, nu făcură de căt a se întreba între dînși, bărbații și femeile: — oare măria sa ce va mai fi voind să facă? . .  Noaptea era înaintată, dar luna eșia tărziu.  Întunericul ascunderea de dinaintea ochilor călătorilor crestetul dealurilor pe unde erau să se suie, și văile deveniseră prea posomorîte de umbra copacilor stufoși.  Numai stelele lucind pe bolta cerească da atîta lumină căt se putea zări o cărare pe d-asupra dealurilor pe unde călăreții nostri căutau a se sui în rănd .  Această cărare scoate în drumul cel mare mult mai aproape.  — Scutea mai bine de o jumătate postie pentru a merge la locul destinat , cănd pe drumul cel obicnuit era mare încongiur .  Ei trecură pe dinaintea dealului Bălțătești formtificat la 18d , cănd o armată improvizată de volintiri, se gătea să se lupte cu cazacii și arnăuții lui Sturzia Vodă.  — O istorie și aceasta ca toate altele ce s-a mai petrecut pe la noi! . .  Traversănd un șes întins , o vale întunecoasă și urcănd coasta celui dintîi deal , nu auziră de căt clopotele la vite în cămpie și lătratul căinilor de la odăi, sau de la stîne.  Carul, cea mai frumoasă constelație, strălucind falnică pe cer , era steaoa după care ei se orienta cănd treceau prin mizlocul pădurilor de brazi ce acopere coastele munților și însuși dealurile.  Ajunși odată d-asupra dealului de lîngă Varatec , putură privi plini de entusiasm șesul dintre Neamțu și această monastire, la a căruia estremitate ei se găsiau.  Mai multe cătune erau văzute prin oare care lumini niște focuri aprinse la marginea lor și cu copii p-înpregiur .  Buciumul prin care păstorii obicnuesc de a chema vitele, se auzia răsunănd din deal în vale și din vale în deal cu o nespusă putere de niște tonuri melancolice și pline de simțire.  Tabloul ce represinta acest șes plin de varietăți, avea un aer imposant și părea că însuflețește și mai mult pe călători nostri.  Peptul femeei bătea cu neastămpăr ,și ochiul ei avea din ce în ce o căutătură mai neliniștită.  Nici osteneala, nici umiditatea și răceala ce se simte noaptea în munți, nici înfricoșătoarele locuri pe unde ea umbla, nici ori care alt pericol ce i s-ar fi putut întămpla, nu împuțina curagiul ei și nu i slăbea hotărîrea.  Trecu acest deal cu cea mai mare bărbăție și energie, scobori într-o valea pe unde curge o apă și pe care sînt așezate mai multe ferăstrae de tăiat scănduri.  — La capătul văii sînt căteva case ce formează un sătuleț numit Metocul.  — De la Metoc începu a urca renumitul Dealul-Doamnei, pe care se află păduri bătrîne foarte întunecoase de fagi și de brazi.  Distanța acestui deal , pînă ajunge cineva la ceelaltă estremitate, abia într-o jumătate zi poate a o trece.  Dar în căteva ore din noapte călătorii nostri merseseră foarte departe.  Cand se aflau pe culmea cea mai rădicată, văzură răsărind luna d-asupra Ciahlăului încoronat de cea mai imposantă și măreață frunte.  Cerul de odată fu luminat de luna care pînă aci sta ascunsă după stănci.  Ciahlăul, clasicul și pitorescul Ciahlău!  se arăta în fața lor ca o fortificațiune neînvinsă și care domină peste toată țeara. . .  Mai înalt de căt toți munți Daciei, cu o mulțime de stănci, cu păduri posomorîte, cu ape ce șărpuesc p- împregiuru-i, cu rîuri mari, cu atîtea rîpe ce-l ocolește părea liniștit și luminat de mai murte focuri de odată.  Se vede că piscaiva călători sau vizitatori, de care ararea ori este lipsot, aprinseseră focuri pe dînsu, ce se vedeau de departe.  Această amazonă privind din o căutătură repede acest măreț tablo , scoase un suspin aducăndu-și aminte că poate bărbatul ei petrece acolo, unde sînt focurile acele grămădite.  Călăreții numai aveau mult pînă să scoboare la Hangul, de unde Ciahlăul era văzut și mai aproape.  Ei deteră binteni cailor să poată ajunge mai cu rănd.  — Trecură valea, satul, biserica și casele liniate pe lîngă drum a le locuitorilor de la Hangu; și cănd se lumina bine de zioă, sosiră dinaintea schitului cu acest nume, în care se găsia numai căteva religioase cu superioara lor ; având forma unui castel fortificat de curănd.  Ea arătă de departe oamenilor săi cu degitul: — Aceste case voesc să le prefaceți în cenușă! . . Pe  mișelul de bărbatu-me îl voiu vedea acum! . . .  și în furiea ei neîmblînzită, în ura ei cea mare, dănd astfel de ordine vînătorilor ce erau gata d-a o asculta, descălică dinaintea porților schitului, întocmai ca un Atila ajuns sub zidurile Romei.  Bătu în poartă cu cea mai mare iuțeală.  Poarta se deschise și se arătă una dintre maici.  — Cine sînteți dumneavoastră? . .  întrebă religioasa pe acești vînători, fără a vedea pe doamna lor .  — Poftiți de intrați! . .  Ori cine vine la noi este bine priimit.  — Mă duc să chem și pe maica starița aici! . .  și călugărița dispăru.  Zicea în sine femeea particularului.  — Sub masca ipocrisii ascundeți voi faptele voastre! .  Subt această infamă mască zace mișeliea și o sumă de nelegiuiri! . .  Pănă cănd aceste ziduri vor mai fi încă omenirea nu va înceta d-a fi amăgită și prada voastră! . .  Ascultați voinicilor, gătițivă armele c-avem de lucru aici! . .  La aceste vorbe ochi ei scînteiară și părură a înnota în sănge.  — Fisionomiea ei luase ceva de selbatic , de care însuși acești oameni se cutremurară.  — Ea își cercă pistoalele să vază în ce stare se găsesc și grință cu dinții. . .  Ori cine ar fi văzut-o în acest moment nu ar fi numit-o de căt Femeea grozavă.  Spaima înghețase atunci inimile bietelor religioase care tocmai eșiseră din biserică și auziră că schitul este ocolit de hoți; ele nu putură crede de căt că ar fi hoți acești oameni opriți la porțile schitului.  Starița împreună cu doo călugărițe otărîră d-a-eși afară, să arate că dînsele sînt sărace, că trăesc din mila lui Dumneze și a oamenilor, ca să nu le facă vre un rău. —  Cele lalte alergară la clopote să le tragă, ca prin sunetul lor, prin strigări și larma ce o vor face, să dea un semnal locuitorilor din cel mai învecinat sat .  — Maică Prea curată!  zise superioara schitului cănd eși în portiță și văzu pe femeia paticularului împreună cu toți acei oameni, ce norocire pentru noi smeritele, ca să vie Mironosița maicăi să ne cerceteze astăzi! . .  Bine ai venit maică!  bine ați venit, poftiți de intrați! . .  Femeia paticularului uimită de lingușitoarele vorbe a le bătrînei nu putu un minut să nu-și ascundă furiea subt un aer liniștit , ș-a nu zîmbi bătrînei cu un surîs silit și plin de vestejire.  Spre răspuns ea întrebă pe călugăriță:  — Bărbatu-me este aici? . .  vine adese ori? . .  — Da, îngerul maicăi, sîntem prea fericite cu dumnealui, răspunse superioara, de căte ori merge la vînătoare vine și pe la noi.  Ce suflet bun ! ce om !. .  Cu tot tactul ce acea femeie voia să conserve pentru ca să poată descoperi pe culpabil , voind să se arate liniștită în fața superioarei, ăi venia însă să o apuce și să o strîngă de gît .  — Ce fel?  el vine tot-d-auna aici și e nu știu nimic ?  adăogă femeea paticularului.  — Pe cine aveți în monastire? . .  Superioara, cu o inimă deschisă și simplă, neînțelegănd ca de ce întrebă toate acestea, răspunde.  Vre o șease maici bătrîne, din care trei sînt căzute de bătrînețe, alte cinci mai tinere de ascultare. . .  — O fată cam în vîstră de șeapte-sprezece ani nu este aici?  pe care a adus-o bărbatul me ? . . . întrebă particulara aprinsă la față și cu un ton prepuitor .  — Da, sufletul maicăi este la noi și avem îngrijire pentru dînsa, mititica mami! . .  — Căte puțin, căte puțin voiu afla totul, zise în sine această mare boereasă.  — Voiu să o văz numai de căt, adăogă ea către superioară.  — Poftiți înlăuntru, de ce stați afară? . .  Poftiți că așa de dimineață este rece; daca aveți plăcere de vre o dulceață, de o cafea, poftiți! . . iar  puțin mai tărziu vom îngriji și de masă— Poate că va sosi și măria sa soțul dumitale ce nu este departe pe sub munții după vînat  Întocmai ca un general cănd se gîndește daca trebue să dea ostirei semnalul de asalt sau să stea încă, ea auzind că bărbatul ei se află p-în pregiurul Hangului, voi să adaste să vie și el, pentru ca să fie mai bine răsbunată pedepsind pe aste femei și prefăcănd în ruine acest schit subt ochi lui. . .  — Să intrăm dar, zise oamenilor săi ce o urmară pînă la casele de priimire, arhondaricul, unde ea intră, și ei rămaseră afară ca niște ostași care așteaptă ordinul ducelui lor .  Cel dintîi pe care ea întălni înăuntru în schit fu fratele Andrei cel ce, auzind că sosise soțiea particularului, se sculă îndată din așternut unde dormia într-o chilie și eși spre a o întămpina.  El a oprit pe călugărițe cănd voiau să tragă clopotele și a face larmă de a rădica satele din pregiur .  Fratele Andrei fusese la Durău, de unde plecase cu o zi mai -nainte, și venise să aștepte pe astă doamnă, precum îi promisese, la Hangul.  El avusese ocazie să întâlnească pe bărbatul ei care se afla făcănd vînătoare sub Ciahlău; — îl anunță despre mișcarea ce voia consoartea sa să facă în contra schitului.  El a răspuns lui Andrei: — lasă că este o smintită! . . .  Particularul însă înștiințănduse de aceasta prin Fratele Andrei, lăsă vînători săi la Durău, cu socoteală că în zioa următoare să facă pregătire de bătaie în pădurea cea de fagi; și el porni repede în faptul dimineții ca să preîntămpine să nu facă femeea sa vre un scandal .  — Într-o jumătate oră el ajunse și descălită la Hangul.  Andrei mai bine de o jumătate oră se aflase vorbind cu particulara; dar ea înțelegănd că toate vorbele lui era ca să o facă a se lăsa de scopul pentru care venise, și temănduse că va perde astă ocasiune, pe de o parte zise religioaselor să aducă dinaintea ei pe juna fată, iar pe de alta, răsbunarea înflăcărăndu-i capul, eși să dea ordine oamenilor săi să înceapă a da foc și a dărîma chiliile.  Maicele alergaseră cu toatele a cădea la picioarele ei plăngănd și rugănd-o în numele Fecioarei Prea Curate, să nu facă o asemenea faptă; și tot într-un timp trimiseră iute un om să înștiințeze pe particularul, să vie să le scape de o așa calamitate căzută pe capul lor .  Paticularul tocmai intra pe poarta monastirei.  Femeea înfurieată este mai mult de căt un tigru; în măniea sa nu se uită la nimic ,— este capabilă de cele mai mari cruzimi.  Ea rămase estasieată văzănd pe bărbatu-i intrănd.  Particularul, un om blond cu imperial lung , cu o căciulă căzăciască pe cap și cu o îmbrăcăminte de fantasie de vară, cu botforti lungi și cu o biciușcă în mănă, s-adresă către femeea sa.  — Eleno ce cauți aici?  te am fost lăsat la moșiea de la cămp ?  Oameni ei stătură nemișcați cu ochi la dînsa ca niște statue așezate în rănd .  — Ea n-apucase încă a le da ordine.  Drept răspuns o ploaie de vorbe grosiere aruncă pe capul bărbatului ei.  — Paris!  zise ea, ești un infam , că ți ai rîs tot-d-auna de mine!  Socotești că e n-am aflat urmările tale! . .  Acum însă numai poți tăgădui că te am în măinile mele, împreună cu nerușinata ta amorează! . .  — Ce spui Eleno!  ce vorbe sînt acestea?  — Da, am aflat că ai adus aci în schit pe o fată. . .  Nu cum va vei fi având în cuget să te și cununi cu dînsa? . .  — Ascultă, Eleno, trebue să sfîrșim odată!  — Da, da să sfîrșim, și e zic să sfîrșim; dar știu e ce -mi zici și ce vrei să înțelegi dumneata! . .  răspunse înfuriata femeie.  Particularul turba auzind acestea; și oamenii și călugărițile rămăseseră înțeleniți privind o asemenea scenă.  — Superioara venia cu Maria, protegiata paticularului, pe care îndată ce o văzu femeia sa, începu a răcni din toate puterile și a arăta cu degitul spre dînsa.  Superioara temănduse a nu se întămpla junei copile vre un rău, o trase îndărăt cu măma.  — După ce că mi ai răsipit starea ce am avut-o, după ce că mi ai măncat zestrea, acum mă desprețuești pentru o bală nerușinată? . .  adăogă femeia ajunsă la esasperație.  Particularul ne mai putănd suferi aceste injurii, otărî în mintea sa a lua cea mai dupe urmă măsură.  — Cine ții a spus că am adus astă copilă aici?  întrebă particularul.  — Vezi că nu m-a amăgit!  răspunse femeia sa,vezi asta! . .  — Cine dar?  vorbește acum?  — Însuși samsarul dumitale,jidovul Avrum .  — Afurisit jidov ! — și apoi cugetă în sine particularul: Daca n-ași avea tot-d-auna nevoe de dînsu, i ași rupe lima din gură ca să nu mai poată vorbi.  Apoi zise către femeea sa: — Ascultă Eleno, să ți arăt că zestrea ta este în ființă, pot să-ți număr baniiîn ori ce minut vei voi. . .  N-am de căt să dau o poliță către Așer bancherul, și el îmi va da lu mii de galbeni.  — Să-l ia dracu și pe Așer cu toți tărtani lui!  zisa ea în sine; dar de sigur că voiu fi răsbunată și în contra lui! . .  — Să ne despărțim dar unul de altul, să scapi și tu de mine și e de tine, iată totul în viitor ! zise paticularul.  Femeia auzind aceasta rămase ca o statue de peatră; măinile și picioarele îi înghețase, lima îi amorțise în gură și locul se învîrtea împregiurul ei.  — Da, ne vom despărți, Eleno, cu binele, fără ceartă, fără huet , adăogă particularul.  — și daca voești chiar acum, acum îndată voiu trimete pe intendantul me la Iași. . .  Elena, ca cum își perduse mintea de mănie, scoase un pistol pe care îi îndreptă în pentul ei, și zise drept cel de pe urmă răspuns : — daca atîta rămăne pentru mine, apoi dar să mor !. .  Rămîi sănătos Paris! . .  — Eleno! . .  strigă paticularul încremenit .  Daca nu se întămpla ca Fratele-Andrei, cel ce fusese alături, să pue măna pe capătul pistolului, care îi mișcă direpțiunea, focul ar fi mers drept în peptul ei.  Pistolul detună în tot coprinsul monastirei și toți alergară cu țipete de pretutindeni.