PREFAÇA  În conclusiunea operei melle de la 1847, întitulată FLORICA, am promis secsului frumos că voiu descrie într-o zi căsătoria erouilor mei din acea operă.  Azi îmi plinesc acea promissiune.  Ca să descriu căsătoria cum trebue să fie, urma să descriu mai întăiu căsătoria cum este ea azi, cum a formato adică corupțiunea.  A trebuit să fac anatomia cadaverului, ca să vază lectorul unde e scaunul morbului cronic; și, cunoscînd răul, să poată aplica leacul cu succes.  Am împărțit dar opera aceasta în trei părți: În Partea I descriu pe femeea cu aplicări urîte, ce a priimit o educațiune afară din famillie, și în contact cu femei vicioase: puiu pe acea femee subt epitropia unui bărbat care, prin defectele și vițiurile lui, căpătate dela natură, dela educațiune și dela societate, împinge singur pe femeea lui în abisul peirii; dar pe marginea acestui abis, brațul unui amant, în lipsă de egida unei mame sau a unui mentor, o oprește a se affunda în acell abis unde dispar azi atîtea virtuți!  În Partea II, aceeași femee, ca soție a amantului ei, devine o bună soață și o bună mamă de familie, cu toale luptele bărbatului d-a o opri să nu allunice în tina prostituției, unde o împinge și temperamentul ei, și societatea cea depravată în care e condamnată trăi.  Partea III este oglinda căsătoriei fericite și oneste, basată pe conformitatea de etate, de caractere, de principii, de educațiune, între bărbat și femee; aci viclenia face loc amorului, arta face loc naturei.  Opera aceasta este o dageroutipie a Naturei ș-a Societății.  Morala ei este că căsătoria urmeaă a fi o legătură sacră, bazată pe amorul și stima reciprocă, și având de țintă finală fericirea copillului prin educațiunea de famillie, și ajutorul reciproc al căsătoriților în disgrațiile fortunei; în fine, că bărbatul trebue a fi pentru femee ceea ce este mama pentru copill, mentorul pentru elev; că dela dănsul atărnă ca femeea să fie un monstru sau un angel, o Cornelie sau o Borgie.  „Reformați moravurile, a zis filosoful Genevei, și ați reformat societatea. ”  Într-adevăr, famillia este basa societății, este chiar societatea în miniatură; cum va fi familia, așa va fi societatea; ca să avem buni cetățeni, urmează a avea mai întîiu bune mame de familie, căci elle sunt chemate a emancipa populii și a civilisa omenirea; dar femeea e pusă de Natură și de Societate subt epitropia mamei ca fată, și a bărbatului ca soție; cea mai bună fată, cu educațiunea cea mai îngrijită, poate deveni, ca soție și ca mamă, o femee meprisabilă, pe mâna unui bărbat plin de vițiuri și de defecte: inima femeei e ca ceara, bărbatul îi poate da forma ce voește, apropiind ceara de focul amorului.  Sunt rare acelle femei cari, cu niște monstrii de bărbați, rămăn fidele legămîntului sacru, sacrificănduse elle pentru fericirea copiilor, ca și Crist pentru omenire.  Acelle femei se numesc Sublime, ca și Domnitorii cari se sacrifiică pentru fericirea popoarelor; din nenorocire cîți sunt acei Domni sublimi și acelle femei sublime?  Care e causa atător căsătorii nefericite?  Căsătoria e o artă, a zis Balzac, cu drept cuvănt.  Noă zeci și noă dintr-o sută de bărbați se însoară numai ca să se însoare; unii, de imitație, de ambiție, de urăt (ennui); alții, de vanitate, de ușurință, de gelosie, de machiavelism (spre a moșteni o bătrînă); alții, de necessitate, de mustrarea cugetului(amăgind innocența), d-o passiune nebună, (un foc de paie) sau de recunoștință; cei mai mulți se însoară de INTERES , spre a-și assigura viitorul, spre a putea juca o rolă oare care cu zestrea nevestei, spre a putea înainta prin protecțiunea părinților ș-a consăngenilor nevestei, șcl, mcl.  Abia unul dintr-o sută de bărbați, înțellegănd misterul sacru al căsătoriei, această știință care nu se -nvață în cărți, abia unul zic dintr-o sută se însoară ca să facă fericită o femee, pe care și Natura și Societatea au nedreptățit-o; o femee care, cu inima și cu spititul, prețuește mai mult decăt bărbatul.  Prea puțini se însoară ca să afle în căsătorie un adăpost contra furtunelor vieții, și în femee, un balsam la durerile fiisice și morale, o soră, o mamă, un amic, pe cari singură femeea tînără (tendre) și virtuoasă -i poate înlocui pe deplin.  În fine, prea pușini se însoară cu scopul d a supraviețui în niște condiții cari să fie toeagul bătrănețelor părinților, măndria vieței lor, bucuria suffletului lor; prea puțini se însoară cu scopul d- a da patriei cetățeni ca Cincinatus, ca Brutus sau ca Caton, și umanității bărbați ca Pavel de Saint-Vicent, ca Franchlin, ca Garibaldi ce sunt cetățeni ai lumii întregi.  C. D . A .  ÎNTRODUCERE  AFROFITA.  Patroana femeelor frumoase.  Fiind că-opera aceasta este destinată secsului frumos, am crezut de datorie a face biografia Afroditei,zeea frumuseței, și patroana femeilor frumoase.  La Roma, zeea frumuseței se numia Venera, la Atena se numia Afrodita.  Am preferat cuvăntul Afrodita ca mai pittoresc.  Nașterea, caracterul și întămplările Afroditei seamănă, ca doă stelle, cu nașterea, caracterul și întămplările femeilor în genere.  Făcănd potretul Afroditei, facem potretul femeilor cari adduc offrande pe altarul acestei zee.  Lectorul va judeca singur din celle ce urmează.  Dupe o tradițiune din Creta, Afrodita era fiiea lui Joiie și a Dionei; iar Diona era una din favoritele lui Joiie lunnăndul, daca vom crede cronica scandaloasă a Olimpului.  Seculul lui Pericles, cănd Olimpul era în toată splendoarea sa, seamănă mult cu seculul lui Ludovic XIV al Franciei.  Citiți Mitologia și Memoriile seculului XVII, și veți vedea frapanta asemănare dintre curtea lui Joiie, acest soare al Olimpului, și curtea soarelui dela Versalii: pare că curtea unuia este coppia fidelă a curții cellui-lalt.  Joiie avea de nevastă legitimă pe orgolioasa Iunone, al căria simbol era Păunul, precum Acvilaera emblema puterii lui Joiie.  Afrodita era fiiea lui Joiie, născută cu altă femee; căci augusta lui consoartă era stearpă.  Sterpiciunea, la cei ce țin sceptrul, este o causă legală de despărțire între căsătoriți.  erouul dela Austerliți -și a lăsat nevasta, un angel de blîndețe, ca să ia de soție pe orgolioasa și perfida fiie a Cesarilor.  Idee greșită!  Bironii și Napoleonii sunt niște meteore ce nu lasă în urma lor de căt lumină: ei nu să pot perpetua de căt în actele lor erouice, în sublimele lor concepțiuni.  Cu toată omniputința sa olimpiană, Joiie nu se putea făli de față cu fructul adulteriului, de și principiul poligamic era adănc săpat în tablele legilor Olimpului, cum și în datine și în moravuri, în acell secul de aur al Mitologiei.  Dupe Esiod, patroana femeilor frumoase s-ar fi născut din spuma mării.  Opiniunea lui Esiod e cea mai accreditată din toate opiniunele.  Cum appăru pe suprafața apelor, zefirii, din înalt ordin, luară pe Afrodita pe brațele lor aeriane, și o așezară într-o scoică de mare, împingînd scoica ușor pănă în insula Citera.  Aci Orele, tot din înnalt ordin, fură însărcinate cu educațiunea prea iubitei și illustrei fiie a lui Joiie.  I se dette îndată de guvernantă zeea Elocuinței, numită Pito.  Nu prea era nevoe d-o asemenea guvernantă: frumusețea este elocuintă prin ea însăși!  Cesar uita imperiul lumii la picioarele Cleopatrei.  Elena lui Menelau aprinse cu frumusețea ei un foc care înflăcără Ellada zece ani, ș-al căruia resultat fu dărămarea Troadei.  Joiie presintă într-o zi consiliului olimpian pe grațioasa și cocheta sa fetiță.  Tot Olimpul, adică toți curtizanii, rămîn uimiți d-atăta frumusețe.  Toți depun girlante pe fruntea ei.  Numai soțiile și amantele zeilor, și mai cu seamă junone, se uitară urăt la bella copilliță, și -i puseră gănd rău.  Joiie înțellese, și încruntă sprănceana: Olimpul se cutremură, și invidioasele zeițe tremurară de mînia lui Joiie.  Afrodita era acum de șai-spre-zece ani, etate critică pentru o femee frumoasă.  Augustul ei părinte,prevăzănd neajunsurile ce o să-i facă o asemenea ființă ultra nervoasă, cugetă la măritișul ei; mai alles că limbele relle vorbiau multe în desfavoarea fetei ș-a lui Joiie. . . .  Junone, geloasă, cu ochii lui Argus, descoperi criminala lor legătură; și o trămbiță în tot Olimpul prin zeii săi curtisani.  Joiie se grăbi dar a mărita pe fiie sa, ca să scape de gurelle relle; ell aruncă ochiul său patern asupra lui Vulcan.  Unii zic c-această allegere avea de motiv recunostința loi Joiie pentru Vulcan ce-i faurasse fulgerul, cu care trăsni pe Ciclopii rebeli; alții zic că a făcut-o cu scop politic; alții. . .  Ori cum, Afrodita fu destinată pentru zeul cell mai urît și mai nesufferit.  Afrodita, ca fată crescută de Pito în suppunerea și respectul către autorul și protectorul ființei salle, priimi fără murmură măna lui Vulcan, care făcea un contrast revoltant cu soția lui.  Se zice că Vulcan s-ar fi oppus la această însoțire nepotrivită, prevăzînd ceea ce-l așteaptă; Joiie însă ordomnă, și Vulcan cătă să se suppuie voinței suveranului, deprins a nu sufferi nici un fel de opposiție de la nimeni.  A doua zi dupe însoțirea lor, Afrodita schimbă pe Vulcan pentru Apollon, zeul poesiei, cell mai frumos și intelliginte dintre toți zeii Olimpului.  Căt ținu amorul Afroditei cu Apollon?  După natura Amorului și dupe natura Afroditei, putem afirma cu siguranță că a ținut căt profumul de iasomie de la buchetul cu flori ce Apollon presintă divinei salle amante, a doua zi dupe însoțirea ei cu legitimul său bărbat.  Mobilă ca unda, fragetă ca spuma mării, Afrodita nu putea fi fidelă poeticului ei amant, cu toate jurămintele și protestațiile ei de fidelitate.  Să spunem însă,pentru onoarea patroanei femeilor frumoase, că, de n-ar fi fost surprinsă de tatăl ei în brațele lui Apollon, Afrodita nu l-ar fi delăsat poate așa curănd.  Ca tată, Joiie cruță pe fiica lui; ca Suveran însă, regele zeilor esilă pe Apollon în planeta locuită de fii lui Adam, sub pretest că ar fi uccis pe Ciclopi cu săgeți veninate.  Ciclopii erau fabricatorii fulgerilor sub presidarea lui Vulcan.  Vulcan, zeul monstru, n-avea cuvînt a fi gelos de cea mai frumoasă și voluptoasă zeiță; dar fiind că p-atunci nu se inventasoră încă oglinzele, în care monstrul să-și vază monstruasa figură, Vulcan se credea și ell un Adonis.  Dupe legile Naturei, elementele omogene se attrag și se înfrățesc; prin urmare, bunul și frumosul urmează a se înfrăți asemenea.  Pe acest temeiu, amorul Afroditei pentru Apollon putea avea o scuză; nu putea fi însă scusabilă conduita ei d-a schimba pe Apollon pentru Marte, zeul resbellelor; dar Apollon era esilat de Joiie, și inima Afroditei nu putea rămănea văduvă: ea avea nevoe de consolațiune, de distracțiune, de alimentațiune. . .  S-a osservat că primul adorator al unei femei frumoase și spirtoase este în genere un poet sau un artist; al doilea, un militar; al treilea, un diplomat; al patrulea, un bancher; și așa mai încolo.  Ca toate amorurile (ni jamais, ni toujours, c-est la devise de l-amopr- amorul Afroditei cu Marte nu ținu mult.  Alectrion, amicul intim al lui Marte, addormi într-o noapte pe cănd făcea sentinella la porțile templului unde repausau cei duoi înamorați.  Soarele, gelos de fericirea lui Marte, rivalul său în acest amor, surprinse pe soția lui Vulcan în brațele patronului militarilor; ell dete de știre bărbatului, care, înfuriat d-această necredință, făurează într-o clipă un fir foarte subțire, și tot de odată foarte tare, în care înfășură, ca într-un cerc de fer, pe amanții fericiți.  Cu toată tăria muschilor săi marțiali, Marte rămăne ferecat în lanțurile lui Vulcan, care dă îndată de știre tuturor zeilor, ce se bucurară de acest scandal; dar Joiie ordonă lui Vulcan a face să încette scandalul.  Afrodita, atunsă de procedarea bărbatulu la ceea ce o femee are mai delicat ca amorul propriu)cere della Joiie despărțirea sa de bărbatu-său.  Slăbiciunea lui Vulcan pentru Afrodita, și voința lui Joiie, determinară pe bărbat a închide ochii în viitor asupra conduitei soției sale.  Această politică maritală o recomandăm tuturor bărbaților de trampa lui Vulcan; slabi și fără ambiție, ei cată a se mulțumi cel puțin cu titlul de bărbați ai unor femei frumoase.  Cu molul acesta, Afrodita putu urma aplecările salle fără palpit, și în toată libertatea.  Cronica scandaloasă i mai dă de amanți pe Mercuriu, patronul comercanților; pe Bacus, patronul bețivilor; pe Adonis cel frumos; și alți mulți zei și geniuri, de felurite nuanțe.  Dintre toți, pe Adonis îl iubi Afrodita cu toată passiunea inimei salle, mai mult și decăt chiar pe Apollon, primul ei amor; cauza era, poate, nu atăt frumusețea și grațiile acestui amant, căt affinitatea de fluide, cum zic franțezii, adică potrivirea săngelui, care joacă un mare rol în amor.  Gelos de Adonis, Marte se preface într-un mistreț, și-l sfășie la o vînătoare de mistreți.  Afrodita fu aproape să moară de durere!  Abia apucă să-i dea ultima sărutare!  Neconsolată d-această perdere, ea făcu din săngele amantului său floarea numită brebenelul, spre eternă adducere aminte a acestui infortunat amor!  Cu occasiunea formării acestei flori, ea se săngeră la un degit în gimpii unei rose; săngele văpși trandafirul, care, din alb ce era din natura sa, se făcu roșu, și deveni simbolul frumuseței efemere.  Afrodita a avut copii cu toți adorratorii ei, numai cu Adonis n-a fost fericită a avea această consolațiune.  Cu Joiie ea născu Grațiile.  Cu Mercur, pe Ermafrodita.  Cu Bacus, pe Priap și Imeneul.  Cu Marte, Armonia și Amorul.  Nici zeitate n-a avut mai multe templuri și mai mulți adoratori și sectatori ca zeea frumuseții.  — Terminănd biografia Afroditei, crezurăm de datorie, pentru completarea acestui subiect, a descrie și amorul fiului ei cell mai favorit.  Fiiul, ei erouta, avu și ell în viața lui un singur amor.  Amanta lui erouta se numia Psyche, fată de rege și cea mai frumoasă dintre surorile ei.  Frumusețea sa rivalisa cu a Afroditei, care ordonă fiului său a aprinde în suffletul acestei fete un amor nedemn de dănsa, spre a o umili ș-a o degrada în ochii secsului ei; dar Cupidon se înamoră ell de Rsvel; și o transportă într-un palat încîntător, unde ea era servită de Nimfe nevăzute, și unde amantul ei o visita în toate nopțile, sub forma unui frumos junne.  Fiind că întâlnirea lor să făcea la slaba lumină a stellelor, ce nu -i permiteau a vedea bine fața amantului ei, curioasă ca toate ființele de secsul său, și dorind a se încredința cu ochii săi de adevărul unui Oracol ce-i prezîsese că va fi iubită de un Dragon balaur, prefăcut în ze, Psyche aprinde o lampă, și înaintează spre patul unde dormia Amorul.  La vederea acestui frumos june, ea scoate un țipăt de mirare și de bucurie măna îi tremură, o picătură de olliu fierbinte din lampă pe sînul amantului addormit. . .  Amorul se deșteaptă, și dispare!  Disperată d-această neașteptată nenorocire, Psychea se aruncă în apele oceanului, care, din înalt ordin,scoate la țărmuri, vie și neatinsă.  În fine, Amorul se împacă cu Rsveb și o ia de soție; se zice însă că n-a fost fericit ca înaintea căsătoriei.  Allegoria Afroditei însemnează că femeea, mobilă din natura ei, numai cu amorul și delicatețea o poate lănțui bărbatul la carrul lui erouta sau al Imeneului.  Allegoria lui Psyche însemnează că durata fericirii în amor atărnă de durata ilusiunilor.  Partea I.  Bărbatul predestinat  CAPITOLU I.  PREDESTINAȚII.  Lumea e așa de tristă azi, din causa crisei pecuniare și politice, încăt, împins de compătimire, am vrut să o distrez puțin cu această operă comină, care conține mari adevăruri, ce numai subt o asemenea formă pot avea succesul dorit.  Molier cu comediile lul universale, de cell mai classic comicism, a făcut mai mult poate pentru revoluțiunea della 1789 decăt însuși Rousseau, Montesguieu și Voltaire.  Cu satira mai ușor îndreptezi azi o societate de căt cu catilinare.  Să intrăm în materie, convinși că vom avea în partea noastră tot secsul frumos, afară de femeile neconsecuinte; și pe toți bărbații, afară de cei predestinați; cu ce rămănem dar?  Cu minoritatea bărbaților și cu maioritatea femeilor.  Curagiu dar!  Cine are femeea pentru sine, e sigur de triumful său.  Fiind-că această operă va fi citită, mulțumită civilisațiunii, de Vestale a cărora inimă e castă, ca și auzul, suntem nevoiți, pentru respectul către aceste preotese alle Vestei, a întrebuința cuvinte ad-hoc, cuvinte de convențiune cum ar zice francesul; astfel sunt cuvintele, minotauri sau, neconsecuință, predestinare, ete, ete.  Cu toate acestea, Vestalele negative, împinse de curiositate, vor dori să afle esplicarea acestor cuvinte misterioase ca amorul și ca căsătoria.  Cată să ne suppunem secsului subt a căruia inspirațiune scrim aceste glume serioase.  Prin Minotaur, Ellenii înțelegeau un monstru, cu capul de taur și cu coada de balaur, și care trăia într-un labirent (callea rătăcită) din insula Creta.  Viteazul Teze a uccis p-acest monstru îngrozitor.  În opera noastră, prin Minotaur înțelegem șarpele din Biblie, care a amăgit pe moașa Eva, făcînd-o să guste din smochinul așezat în mijlocul Paradisului. . . .  Cu alte vorbe, dupe espressiunea poetică sau pittorescă a unui scriitor franțes, anume Pavel Cocoșul, Minotaurul, în materie conjugală, este le mari de ma femme. . . .  Neconsecuent se zice d-o femee care, ca și moașa Eva, împinsă de curiositate, de plăcere sau de vr-un alt sentiment analog, gustă din fructele arborului oprit al căsătoriei; prin urmare, asemenea femee nu este logică sau consecuentă, călcănd promissiunea dată bărbatului înaintea altarului ș-a martorilor, de a fi adică li delă aceluia care are a fi în viitor Mentorul ei și părintele copiilor săi.  Așa dar, căsătoria în luna de miere este paradisul din Biblie; șarpele amăgitor e Minotaurul, ce sparge cu coarnele salle terribile ușele templului sacru, unde numai pontificele marital are drept a intra; iar smochinele din arborul oprit sunt dorințele, palpitul, ilusiunele, misterul Amorului, care, de și frate cu Imeneul, cum am arătat în Întroducere, face însă un contrast mare cu acesta,ca și părinții lor; fiind ca vă aduceți aminte, Amorul era fiul zeului Marte, zeul militarilor, și copillul seamănă cu tătuțu, purtănd și ell mica dar completa armură de resbellator, și mult mai periculoasă de căt a tatălui; pe cănd Imeneul era fiiul lui Bacus, zeul bețivilor; dintr-această comparațiune și derivațiune puteți trage singuri conclusiunile. . . . .  Predestinat, în înțellesul general al cuvăntului, se zice d-o ființă pe care Destinul a ursito, înainte chiar de nașterea lui, la fericire sau la nefericire; de unde și cuvintele, triste și restriste!  Teologii, prin acest cuvănt, înțelleg pe fericiții muritori cari, prin fapte caritabile, se bucură în viață de stima și affecția semenilor lor; iar dupe moarte suffletele lor se scaldă în lumina raiului și repaosă în sănul lui Avraam.  Un înțelles cu totul altul are cuvăntul predestinat în opera noastră.  Predestinat se zice d-o femee sau d-un bărbat cari sunt ursiți a purta coarnele Minotaurului, și a trăi persecutați de ridicul.  Nenorocirea cea mare a predestinatului este că toată lumea, afară de cell ce o poartă, vede cununa bicornă pe fruntea lui.  Crez că m-am esplicat destul de lămurit, și tot d-odată destul de învălluit, ca să pot fi înțelles de toți,fără a fi înțelles de cei ce nu trebue a înțellege asemenea mistere, înainte d-a fi inițiați în templul Imeneului  Nemuritorul Balzac, în nemuritoarea sa operă Physiologie du mariage, la Meditațiunea V, ce poartă titlul acestui capitol, numără între predestinați:  Pe bărbații și femeile cu defecte fizice și morale, defecte ce risipesc illusiunele, și cari silesc pe căsătoriți a afla distracțiuni și consolațiuni departe de căminul conjugal, adică în dedalurile obscure și periculoase alle intrigelor scandaloase, reprobate de morala publică.  Astfel sunt:  Cei cu nasul înveci plin de tabac, și cari numai lasă pipa din gură.  Căsătoriții cicălitori, geloși, avari, risipitori, sugători, arțăgoși, somnoroși, negiobi, brutali (mojici),furioși, jucători de cărți, murdari în toaleta și în conversațiunea lor, șcl.  În fine, cei cu defecte cari desgustă și cari sunt causa divorsului despărțirii).  II.  Bătrănii cari iau de neveste niște Amorași gingași, fluturi destinați a sbura din floare în floare.  III.  Doctorii în medicină, în filosofie, în drepturi,în arte, în geometrie, șcl.  Natura occupațiunei lor i fac a lipsi multe ore,și multe zille chiar, de lîngă căminul conjugal, unde Minotaurul poate face mari stricăcuni în Paradisul căsătoriei.  În numărul acestora intră magistrații, amovibili și inamovibili, siliți a ședea pironiți ore întregi pe fotoliul lor magistral; Deputații, cari discută legile de interes comun; Ministrii, cari esecută aceste legi; cum și directorii de depertamente cari țin locul Ministrilor, pe cănd aceștia priimesc la bobîrnace din partea celor ce pismuesc banca ministerială, stăncă fatală a multor piloți nesperimentați sau de rea credință; în fine, dela șefii de secțiuni pănă la copiști, pironiți pe scaunele lor căte șase ore pe zi, toți pot fi predestinați.  Tot în numărul acestora intră și militarii, della caporal pănă la Mareșal, siliți a sta în tabără sau în cazerne, sau la posturile lor respective: ei nu pot deserta postul, de temere d-a nu fi împuscați, degradați, arestați sau destituați.  Casa lor poate arde în bună voe, canarul poate sbura din colivie, ei nu pot alerga să stingă focul sau să prinză canarul.  În categoria acestora cad poeții, artistii, academicianii, naturalistii, matematicii, filosofii, în fine toți bărbații d-o înaltă imaginațiune, d-o mare simțiciune, d-o profundă meditațiune, pe cari gravele, profundele lor occupațiuni -i țin închiși în cabinetul lor zille întregi, unii făcănd vise de aur, alții reproducînd capetele d-operă alle Naturei sau alle artistilor eminenți, alții studiind vre un os antideluvian, alții deslegănd vr-o ecuațiune din algebra superioră, alții problemele socialiste sau de economia politică, alții în fine occupați în căutarea pietrei filosofale, șcl.  Aceștia, atăt sunt de assorbiți de ideea lor ficsă,în căt văd cu ochii lor pericolul, și aud țipetele victimei, fără a se deștepta din visele lor, aurite sau argintii.  Pentru aceștia, ca pentru despoții popoarelor, putem zice: ochi au și nu vor vedea, urechi au și nu vor simți pericolul ce-i amenință.  Aceștia, osservă Balzac, poartă steagul cornorației, fiind predestinați par excellence.  Pentru înțellegerea subiectului, dăm doă esemple, unul tras din societatea noastră, altul din opera lui Balzac citată mai sus.  Un membru al Academiei francese, întunănduse acasă, dupe o ședință pedantică de mai multe ore, suprinde pe sotia lui în brațele unui student german.  Quand je vous disais, Madame, zisse studentul nevestei academicianului, qu-il fallait que je m -en aille?  În limba părinților nostrii aceste cuvinte înseamnă:  "Nu-ți spuneam e să mă lași să mă duc, c-o să pățim nevoe? "  Germanul nostru învățasse limba francesă fără grămmatică, ca mulți din feciorii ex-boerilor regulamentari; căci, dupe regulele grammaticei francese, urma a zice:  — „Qu-il fallait que je m-en allasse. ”  Academicianul, care ținea la puritatea limbei francese mai mult de căt la onoarea familliei salle, uită chestiunea de onoare conjugală pentru chestiounea grammaticală și zice germanului deconcertat:  Eh!  Monsieur, dites au moins due je m-en allasse.  Pe romănie, aceste cuvinte au următorul înțeles:  „Dute dracului, cu limba ta cu tot; nu-mi poci armonioasa limbă a lui Boileau și Racine. ”  Germanul eși pe ușă tot cum intrasse, adică cu capul pe umeri, cu măinele și cu picioarele întregi; plus cu inima plină de amorul consoartei academicianului, care uitasse marea nenorocire ce-l amenințasse.  Fericiți cei simplii cu inima, căci al lor e imperiul ceresc! . .  O asemenea nenorocire se întămplă și poetului N. . . . . . .  Pe cănd poetul făcea versuri rimate în Parnasul său, illustra lui consoartă desemna Amori în buduarul ei, prin ajutorul unui fiiu al lui Apolon, cirac al bărbatului poet.  Acesta remăne estasiat!  Ce însemnează aceasta? ! !  întrebă ell furios pe soția sa.  Aceasta înseamnează, poetule, că nu trebue a te ocupi numai cu poesia,respunde soția liniștită.  Cuvănt profund, plin de spirit și de filosofie!  Într-adevăr, omul nu poate servi doă zeități d-odată.  Garofița și canarellul trebuesc îngriiți cu attențiune: căci floarea neudată se usucă, canarul neadăpat moare de sete.  Iar poetul nostru (bărbatul), înfuriat d-această flagrantă neconsecuință a soției salle, prevăzută de articolul 96 din condica penală a Prințului știrbei, apostrofă și blestemă,pe ciracul poet cu aceste versuri,trase dintr-o poesie a D-lui Eliade:  „ Îngrat -ți e bunul nume și buna pomenire!  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ajungăte  blesteme  A duoă inimi calde ce tu le ai desunit!  etc. ,  ete. ,  ete.  — Acestea sunt glume, va zice lectorul.  Dupe părerea lui Balzac, trebue să nu se mai însoare nimeni: căci care bărbat nu lipsește din casă, măcar căteva ore pe zi, chemat în societate de datoriile salle de părinte, de cetățean, de funcționar, de comercant, etc?  — Ai foarte mare cuvănt, iubite lector; sunt cu totul de părerea D-le.  Însu-mi am zis, la începutul acestui capitol, că căsătoria azi e o comedie; și opera noastră e o glumă, care ascunde în sine verități necontestabile și instructive.  Cullege florile, și leapădă gimpii.  CAPITOLU II  Femeea onestă și virtuoasă.  „Cu mare sfială atingem această chestiune, fiind în joc chiar amorul propriu al femeii, coarda cea mai simțibilă a acestui secs nervos; mă încuragează însă ideea că opera noastră în genere este o glumă, și acest capitol în parte, oglinda secsului frumos parisian; prin urmare, secsul frumos romăn n-are să se formalisese de celle coprinse în acest capitol; și-apoi, cum zice Balzac, la personne presente est toujours excepteae.  Deci, eată ce aflăm în opera ce ne servă de călăuză, la Meditațiunea II și IV ce poartă titlul acestui capitol.  Nu facem de căt a da estractul acellor duoă Meditațiuni instructive.  La 1880, zice Balzac, populațiunea francesă se urca approape la 30 millioane, din care, cu aprocsimație, jumătate erau femei, jumătate bărbați.  Din 15 milioane femei, se scoatem vr-o 9 milioane ce au mare assemănare cu felul maimuțelor cunoscute sub numele de Orang-Utang, nefiind de căt simple animale cuvîntătoare: căci, lipsite de frumusețe, grații, spirit, cultură, ete, nu pot împărtăși amorul, privelegiu esclusiv all unui mic număr de bărbațiși femei, favorisați și de Natură și de Societate.  Aceste animale bipede au fața de teletin, măna de maimuță, gătul de curcan, un corp disform acoperit cu strențe, și esalănd o odoare nesuferibilă; aceste ființe scot niște sunnete răgușite și selbatece; ochii lor cată în pămănt, ca animalul, și dorm la un loc cu cățellul și cu purcellul.  Asemenea femei, neputănd nici inspira, nici înpărtăși amorul, nu pot prin urmare nici a-l simți; amorul lor e plăcerea brutală a bestiei.  Femeea în genere, astfel cum a eșit din măna Creatorului, e o varietate rară în genul uman; ea este capul d-operă al Creatorului, coroana creațiunei.  Însuși Dumneze atunci a admirat sublima sa operă, a căria origină este coasta bărbatului, precum lutul sau huma este sorgintea acestuia.  țăranul nostru, în limbagiul său pittoresc, zice că femeea este spirtul făcut din țuică.  Din celle 9 millioane de Paria feminine, vr-o trei millioane fac escepțiune la regula generală: frumoase ca niște Amori, pe arripele frumuseței și alle spiritului lor, elle singure se înalță în atmosfera aristocratică, unde reșidă fiiul Afroditei.  Din șase milioane rămase, cari presupunem că pot inspira și împărtăși amorul, scădem vr-o duoă millioane de matroane venerabile, amabile, cu spiritul cultivat, cu inima simțibilă; dar cari, vai!  ajunse la 40 de ani, numai pot face să vibre, ca la 25 de ani, coarda simțibilă a bărbatului; disperate, elle își concentră atunci toatp affecțiunea lor asupra cățeilor, pisicilor, mătăniilor, tabacului, frecantănd bisericile spre a se pocăi de păcatele juneței.  Asemenea procedări, ridicole daca vrei, nu pot offensa pe bărbații acellor femei; din contra, fericiți c-au scăpat de furtunele oceanului marital, acești bărbați trăesc liniștiți, addormind fără grijă de Minotaur de care numai au a se teme acum.  Mai remăn patru milioane, din cari mai scădem duoă milioane de fetițe, ce se află la Alfa-Vita a Amorului, la acea etate cănd innocentele copillițe se joacă fără grijă d-a baba-oarba cu băeței de etatea lor; băeți cari le fac să rîză, fără a se găndi, bietele fetițe, că tot acei băeți le vor face într-o zi să plăngă poate cu amar. . . .  — Din celle duoă milioane remase, mai scoatem vr-o sute de-mii de fete scăpătate, urîte, disforme, cu malatii cronice, effect al miseriei; asemenen ființe, cu tot spiritul ce pot avea, cu toată fiigura lor plăcută, rămăn fete mari în toată viața!  Noi scoatem încă o sută mii de fete cunoscute sub numele de surori de carritate, adică, căllugărițe, institutrice, damicelle de companie, șcl.  Posițiunea și professiunea lor le silesc a inspira bărbaților mai mult respect de căt amor; cu toate acestea, nu le putem plănge ca pe cel le d-ăntăiu, avînd multe șanse a fi iubite și fericite, unele pe față, altele într-ascuns.  Mai scădem în fine o jumătăte milion de femei cunoscute sub numele biblic de fetele lui Baal, fiind că speculă cu onoarea lor.  Într-acestea intră țiitoarele, modistele, actrițele, cantatrițele, fetele dupe la cantoare, etc, etc.  Noi înțelegem aci regula generală, care face legea; însă ori ce regulă are escepțiunea sa.  Așa dar rămăne un million de femei, allese bobul cu bobul, oițe albe, fără maculă, cari ar urma să fie și oneste și virtoase, fiind favorisate și de Soartă și de Societate.  Ca să ne încredințăm căte femei din millionul acesta sunt oneste și virtuoase, urmează să împărțim acest million în duoo categorii: una, care se bucură d-un venit anual della trei pănă la zece mii lei; alta, della zece mii în sus pănă la sute de mii.  Femeile de categoria a duoua, osservă Balzae, pot procura adoratorilor lor plăceri, felurite și allese, possedănd și frumusețe, și spirit, și grații, și cultură, și mai cu seamă aurul, acest factotum, această earbă a fearelor, care deschide și porțile Raiului și porțile Iadului.  Asemenea femei sunt tot de una oneste în ochii adoratorilor lor, cari pronunță numele lor la urechea amicilor lor, intimi, cu jurămînt din partea acestora a nu divulga secretul, subt amenințare de duel.  Din contra, femeile de categoria d-ăntăiu cari nu se bucură de toate avantagele cellor de categoria a doa, sunt tratate de curtisanii lor cu mai puțin respect; numele lor e purtat din gură în gură, ș-adesea asemenea legăminte efemere sunt ridiculate și satirate.  — Să cercetăm acum daca acelle femei oneste pot fi și virtuoase, adică, daca acelle femei se pot mărgini la amorul unui singur bărbat ?  Pentru acest sfărșit, trebue să analisăm tabăra celor 15 millione de bărbați, cari formau jumătate populațiunea francesă la 1830.  — Din 15 millioane de bărbați, scoatem, ca și la femei, dintr-un singur condeiu, 9 milioane de bimani, cari corespund cu celle 9 milioane de femei de felul lui Orang-Utang.  Din aceștia pot eși căți va bărbați superiori, ca Dupin, fostul președinte al camerei legislative din Franța, și alți asemenea, cari, prin propriile lor merite, ascind în cerul litterelor, al artelor, al științelor, al diplomației.  Dar aceștia sunt niște rare escepțiuni, ce se perd în oceanul bestiilor bipede, ca un trandafir într-un nemărginit cămp de brusturi și de scaeți.  Din șase milioane remase, scoatem trei milioane de bătrăni și de copii.  La femei s-au scos patru milioane; pentru cuvăntul că elle, măritănduse la 20 de ani, la 40 dau demissiunea la amor, cum zicea odată poetul Rosetti; bărbatul însă cruce de voinic!  la etatea de 50 de ani, e adesea mult mai de temut decăt la etatea de 25 de ani: căci la acea etate, ell are mult mai mult curagiu, și este și aproape de fruntariile Amorului, unde va zice adio la plăceri!  Asemenea Pompierului dela 13 Septembrie 1848, ell luptă disperat să învingă sau să moară, strigănd, ca garda imperială a lui Napoleon la VVaterloo: „la garde se meurt,la garde ne se rends ras. ”  Garda moare, dar nu depune armele.  „O!  Un bărbat erculean, la 50 de ani, face minuni de erouism în amor! "  „Fisicamente, zice Balzac, bărbatul e mult mai forte de căt femeea. ”  Într-adevăr, un bărbat d-o constituțiune tare, și c-o viață reguchată, poate, fără esagerațiune, să îmbătrănească patru femei.  Din trei milioane scoatem doo milioane băbați fără educațiune, fără avantage fisice, morale și pecuniare; cu toate că della un bărbat nu se cere, în genere, de căt puțin spirit (spiritul e deboleța femeii: elementele omogene se attrag ), o figură puțin interesantă, vesminte curate, ș-un picior ager; cu aceste condițiuni, un bărbat nu poate fi nenorocit în amor, chiar făcănd parte din celle 9 milioane de bărbați, puși de Balzac lors la loi de l' Amour.  Remăne dar un milion de bărbați, demni d-a inspira și d-a împărtăși amorul, și cari conrăspund cu milionul de femei d-aceeași categorie; deci, un bărbat pentru o femee!  Întrebă acum Balzac pe bărbații din Franța:  „ Ia spuneți, vă rog, cu măna pe cuget, care din Voi s-a mărginit, în toată viața sa, la amorul unei singure femei?  Tăcere profundă! . . .  „Ei bine!  adaogă Balzac, numai căte trei intrige amoroase de vom attribui fie cărui bărbat, aflăm trei milioane de intrige; și noi d-abia ave un milion de femei oneste, cari pretind a fi și virtuoase; prin urmare, fie care femee dîn Franța a avut cel puțin trei amanți în viața ei. . . .  „Unde dar sunt femeile virtuoase?  se întrebă Balzac; și tot ell respunde singur:  „Da, sunt femei virtuoase; celle măritate de eri, presupuind că, pănă în prezioa căsătoriei, au aprins focul Vestei.  „Da, sunt femei virtuoase; celle urîte ca muma pădurei și nerouade ca o rață; celle ce au în vinele lor, în loc de sănge, zeamă de castraveți sau lapte dulce; celle ce n-au mijloc d-a fi neconsecuente; celle trecute de-50 de ani, cu toate că nu le putem lua pe chezășie, șcl, șcl, șcl.  „Femeea virtuoasă are în inima ei o fibră mai mult sau mai puțin de căt celle lalte femei: este sublimă, sau stupidă.  „Iar virtutea în căsătorie este poate o chestiune de temperament.  Din acestea resultă că Natura se înfrînează prin educațiune; iar adevărata educațiune se bazează pe esemple de virtute, în sănul unei societăți allese.  — Naturellul este metalul: naturellul cell bun este aurul, care n-are nevoe de mult lustru, fiind că aurul rămăne aur ori căt timp ar fi îngropat în pămănt; naturellul rău este ferul, care trebue bine și des poleit cu aur, ca să placă și să amăgească vederea.  Omul fiind materie și spirit, și materia către spirit fiind ca trei către una, tot secretul educațiunii este a subordina materia spititului, bestia angelului.  Omul, fiind prin urmare din natura sa un animal carnivor și săngerous, urmează a pune botniță Lupului sau Ursului, spre a nu fi periculos; deci, botnița legilor fiind slabă, botnița moravurilor e singura garanție valabilă și pentru om și pentru societate.  — Dar cu moravurile actuale, unde copii văd în casa părintească esemplele celle mai scandaloase și condamnabile, ce fericire poate aștepta societatea, a căria bază și punt de reazăm este famillia?  și fiind că bărbatul este cap femeii, dupe cum și logica și biserica măturisesc, bărbatul este dator a da esemplul de onestitate și virtute; capul dar să conducă inima și membrii, capul fiind responsabil de toate mișcorile membrilor subordinați lui.  Femeea se complace în subordinarea bărbatului mai mult de căt în subordinarea mamei; fiind că asfel a voit Natura; deci, pentru toate sacrificele ce bărbatul, copillul și societatea supt îndrept a cere della femee, ea nu cere în schimb de căt amorul și stima bărbatului.  Pe femei, numai sacrificiul nașterei le costă adesea viața; pe bărbat, ce -l costă?  Nimic, de cît VOINȚA.  Ei bine!  bărbatul, care ține la onoarea familiei,la fidelitatea soției, la fericirea copiilor, la libertatea și independința patriei salle, iubească cu sinceritate, și stime cu sinceritate pe femee, această provedință a familliei, balsamul ori căria dureri sufletești, focarul libertății ș-al civilisațiunii.  Acum să revenim la Balzac, și să-l ascultăm și pe dănsul:  „Amorul fisic este ca foamea, zice dănsul, cu differința că stomahul se împacă ușor cu puțină păine și apă; dar inima omului, în amor ca în toate, e nesățioasă.  „Amorul, pe lăngă bucățica lui de păine, are și arta d-a iubi, care face farmecul vieței; artă pe care puțini bărbați o cunosc ș-o aplică în căsniția lor.  „Meritul nu stă în a subjuga un Stat, as găsi un tresaur, a căștiga un tron, a fi posessor p-o inimă d-aur a unei femei; meritul stă a ști să păstrezi statul subjugat, tresaurul aflat, tropul căștigat, amorul concuistat.  „Inima femeii e o Arfă, care în labele unui Orang-Utang scoate sunnete ce sgărrie auzul și attacă nervii; tot acea Arfă, pe măna unui artist, scoate melodii divine, ce răpesc suffletul în regiunele armoniei cerești.  „Puțini muritori gustă adevărata fericire a amorrului, fiind că foarte puțini cunosc secretele lui; causa este că nu cunosc în fund inima femeii, acest instrument divin, atăt de misterios, ce nu e dat tutulor a cănta cu dănsul, ca și maimuței cu violonul lui Paganini.  „Cuvăntul amor, aplicat la reproducerea speției umane, este un blasfem.  Natura, puindune în fruntea tuturor ființelor organice, prin darul divin al cugetării ș-al vorbirii, ne a pus în stare a putea încerca sensațiuni și sentimente: această dublă natură creează în om pe amant și pe animal.  „Prin urmare, căsătoria poate fi considerată ca un act politic, civil și moral; adică, ca o lege, ca un contract, ca o instituțiune.  Ca lege, ținta ei este reproducerea oamenilor; ca contract, transmitterea proprietății; ca instituțiune, o garanție alle căria îndatoriri interesează pe toți d-opotrivă: avem un tată și o mamă, vom avea și noi copii.  „Din această privință, căsătoria urmează a fi obiectul respectului general.  „ Cei mai mulți bărbați cănd se însoară nu au în vedere de cît proprietatea și copillul; dar numai aceste duoă condițiuni nu constitue fericirea conjugală? .  A cere unei femei, pe care ai văzut-o abia de duoo trei ori, a -i cere amorul ei în numele legii, al religii (între animale si asemenea bărbati, puțină differinț: animalul, împins de instinst, are de scoc, ea și omul, reproducerea spetiei; cat rentru nutriment, Natura îllu procură mai ășor animalului decăt omului)ș-al proprietății, este o assurditate demnă de cei mai mulți predestinați.  „Ce este în fine amorul?  Armonia între trebuință și sentiment.  „Așa dar, fericirea în căsătorie resultă din conformitatea de caractere, de principe și de aplicări, între bărbat și femee: cum și din maniera bărbatului,care trebue a trata pe consoarta lui ca pe angelul custode al familliei, ca pe focarul libertăților publice, ca pe sorgintea civilisațiunii umane.  „Să dăm lui Cesar dinarul și lui Dumneze tămîea; să împăcăm trebuința, dar să facem a înflori sentimentele, cu stăruința și plăcerea ce o pune Vergina în cultivarea florilor.  „A fi însă passionat, este a dori tot de-una.  Poate oare un bărbat dori tot d-auna aceeași femee?  Poate, și eată cuvăntul.  „N-ar fi oare assurd a zice că un celebru artist are nevoe de mai multe vioare ca să poată esecuta o arie, sau a creea o melodie?  Daca bărbatul e într-adevăr înamorat de suffletul femeii pe care -și a făcut-o consoarta vieței salle, ce alt este ell de căt artistul?  și ce alt este suffletul femeii salle de căt vioara artistului, care scoate sunete felurite dupe voința artistului?  „Se înțellege însă că sațiul desgustă.  Măsura dar fie în toate regula conduitei noastre.  Să adoptăm, cel puțin în căsătorie, mijlocul (To mesos) lui Arisotele între prea mult și prea puțin.  Estremitățile sunt vătămătoare în totul.  „Amorul este poesia simțurilor.  Ell are destinul a tot ce e mare în om a tot ce procede din cugetarea sa.  Sau este, sau nu este; cănd esistă, esistă pentru tot de-una, și merge crescendo.  Acesta este amorul pe care cei vechi îll numiau fiiul Cerului ș-all Terrei.  „Litteratura se reazimă pe șapte situațiuni; musica esprimă totul cu șapte note; pictura n-are de căt șapte culori; ei bine!  ca aceste trei belle arte, amorrul se constitue poate din șapte principii; lăsăm problemul acesta a-l deslega generațiunele fiitoare.  „Daca poesia, musica și pictura au espressiuni infinite, ca și dănsele amorul, în plăcerile lui, cată să fie tot așa de abundent.  În celle trei arte, cari ne ajută a descoperi adevărul prin analogie, și adesea fără folos, omul se află singur cu imaginațiunea lui; pe cănd amorul este unirea a duoă corpuri ș-a duoo sufflete.  Daca celle trei arte cer studii preliminarii dela poeți, musicanți și pictori, n-ar trebui oare să fie și bărbați inițiați în secretele amorului, ca să fie pe deplin fericiți în căsătorie?  Toți simțim nevoea reproducerii, precum toți simțim foamea și setea; nu sunt însă toți suntem chemați a fi amanți și gastronomi.  Civilisațiunea a probat că gustul e o știință; numai unele ființe privelegiate știu a mănca și a bea cum se cade; plăcerea, considerată ca artă, așteaptă și ea pe fisionomistul ei.  „Căsătoria dar e o știință.  puțin alleși— Mulți chemați,  CAPITOLU III.  EDUCAȚIUNEA FEMEII  Un amic all me de collegiu avea o verișoară care -și făcusse educațiunea într-un pensionat de fete; numele ei era Efimița, căria, prin prescurtare, amicele ei-i zicea Mița.  Ea era amică intimă cu Avestița, erouina Părții I și II din această operă.  Mița a comunicat vărului său celle ce știa despre Avestița; și verișorul ei mi le-a comunicat mie; restul l-am aflat din chiar gura lui Misticescu.  Deci, eată ce zicea Efimița despre Avestița.  „Eram peste 60 de fete în pensionatul D-nei X. . . ;  din acestea, unele ca dela 14 — 18 ani.  Celle mai multe fete erau trimise de părinții lor în acell pensionat ca într-un esiliu; căci părinții lor neconsecuinți voiau, cu mijlocul acesia, a scăpa de niște Argus incomozi, cu atăt mai periculoși, cu căt erau mai nesperimentați, și copii ai lor.  Trei părți din patru din fetele acestui pensionat erau cu aplecări urîte, și cu deprinderi și mai urîte, fruct al unui na turel pervers ș-all urîtelor esemple părintești.  Merele celle bune se strică în contact cu celle putrede.  Multe fete cu un naturel angelic și cu o primă educațiune îngrijită, au eșit vergine din acell pension; nu însă și caste; fiind că, fără voea lor, auziau vorbe și vedeau lucruri ce nu trebue să le vază și să le auză o fată pănă nu se mărită.  „Fetele d-o etate della 14-l8 ani erau mai toate înamorate, cari dup-un erou de romanțuri ce citeau într-ascuns, cari dupe vr-un frate sau verișor all vre unei amice intime din pensionat; acești verișori aveau liberă intrare în pensionat, și puteau corespunde și conversa liber cu obiectul adorațiunii lor.  „Astfel Avestița se înamoră de un văr all me, anume Iorgu Cerbureanu, june, frumos, avut, și care căllătorisse în toată Europa; dar neroud ca o găinușă, și innorant ca un melc.  „Tatăl său, un comerciant fallit, cheltuisse millioane pentru dănsul, cu professori și cu pedagogi, pe la Collegiuri și Universități, cu bibliotica și căllătoriile lui; dar, în deșert.  Sămănța aruncată în nisin se usucă!  „Vărul me trecea de om cu spirit și poet în ochii Avestiței, pe cănd e știam că creerii lui de găscă și inima lui cea rece nu pot produce nimica.  Cu toate acestea, cămașa e mai aprope de căt rochia.  Amoru și amiciția sunt fii Devotamentului.  Așa credeam; dar m-am înșellat!  „Cu toată privigerea neaddormită a directrițelor și-a superiorii, fetele d-o etate înaintată, și înamorate dupe eroui din societate, aveau sute de mijloace a corespunde ș-a se întălni cu adoratorii lor.  Astfel, Avestița corespundea cu Cerbureanu prin mine și printr-o bucătăreasă a pensionatului, care, în calitatea acasta, având liberă intrare și eșire în tot minutul, putea adducecăte zece billete pe zi dela amanții nostrii.  Băgassem în confidența poastră și ne una din directrițele pensionatului, o germană romantică, care iubia și ea cu passiune pe unul din professorii nostrii, german ca dănsa.  Aceste confidințe, corespondințe și întălniri costau foarte scump pe adoratorul Avestiți, care singur ell ținea toate cheltuelele.  „Se întămpla adesea ca bucătăreasa să fie amalată, ca adoratorii nostrii să nu poate veni la pensionat, în zioa cănd porțile pensionatului erau deschise pentru părinții și consăngenii fetelor; atunci Cerbureanu și Misticescu, la ora nopții cănd și gîrla addoarme în albia sa, cum zice un poet romăn, veneau sub fereastra camerei noastre de culcat, care da spre stradă, și loviau ușor în geam cu o trestie lungă, care zioa se schimba în baston; prin acea trestie priimiam billetele-dulci, la care respundeam îndată.  „Uneori ne coboram noaptea în grădina pensionatului, prin mijlocirea unor chei dela ușele casei de jos ș-alle grădinei, pe care chiei zioa le țineam ascunse în locuri nepătrunse de cell mai ager Argus.  „Avestița, d-un temperament foarte inflamabil, căzu curănd în lațurile Cerbureanului; e însă, știuiu a mă apăra bine de cursele Misticescului, care, ce e drept, nu era depravat ca vărul me Cerbureanu; era un june conștiințios, dar cu un spirit foarte intrigant și diplomatic, cum veți vedea.  „În fine, într-o zi Avestița simți că e mamă; cunoscu atunci errorea sa, plănse cu amar rătăcirea sa, se încercă a sugruma în germine fructul libertin al amorului ei; toate în deșert!  Atunci vru să se sinucigă, ca să scape de desonnoare; e îi redideiu curagiul, spre a putea ține pept Restristei, și desteptaiu în inima-i speranța unui viitor fericit.  chum' mi a resplătit această amică, pentru care mă devotassem atăta?  Cu ingratituda!  „Avestița trebuia dar să grăbească minutul însoțirii salle cu Cerbureanu; și fiind că părinții ei se oppuneau la o însoțire nepotrivită, (ei făceau parte din fosta protipendadă a țărrei), Avestița otări să se mărite fără voea părinților.  „Într-o noapte, fiind toate pregătite de Misticescu și de Cerbureanu, un preot de la un sat, aproape de București, cunună pe Avestița cu Cerbureanu; nașii lor furăm e și adoratorul me; toți în costum țărănesc.  Preotul crezu că cunună niște Romăni din Transilvania, cari serveau, ca argați, la moșia unui boer mare.  A duoa zi dupe cununie, Avestița scrisse mamesei următorul billet:  „ Măiculiță, amorul și onoarea m-au silit, contra voinței părintești, a mă cununa în noaptea trecută, la un sat aproape de București.  Crez că amorul patern va învinge ori ce scrupul în inima voastră.  Bine-voește a -mi da benedicțiunea, ș-a erta o fiie atăt de nenorocită!  Doresc a te întălni de seară la mătușa mea N. . . . . .  AVESTIȚA.  Acest billet era scris mai mult cu lacrămi decît cu cerneală.  „Mama Avestiței alergă înfuriată la pensionatul nostru, cerănd pe fiesa della superiora institutului; aceasta îi respunse liniștită, că Sămbătă seara o trăsură venisse să o ia, ca dupe obiceiu; prin urmare, ori ce act al fetei afară din pensionat, privește numai pe părinții fetei.  „Dupe un an, Avestița se împăcă cu părinții ei; dar ea, d-a duoa zi după cununie, se desillusionasse de bărbatul ei, alles chiar de inima sa! .  D-o cam dată terminăm aci narrațiunea Efimiței.  Ne permitem acum căteva osservațiuni asupra Pensionatelor și culturei femeilor.  „Satan singur, zice Balzac, -și a putut închipui un pensionat de fete în mijlocul unei capitale ca Parisul: o fată poate eși vergină din asemenea institute; castă însă, nici odată!  Mai bine dar să șezi p-un furnicar, de căt să iei de nevastă o fată ce -și a făcut educațiunea într-un pensionat. ”  Balzac ni se pare sever și nedrept în chestiunea aceasta.  Suntem cu Rousseau, Fenelon și Aime Martin pentru educațiunea mamelor de familie; la noi însă, unde mamele nu pot încă împlini sacra missiune recomandată de acei mari bărbați reformatori, urmează ca o generațiune de fete, sau duoă, cel puțin, să priimească învățătura lor necessariă în pensionate; cerem însă ca aceste institute se fie așezate afară din capitală, daca se poate, pentru multe cuvinte cari se -nțelleg; cerem încă ca să fie dirigeate de femei recunoscute pentru moralitatea lor; și institutricele și guvernantele să fie asemenea onorabile; picior de bărbat, ca professor și servitor, să nu calce în sallele acelor institute.  Etatea fetelor să nu fie mai mică de șapte, nici mai mare de 13 ani: în șase ani o fată are destul timp a învăța tot ce poate folosi p-o femee, ca fată, ca soață, ca menageră, ca mamă, ca cetățeană.  În fine, numai părinții fetelor, sau consăngenii cunoscuți pentru moralitatea lor și cu autorisarea în scris a părinților, se poată vedea pe fete, și a le lua a casă, la o lună odată, spre a se distra o zi în sănul familliei; dar în zioa aceea, și în timpul vacanțiilor d-o lună, petrecut la țarră, mama să nu pearză un minut din ochi pe fata ei.  În fine, fetele cu o conduită echivocă să fie depărtate îndată din pensionat.  Cu aceste condițiuni, sine qua non, priimesc esistința pensionatelor de fete, pentru căteva generațiuni, pănă se vor forma și la noi mame de famillie în spiritul reformatorilor citați mai sus.  Cu modul acesta, pensionatele devin niște pepeniere de educațiune, unde se vor prepara soațele și mamele.  Altfel se pot oare cum reforma moravurile; și prin acestea, întreagă societatea.  O repet însă, fără esemplele frumoase alle părinților, cari constitue prima ș-adevărată educațiune a copillului, și care este pentru om ceea ce este pentru arbure sprijinul ce-i -l pune grădinarul spre a crește drept, fără esemple de virtute, toate sunt în deșert.  Morala înaintea totului.  ăntăiu mama, apoi professorul; întăiu familia, apoi pensionalul; întăiu morala, apoi știința; întăiu inima, apoi capul.  Femeea prin famillie e chemată a reforma și societatea.  Cunosc cu toate acestea fete ce -și au făcut educațiunea chiar în pensionatul în care a fost și Avestița, și au eșit și caste și vergine; și au fost consolarea și bucuria părinților, fericirea bărbatului ș-a copiilor.  Causa a fost naturellul fetei și frumoasele esemple părintești.  Dar acestea sunt escepțiunea; și vorba e de generalitate.  Noi combatem aci vițiositatea acelor stabilimente chemate a fi pepeneria femeilor ce au a reforma familiea și societatea.  Să venim acum la chestiunea allegerii bărbatului.  Aime Martin zice, cu drept cuvănt:  „ Dupe cum stau azi lucrurile în Franța, fetele nu vor putea face o bună allegere de bărbați, fiind lipsite de speriința cerută în aceasta, și de care se bucură fetele în Anglia.  „Allegerea părinților e mai tot d-a una greșită, fiind basată mai mult pe considerațiuni de famillie, de interese, șcl, cari nu constitue adevărata fericire conjugală; basa armoniei conjugale este conformitatea de caractere, de educațiune, de cultură, de principe; averea, posiția, frumusețea, sunt efemere.  Spre a eși dar din această stare tristă și deplorabilă, ce influințează d-a dreptul asupra societății, nu cunosc decăt un mijloc eficace: a da libertate fetelor, dupe cum se urmează în Anglia, în Elveția, în Germania, în Staturile-Unite. ”  „Obiceiurile Germaniei, zice Balzac, dau fetelor niște drepturi cari în Franța s-ar părea resturnarea din temelie a moralei publice.  Acolo fetele își alleg singure pe bărbații lor, cari au a împărtăși cu soțiile lor bunul și amarul vieței.  De aceea în Germania căsătoriile în genere sunt fericite”  Putem aplica la noi astăzi aceste teorii?  Din nefericire, nu!  Într-o națiune fără moravuri iar moravurile sunt virtutea pusă în practică, zice un filosof german ) o asemenea doctrină ar avea triste resultate: la noi, spre esemplu, unde corrupțiunea e înfiltratră în sănge de duoi seculi de o guvernare fanariotică și, moscovită, junii nu frecantează casele unde sunt fete mari cu scopul nobil d-a studia inima fiitorelor lor consoarte; ci mai mult ca să conrupă o inimă castă, abusănd de nesperiința Vestalelor.  Urmează dar ca fetele să se lase pe decisiunea părinților; iar părinții să bazeze însoțirea copiilor lor pe conformitatea de caractere, de educațiune, de principe șcl.  Acum vine întrebarea:  Bine este ca o femee să știe carte?  Duoă păreri sunt în luptă în chestiunea aceasta.  Unii pretind ca femees să știe numai a citi și a scrie limba maternă.  Alții susțin ca femees să învețe tot ce-ipoate folosi ca soață, ca mamă, ca cetățeană.  Cei d-ăntîiu bazează părerea lor pe următoarele cuvinte și esemple, trase din speriință, din istorie și din differiți autori.  „știința pentru femee este un lucs, all căria effect în genere este slăbirea și ruina moravurilor.  „Virtutea prețuește mai mult decăt știința; prin urmare, o femee să fie mai bine,bună decăt învățată.  „ținta Naturei, în privința femeilor, a fost ca elle să fie occupate numai cu grijile casnice; și să fie o onnoare pentru elle a ține mai bine furca și fussul, de căt cartea și condeiul.  „Spiritul femeii fiind inflamabil, seamănă cu praful de pușcă; deci, învățătura este focul care înflaccără silitra.  „Fie care secs are rolul său, conform organisării corporale, facultăților mintale, misssiunii salle respective; bărbatul e destinat a instrui ș-a protege; femeea, a fi blăndă și simțibilă.  „Fericirea genului uman repausă pe simplitatea moravurilor domestice; femeea e regină de drept în interiorul familliei; un menagiu nu se poate conduce cu spiritul lui Talleyrand și cu principiile lui Machiavel; ci cu blăndeța bărbatului și amorul femeii.  „Omagele ce bărbații au depus în toți timpii la picioarele secsului frumos, s-au a dressat la grațiile și virtuțile lui, și nici decum la știința lui.  „Napoleon I a respuns D-ei de Stael, autore a multor opere însemnate:  „Mai mult stimez p-o femee care face copii, decăt pe celle ce fac cărți. ”  „O femee perde grațiile și moravurile salle, cu căt căștigă în științe și talente.  „Locul femeii nu este pe băncele scoalelor, dupe cum s-au văzut adesea asemenea esemple în Bolonia și în Italia; ci la cuhnie și lăngă leagănul copillului său.  „Natura a indemnisat pe femee, pentru geniul ce a accordat bărbatului, cu grațiile și cu finețea; nici o femee, ori căt de proc o psită, n-a inventat nimic.  Nici chiar invențiunea gazului nu o suntem datori femeilor.  „Femeea are destule occupațiuni în menagiul ei, ca să-i mai rămăie timp pentru scris și lectură.  „ O femee ce ține pana în mănă este tot așa de ridiculă ca un soldat ce face ciorapi.  „Prima educațiune a copillului, încredințată mamei mai cu seamă, este cu totul paralisată când mama este atacată de boala autorlicului.  Oăle rămăn neclocite, cănd găina vrea să cănte mere și tare ca cocoșul, zice proverbul.  „Permit unei femei să scre pentru public, zice Lemontey, sub trei condițiuni:  1.  A avea tot de-una dinții albi, măinele curate și rufele toate albe ca zăpada.  2.  A se occupa de casă și de copii, măcar patru ore pe zi.  3.  A nu lua în rîs nici odată pe bărbatul ei.  La acestea mai adăogăm, din partene, o a patra condițiune, sine qua non:  4.  Ca femeea litterată să publice operile salle anonim.  „Poate fi ceva mai ridicul de căt a intra într-o casă unde domnește desordinea și necurăția, și a vedea p-o fată, p-o soață sau p-o mamă cu pana într-o mănă și cu cartea într-alta?  „Femeile-autore sunt mai puțin fecunde de căt celle lalte, și facerile lor cu mult mai grelle, și sănătatea lor cu mult mai debilă, și reputațiunea lor cu mult mai echivocă.  „Voltaire zice: „ din minutul cănd secsul, născut spre a place prin grațiile și virtutea sa, avu ridicula pretențiune a juca rolul de învățați, morala și letteratura merseră descrescănd.  ”  „Proverbul franțes zice:  Femme sage  Reste a son menage.  „Aristotel, Eshil, Malebranche, Montaigne, Moliere, Rousseau, Boileau, Fenelon, Iuvenal, toți genii reformatori s-au pronunțat gategoric contra femeilor procopsite.  Rousseau zice:  „Un om cu educațiune nu se cade să ia de soție o femee fără educațiune; prefer însă d-o mie de ori o femeie simplă și crescută la țară, decăt o femee sapientă (procopsită) și cu pretențiune de autor (bel-esprit), care se așeze în casa bărbatului un tribunal de literatură, presidat de dănsa.  O asemenea femee e flagellul bărbatului, al copiilor, al amicilor, al valeților, al tuturor.  Din înălțimea geniului său, ea desdemnă toate datoriile de femee, și devine bărbat dupe esemplul damicellei de Lenclos. . .  Toate aceste femei, cu pretinse talente mari, nu impun decăt nerouzilor.  Mai toate operile lor sunt în mare parte scrise sau corectate de adoratorii sau amicii lor intimi.  O asemenea șarlatanie e nedemnă d-o femee onestă, chiar având femeea talente adevărate; pretențiunea sa de autor o înjoseșta.  Demnitatea ei este a fi necunoscută (ignoreae); gloria ei stă în stima bărbatului; și plăcerile salle, în fericirea familliei. ”  „În fiine, Moliere zice:  Je consens qn-une femme ait des clantes de tout,  Mais je ne lui venx point la passion choquante  De se rendre savante afin d-etre savante.  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  Il n-est pas bien honnete, et pour beaucoup de causes,  Qu-une femme eatudie et sache tant de choses.  Former aux bonnes moeurs l-esprit de ses enfants,  Faire aller son menage, avoir l-oeil sur ses gens,  Et regler sa depense avec eaconomie,  Doit etre son etude et sa philosophie.  Nos peres sur ce point etaient gens bien senses,  Qui disaient qu-une femme en sait tonjours assez  Quand la capacite de son esprit se hausse  A connaître un pourpoint d-avec un haut-de-chausse.  Les leurs ne lisaient point, mais elles vivaient bien;  Leurs menages etaient tout leur docte entretien;  Et leurs livres, un de, du fil et des aiguilles,  Dont elles travaillaient an trousseau de leurs filles;  Les femmes d-apreasent sont bien loin de ces moeurs!  Elles veulent eacrire et devenir auteurs. . . . .  Eat traducerea acestor versuri sublime.  „Consimț ca o femee să aiba idee despre tot ce o poate interesa ca soție si ca mamă; nu pot sufferi însă s-o vaz stăpânită d-astă patimă ridiculă d-a voi sa fie procopsită numai ea să fie procopsită. . . .  „Nu e deloe frumos, pentru multe cuvinte ce se -ntelleg, ca o femee să știe câte știe un bărbat.  Singurul studiu, singura filosofie a femeii cată să fie de a forma spiritul copiilor săi pentru bunele moravuri, a îngriji bine de toate alle casei, a fi cu privegere asupra purtării servitorilor, și a fi econoamă, cheltuind mai puțin decât venitul.  „Părinții noștrii (Franceșii), oameni cu minte aveau dreptate când ziceau că o femee e destul de învețată cand știe să deosibeasca minteanul de mantaoa bărbatului.  Femeile lor nu citeau cărți; traiu însă bine cu bărbații lor; toată conversația femeilor d-atunci privia la căsnicia lor; în loc de cărți, aveai acul, ața și degetarul; lucrau mere la rufele de zestre alle fetelor.  Femeile d-azi, cat nu seaman elle cu acellea!  Tuturor femeilor azi le ai intrat în cap să se facă autori; și toată ziua le vezi cu cartea în mână.  Eată și căte va esemple trase din istoria universală, spre susținerea cellor zise.  „Daca Pericles n-ar fi fost dominat de frumoasa Aspasie, ce era mai tot așa de învățată ca și dănsul, Atena n-ar fi perdut așa curănd moravurile, și prin urmare, libertatea, sub guvernul acestei curtisane procopsită.  „Margerita de Navarra, prima femee a lui Enric IV, ar fi fost mai puțin galantă daca știa mai puțină carte.  „Daca Caterina de Medicis n-ar fi știut carte, nu s-ar fi întămplat poate măcellăria cunoscută sub numele la Sainte-Barthelemi.  „Daca ducessa de Longueville ar fi fost o simplă femee casnică, fără atăta cultură, n-ar fi abusat de influința sa morală asupra Marelui Turen, în căt să-l facă a întoarce armele contra patriei salle.  „Dacă doamna Guyon s-ar fi mulțumit numai cu frumusețea ei, fără a mai învăța carte multă, n-ar fi rătăcit frumosul geniu al lui Fenelon.  „Antigona, fata lui Edip, n-avu nevoe de învățătură, ca să devie modelul pietății filiale; asemenea și Ruth, fata înțeleptei Noemi, ce nu știa nici măcar a citi și a scrie.  „Din contra, Safo -și ar fi conservat reputațiunea daca nu știa să scrie; și n-ar fi dat secsului ei esemple de scandal.  „Pe țărmurile Nilului, înțeleptele egiptene nu încredințau copii lor la doici de țară; nici nu năpustiau leagănul copillului, ca să meargă să asculte în public pe cutare șarlatan, cum fac azi, în seculul XIX, femeile dupe malul Senei, ai căror bărbați civilisează lumea.  „ Verginile lacedemonene, cari înflăcărau în locurile publice curagiul și patriotismul junilor spartani, nu știau carte.  „Teocrist, ca să ne dea o idee de frumoasa Elena, zice că torcea mai bine de căt toate femeile salle.  „În Omer aflăm pe Penelopa, atăt de fidelă soțului ei căllător, torcănd zi și poapte în mijlocul servelor, și respingănd roiul de adoratori ce o assaltau; Penelopa nu știa nici șăcar să citească.  „Asemenea și Andromaca, soția lui Hector, și Nasica, fata regelui Alcinous, care spăla singură vesmintele tatălui ei; Lucreția romană care se sinucide, nemai putănd viețui după desonoarea patului conjugal; cum și acea femee din populul roman, ce nutria cu laptele ei pe mamă sa, condamnată a muri de foame în închisoare, toate acestea nu știau carte.  „Din contra, regina Zenobia, de ar fi fost mai puțin învățată, ar fi fost mai puțin ambițioasă; și nici odată n-ar fi consimțit la assassinatul bărbatului ei.  „Doamna de Maintenon, ce avea pretențiuni pentru șiințe și politică, compromisse Franța și desconsideră pe Ludovic XIV în ochii istoriei.  „Cristina, regina Sveției, pusse d-assassinnă pe amantul ei subt ochii săi, în galeria dela Fonteneblo.  „Margerita Sarrochia, damă mare din Napole, ar fi putut trăi și muri stimată de toți; dar niște slabe talente în litteratură îi inspiră atăta vanitate, în căt muri în floarea vieței, disprețuită de toată lumea.  „În fine, Genevieva, care a salvat Parisul de furia tui Atilla, și Ioana d-Arc, care a salvat Franța de Englezi, erau niște simple păstorițe cari nu știau carte.  „Asemenea și Laura cea frumoasă, care a inspirat pe Petrarca, și căria suntem datori celle mai frumoase versuri alle acestui poet simțibil, Laura nu știa carte.  „Era, zic cronicarii timpului, o păstoriță naivă, care știa numai să păzească oile. ”  Vezi opera: Il ne faut pas que lee femmes sachent lire, de Sylvain Marechal  Cerem ertare lectorutui daca l-am obbosit cu atătea citațiuni, cari au și elle interesul lor.  Ei bine!  cu toate aceste argumente și esemple, noi suntem de părerea cellor ce susțin că femeea trebue să învețe tot ce -i poate folosi ca fată, ca soție, ca mamă, ca casnică, ca cetățeană; adică, ca fată să învețe morala în conduita părinților și în cărți morale: mama ei să stea în tot minutul în ochii fetei oglindă vie de bune purtări; fata să învețe limba maternă și o limbă streină, cu grămateca lor; să învețe bine geografia și istoria patriei salle, și să aibă idee lămurită de geografia și istoria universală, esplicănduise filosofia istoriei din puntul de vedere al civilisațiunei.  Să învețe un instrument și pictura, ca să -și eserseze vocea și talentul, daca are talent ș-un organ bun; și aceasta, pentru distracțiunea ei, în orele salle de repaos, și pentru mulțurmirea bărbatului ei, care are nevoe a uita un minut luptele politice, și grijile familliei, lăngă sănul cald al consoartei salle, al mamei copiilor săi.  Să învețe aritmetica și economia casnică, care este cel mai frumos ornament pentru o femee; adică, să știe croi și coase toate vesmintele tuturor membrilor familliei; să știe a face mult din puțin, și a avea tot d-auna o reservă de bani albi pentru zille negre.  Să aibă în fine oare care idei despre politică, fisică, istorie naturală; dar aceste idei să le capete della bărbatul ei, în dulcele lor convorbiri de earna, înaintea focului.  Să învețe mai cu seamă a-și iubi și a -și respecta bărbatul, deprinzănd-o părinții de mică a privi pe bărbat ca pe părintele ei, ca pe mentorul ei, ca pe Dumnezeul familliei; iar nu ca pe despotul femeii, nici ca p-o jucărie în mâna unui copill resfățat.  În fine, cănd o femee va avea talente eminente, ca Georges Sand, ca d-na de Stael, ca D-na Dora d-Istria, (născută Gica), ce a illustrat Romănia prin opere demne de admirațiunea și stima lumii civilisate; sau cel puțin un talent ca D-na Sofia Hrisoscoleo, (născută Coce) a căria perdere este tare simțită, acea femee să-și cultive talentele cu care a dotato Natura; recomandăm însă acestor genii feminini:  1.  Daca sunt măritate și au copii, să nu ne îngriească sacra lor datorie de mamă, de soață, de casnică; ci să consacre studiului numai din orele de recreație și de repaus.  2.  Pănă a nu se arăta în public, să facă studii serioase în arta ce a îmbrățișat.  3.  În fine, daca se poate, în interesul acellor autori feminini ș-al secsului lor, măcar primele opere cu care debută, să fie anonime.  — Seculul în care trăim reclamă neapărat luminarea spiritului fe meii, spre a putea femeea fi demnă de bărbatul ei luminat, și de societatea în care trăește; reclamă mai cu seamă cultivarea inimei femeii, unde residă fo cul sacru care face din femee o Laură, o Cornelie, o Lucreție, o Ioana d-Arc, o Doră d-Istria.  CAPITOLU IV.  A doua di dupa cununie  Avestița era o fată de l8 ani, cu un temperament săngerous, cu o imaginațiune inflamabilă, cu constituțiune nervoasă, cu un caracter indolent, și cu o față d-un brun pallid: toate acestea, simtome relle într-o căsnicie, căci arată o femee vicleană și neconsecuentă.  Era șase ore din zi.  Avestița se deșteptă într- un sgomot neobicnuit: bărbatul ei sforroia lăngă dănsa, tocmai ca un armăsar cănd i esse lupul înainte.  Femeile nervoase sunt foarte impressionabile.  Avestița, fără voea ei, începu să rîză cu hohot, un rîs omeric, care ar fi deșteptat morții; bărbatul ei însă continua sforroitura sa comică, vorbind în somn și dănd din picioare, ca un call cu nărav.  Ea își aruncă ochii asupra bărbat său, și-i văzu capul înfășurat într-o batistă vărgată, cu doo funte d-asupra frunții; aceasta-i da aerul unui taur, sau al unui puiu de cerb; ea simți încă o odoare nesufferită ce esala corpul bărbatului; atunci scoate un țipăt, sare din pat, ca la vederea unui șarpe încolăcit lăngă dănsa, și aleargă drept fereastră.  Deschise fereastra ce da spre grădina plină cu flori și cu arburi fructiferi; aerul curat al dimineței mirosul bălsămitor al florilor, liniștiră puțin săngele ei.  Coborî iute în grădină, și făcu ocollul ei; apoi intră machinalmente într-un pavillion așezat în centrul grădinei; aci era camera de lectură și de petrecere a Cerbureanului; un scritoriu în mijlocul pavillonului, o bibliotecă împregiur, o canapea și șase scaune de paie: eată toată mobila acestui chioschiu, ai căruia pereți erau de sticlă colorată, și umbriți de ederă.  Ea se așeză pe un scaun lăngă scriitoriu; într-o cutie d-alle scriitoriului era o cheie; trasse cutia aceea afară, și văzu mai multe billete dulci d-alle ei. . . .  La această vedere, lacrămile i se porniră aceste lacrime i ușurară inima, ce semăna cu natura înaintea unei vijelii.  Ea dette peste următorul billet, care o determinasse a-și călca datoria de Vestală, înaintea timpului prescris de religie.  Cerbureanu către Avestița.  O oră dupe miezul nopții.  „Lumina suffletului me!  „Singur în Univers la această oră solemnelă, emisferul nostru mi se pare o immensă Necropolis, luminată de lampa misterioasă a nopților, ca o candelă d-asupra unui mormănt.  „Iar tu, bella mea, tu, angelul vieței melle, tu pari o Madonă plutind în nuori de aur p-un ocean de azur.  Tu, în acest minut, inspiri pana mea; tu îmi dictezi cuvăntul sacru te iubesc!  „Ei bine, crudo!  pentru a mia oară -ți o repet: te iubesc!  te iubesc!  te iubesc!  Cănd ai putea tu citi acum în inima mea, m-ai iubi, m-ai iubi, fără înprotivire, fără temere; căci, cum zice un poet romăn:  „O!  inima -mi e templu; și tu, o zeitate,  „La care e cu lacrămi mă-nchin și zi și noapte!  „Dar, nu!  Tu nu mă iubești, fiind că nu ai încredere în cuvintele mele!  Amorul este orb, Amorul e un copill: nu vede, nu judecă; ell simte numai cu inima; în inimă este viața și forța lui.  Tu nu crezi că aceste cuvinte, scrise cu lacrămi, sunt eșite din inima mea!  „Iubește-mă, Avestițo; încredete în mine, și nu te vei căi.  Rosă a Societății, lasă p-un fluture setos a cullege mierea dupe fruntea ta, plină de roua innocenței ș-a juneței.  Viața e un vis!  Măine poate crivățul va smulge floarea din rădăcină, și o va arunca în vallea obscură sau în lacul vecin!  Măine poate fluturul e prins d-un copill, și moare martirisat, chiar lăngă rosa lui cea iubită!  „Lampă a nopților, tu, care vezi lacrămile melle; tu, în sănul căria încredințez neîncetat suspinele inimei melle; spune tu Laurei melle ceea ce simte pentru ea Petrarca al ei!  Poate tu vei fi crezută!  „Dar ce văz ? ! !  Avestița contămplă în acest minut Luna, ca și mine: pe doă raze alle Lunei, ce formează un triungiu, alle căruia ungiuri de la bază sunt inimele noastre, ochii noștii se întălnesc în sănul Lunei, în al treilea ungiu al misteriosului triungiu.  „Așa!  Ea mă vede!  Ea citește în inima mea! Ea mă iubește!  Ea va recori suffletul me! . . . . .  „O!  așa!  esclamă Avestița plăngănd.  În noaptea aceea, o noapte de toamnă, melanholică ca inima mea, în noaptea aceea, în grădina pensionatului, am devenit criminală în ochii conștiinței melle: Cel puțin, daca dănsul nu m-ar fi făcut să perz illusiunele. . . .  „Dar ce văz ? ! !  Eată cunceptul acestui billet fatal. . .  A cui e scriptura aceasta?  Scriptura Misticescului!  Cum?  Billetul acesta nu e compus de Cerbureanu?  Așa dar ell m-a înșellat?  Așa dar ell nu este ceea ce am crezut că este?  Psyche a fost așa de fericită cănd a descoperit un Amor sublim în locul unui Dragon fatal; dar e! . . . . . . . ”  Avestița închisse ușa pavillonului pe din întru; trasse cortinele, și se pusse a căuta toate hărtiile, cu ardoarea cu care avarul caută tesaurul perdut.  „A!  Eaca conceptele billetelor dulci, toate cu adressa mea, toate de măna Misticescului! ! !  „Frumos!  Va să zică D.  Cerbureanu este un innorant!  Ell seamănă cu unii din ministrii regulamentari, cari iscăleau (mănjiau) hîrtiile formale, fără a le mai citi. . . .  Nici ortografie!  Nici idei!  Nici stil!  „Dar billetul acesta? !  Infamul!  Ell a avut o femee, cu care are duoi copii!  Ea îi scrie, cu data de eri, să nu abandone copillașii și pe mama lor orfană, a căria innocență a ucciso ell. . .  Ce monstruositate!  Miserabilul acesta nu merită nici chiar disprețul me. . .  „Dar billetele acestea? !  Sunt della creditorii lui, cari -l amenință a -i vinde toată averea secuestrată, daca nu -i vor refui îndată.  „Dar acesta?  Della un jucător de cărți, ce-l amennință cu pistolul, daca nu -i va plăti 200 lire ce -i a luat în joc, sunt căteva zille.  „Dar cestă-l-alt ?  O declarație d-amor către cine?  Către o văduvă! . .  De cănd?  De la 22 Septembrie trecut.  Pe cănd dar Petrarca al me adressa Laurei salle billetul de mai sus, tot acest Petrarca, și tot în acea zi, adressa acelleași idei, și chiar acelleași cuvinte, unei alte femei. . . .  Dar cine să fie această femee?  Vom afla-o.  „Ha!  ha!  ha!  ha!  Eaca doă concepte de billete,scrise cu măna lui Petrarca al me, unul către mine, altul către Misticescu!  Model de idei, de stil, de ortografie! . .  Sunt scrise în limba francesă, d-un om care a avut dascăli frantedi, și care a căllătorit în Europa.  „Aceste duoă billete merită a fi cilite în întregul lor, și chiar publicate, în onoarea feciorilor de boeri regulamentari; fiind că socrul me și tata lui Petrarca (illustrul me consoarte) era Serdar, făcut în zillele lui Mihai-Vodă Viteazul della 1843.  Cerbureanu către Avestița  Cher amie,  De votre biliea je comprande que vous voulea savoir les plase les plus favorable.  Les plus favorable pour metre le biliea it et la ou nous avons mis lotre.  Ton lie, mais si quelquine le trouvera?  que je vous disse entre ses livres et ses papiers, si le mètre ou la maitrese le trouvera?  Dotre plas plus favorable je ne conea pas.  Je vous pris mon chère amie pancea vous, et donne moi une ideas plus favorable de votre tete.  Acellași billet, scris cu ortografie,spre a putea fi întelles de lectori.  Chère amie,  De votre billet je compreds quo vous voulez savoir la place la plus favorable (ou il faut cacher le billet).  La plus favorable (place) pour mettre le billet, it est là ou nous avons mis l-autre.  Ton lit?  Mais si quelqu-un le trouvera?  Que je vous dise (le mettre) entre ses (tes) livres et ses (tes) papiers (cahiers)?  Si le maître ou la maîtresse le trouvera?  D-autre place plus favorable je ne connais pas, je vous prie, ma chère amie, pensez-vous (meme), et donnez-moi une ideae plus favorable de votre tete.  Să traducem acest billet pentru cei ce nu au fericirea supremă a cunoaște limba francesă, cel puțin pentru a înțellege frumusețile acestor duoă billete-model.  Scumpa mea amică,  „Din billetul Dumitale înțelleg că dorești a afla locul cell mai sigur unde să punem billetele noastre în viitor.  „Deci, locul cell mai favorabil pentru acesta este tot locul știut, unde am pus și cell -lălalt billet.  Sub patul tău nu e bine, căci poate îll găsește cineva; nici în cărțile sau în caietele talle, căci poate dă peste elle directorul sau directrița institutului.  Cum vezi, nu cunosc alt loc mai favorabil.  Te rog, scumpa mea amică, găndeștete singură la aceasta; și dă-mi tu o idee mai bună în această chestiune.  Cerbureanu către Misticeseu  Cher ami,  Voila je vous avertie pour tous qui se passea.  Elle aussie ma jetait une recare de feux, mes la recare ete une peux plus dous, parsque vous savaiz que la premier fois comme je vous edie gull ses fais rouge et it ma refusse deux ou trois jours en ne me parler.  Apresen mon ami je ne se pas si la recus, mais it ne ma parler au premier egar(I) et sa mes donne de comprenedre quil ne la pas recus, me j-aie cherce a chat eusten et je ne trouve auqune reponce.  Et sa mes fait une terrible chacrene, qui et anetà de me cosse la mort.  Encie mon cher ami joises de vous priea de me faire encore une bilie plus doux que lotre en li faisen un peux a comprendre que se de moi.  En lui dissen pour quois it aime des faire des malheureux, et en lui disen que sil donne une reponse alors je lui donnere a comprendre qui je suis, par mon signiature, en lui disen quo ma cher je ne crois pas se reins, que vous me le faite, pour autre choise qua selmen pars que vous ne desende jamais par saitte petit escalier, la plasse ou it metera la reponse sera entre le colon de mur et les place ches qut son contre les colons, du petit escalier en hos, en lui disen que ou la, entre le colon, ou ala plasse indiquea par lotre bilie, en fene ou it poura des ses deux plasse favorable.  Tous sa je vous pris qu-il se fasse avec la plus crande politese et douseur de l-a Moure.  Je vous pris de lecrir sur une autre autre papier et de aurdonne an domestique cante it sera prete, quil vien le prendre pour que je le vois et apre vous lecrire sur le propre.  Parcque je fairat tous me possible de le metre a une place (lui fixer le jour) quand it favorable.  sera pret, (pour) qu-il vienne.  Adieu et je sui votre ami.  C. . . . .  Amatorii d asemenea pot vedea originalul acestor epistole la autorul acestei opere.  Acellași billet, scris cu ortografie  Cher ami,  Voila, je vous avertis pour (de) tout ce qui s-est passea (relativement a notre sujet).  Elle aussi, m-a jeatea un regard de feu, mais le (ce) regard a eatea un peu plus doux, parceque, vous savez, la premiere fois, comme je vous ai dit, elle s-est fait (elle est devenue) rouge; et deux ou trois jours (apres) elle n-a refusea la parole (elle m-a tournea to dos).  Apresent, mon ami, je ne sais pas si elle a reçu (le billet); mais elle ne m-a pas voulu me parler (comme) la premiere fois, et cela me donne à comprendre qu-elle ne l-a pas reçu; mais (moi) je cherche a chaque instant (a la place indiquee), et je ne trouve aucune reponse.  Cela me fait un terrible chagrin, qui est en eatat de me causer (donner) la mort.  Ainsi, mon cher ami, j-ose vous prier de me faire encore un billet, plus doux que l-autre, en lui faisant (donnant) a comprendre que ce (billet est) de moi.  En lui disant (encore): pourquoi aime-t-elle a faire des malheureux?  Que si elle donne one reponse (a ma lettre) alors je lui donnerai à comprendre qui suis-je, par ma propre signature.  En lui disant (en fin): ma chere, je ne crois pas ce refus (serieux); que vous ne le faites (vous refusez) pour autre chose, que seulement parce que vous ne descendez jamais par ce (le) petit escalier. "  (Ajoutez lui que) la place ou elle mettra la reponse sera entre les colons du mur et la place (la distance) qui est entre les colons de ce petit escalier, en haut; en lui disant (encore) que (ou bien) là, entre ces colons, ou (bien) à la place indiqueae par (dans) l-autre billet; enfin, ou elle pourra (mieux) de ces deux places (indiqueaes).  Tout cela, je vous prie, fais-le avec la plus grande politesse et douceur de d-amour.  Je vous prie d-ecrire (ce billet) sur un autre papier, et d-ordonner an domestique (lui fixer le jour) quand il sera pret, (pour) qu-il vienne le prendre; et, apres l-avoir vu, le transcrire (de ma propre main) sur (un autre) papier propre.  Je ferai tout mon possible de le mettre (cette fois) a une place favorable.  Adieu; et je suis votre ami.  C.  Dupe lectura acestor billete, Avestița ridică ochii și măinile la cer, și zisse:  „Îți mărturisesc, Dumnezeul me, d-această descoperire!  Ea mă tămăduește d-o passiune nedemnă de inima mea. ”  Avestița era salvată!  Lo toate aceste epistole,le închise într-o cutioară, și le ascunse bine; se urcă apoi în camera sa, radioasă de bucurie și de fericire.  Terminăm acest capitol cu traducerea billetului d-al duoilea, mult mai interesant de căt cell d-ăntăiu, și cari amăndoo erau scrise în rumănește de Cerbureanu, ș-apoi traduse tot de dănsul în limba care văzurăți.  Cerbureanu către Misticescu.  „Scumpul me amic,  Eată, te înștiințez despre tot ce s-a petrecut in pricina știută.  „În fine, -mi a aruncat și ea o privire de foc, o privire mai dulce de căt celle-l-alte; căci, îți aduci aminte, întăea oară cănd m-a văzut, ea s-a făcut roșie; apoi, vr-o duoă trei zille, n-a vrut să-mi mai vorbească.  „Acum, amice, sunt neodihnit, neștiind daca ea a priimit billetul me; cănd am văzut-o dupe aceasta, nu -mi a adressat nici un cuvănt; ceea ce îmi dă să înțelleg că poate nu l-a priimit; e caut în tot minutul la locul știut, și nici un respuns din parte-i.  Aceasta îmi causează o durere ce e în stare a mă omori.  „Așa dar, amice, te rog, fă tu un alt billet, mai dulce de căt cellălalt, dăndu-i să înțelleagă că e dela mine billetul acesta.  „Zi în acest billet:  „De ce-i place a face nenorociți?  și că daca -mi va respunde la billetul acesta, îi voiu descoperi atunci numele me,suscriind billetul în viitor cu propria mea semnătură; că nu crez serios în refusul ei; și că de ar căuta sub scara cea mică din dos, ar găsi billetele; că locul otărăt pentru punerea biletelor să fie în viitor sus, în capul scării, între distanța dintre scarea cea mică și stălpii sallei de jos; sau, de nu-i convine acest loc, fie tot locul însemnat în billetul precedent; în fine, unde -i o veni mai bine.  „Toate acestea, te rog, amice, să le scrii cu toată politeța și dulceața amorului.  Spune adducătorului acestui billet cănd să viie să ia billetul tău, pe care îl voiu prescrie e p-o hărtie frumoasă, și-l voiu pune singur la locul însemnat.  Adio!  Amicul tău  C.  CAPITOLU V.  Luna de miere.  Cerbureanu se deșteptasse la zece ore tresărind: visasse că-l gonia un taur terribil, ce-l luasse în coarne, și-l purta ca în triumf pe stradele capitalei Principatelor-Unite, însoțit de achchlamările poporului, tocmai ca un consul roman cănd priimia triumful dupe vr-o illustră victorie.  Cerbureanu căscă, se întinse, se frecă la ochi, și se întoarse spre iubita lui consoartă, găndind la luna de miere a căsătoriei salle, care avea să țiie cel puțin zece ani, credea ell; dar, vai!  omul propune, și Destinul dispune de voința omului.  Toace acestea le găndia fericitul nostru bărbat cu ochii închiși; cănd deschisse ochii, canarellul sburasse din cuib, și cuibul era rece și sec.  „Unde o fi Avestița? ! ”  Se întrebă ell cu mirare, uităndu-se în toate părțile.  Trasse clopoțellul; un domestic intră.  — Cocoana s-a sculat?  întrebă ell căscănd.  — Este în grădină, răspunde servul.  — Bine.  Gătește apă de spălat.  Dupe ce se spălă, Cerbureanu lo dulceață, fiind că era foarte tabetliu, aprinse ciubucul, aruncă halatul pe umeri ș-o căciulliță de hir în cană, și coborî iute în grădină/  Avestița cullegea flori ca să facă un buchet pentru nașul ei care o cununasse, și căruia era datoare suprema fericire din dimineața acellei zille; ea cănta, găndindu-se la nașul:  „Ah!  tărziu foarte te am cunoscut,  Al me iubite, angel plăcut! . . . ”  — Foarte tărziu m-ai cunoscut, angelul me!  i respunse la spatele ei Cerbureanu.  Avestița scoasse un țipăt, ca cum ar fi auzit mormăitura unui urs și ar fi văzut unu mare tot de odată la picioarele ei.  — Te-ai speriat, puiculița mea?  întrebă bărbatul, înaintănd ca s-o sărute.  Dar nevasta -i pusse măna -n pept, și -i zisse c-un ton poruncitor și disprețuitor:  — Oprește-te. . .  — Ce -nsemnează asta?  întrebă bărbatul cu mirare.  Ori ai visat și tu vr-un vis groasnic, ca e astă dimineață.  și bărbatul începu să narreze iubitei salle consoarte visul său cu taurul, care -l purtasse în triumf pe toate stradele; nevasta rîsse în inima ei de acest vis care era să se realiseze.  — Așa, am avut și e un vis, un vis terribil, respunse Avestița fără a se uita la bărbatul ei.  — Dar ce ai tu azi de -mi vorbești astfel?  — Vei vedea.  Ascultă-mă cu attențiune.  — Curios lucru!  — „Visam, începu Avestița, că mă preumblam tristă prin această grădină; obosită de multă mișcare, intrassem în acell pavillon.  Acolo, găsesc cheiea în cutia scriitorului, trag cutia, și aflu în întru. . .  Cerbureanu îngălbeni.  Avestița se opri un minut ca să-l privească, și să se bucure de consternarea lui.  Ell pusse ochii în pămănt.  — Am înțelles, zisse ell, vrănd să-și facă curagiu.  Va să zică știi tot?  Ai aflat tot?  Te rog, dă-mi acelle hîrtii, fiind că Dumitale îți sunt netrebuincioase.  Din contra, tocmai mie îmi sunt foarte trebuincioase; sunt datoare a le păstra, e, acelle tesaure nestimate alle Dumitale.  — Avestițo, unde sunt acelle hîrtii?  întrebă restit bărbatul, care începusse să tremure de necaz.  — Sunt la loc sigur, Domnule; liniștește-te.  Cine te-a autorisat să umbli în hărtiile melle secrete?  — Titlul de consoartă a Dumitale.  — și ce găndești să faci cu acelle hîrtii?  — Asta e treaba mea.  — Așa dar? . .  — Așa dar, Domnule, ești un infam.  — și pentru ce sunt un infam ?  — A!  vrei s-o afli?  Ascultă.  „Fiind că ai împrumutat spiritul și stiința amicului D-le Misticescu, ca să mă amăgești; căci, află, nu junețea D-le, nu frumusețea D-le, nu grațiile D-le, nu averea D-le, m-au făcut a-ți da și inima și măna mea; nu!  Ci numai spiritul din billetele ce-mi adressai, și care spirit nu era all Dumitale.  — Spiritul, bine; dar inima mea?  — Inimă?  Ha!  ha!  ha!  ha!  Inimă! Te lauzi și Dumneata cu inima D-le! . . .  Dar om cu inimă se poate numi acella care scrie fidanțatei salle: „n-am nici un defect "; și ea descopere, a doua zi după cununie, că bărbatul ei este jucător de cărți, încăt -și a perdut starea în jocuri de noroc, și i s-amenință viața de către frații săi de joc pentru 200 lire?  Om de inimă se poate numi acella care ascunde de fidanțata lui, pe care zice c-o adoară, defecte fisice și morale ce desgustă p-o femee bine crescută, și fac impossibilă o căsătorie,?  Om de inimă se poate numi acella care abandonă o fată orfană cu duoi copillași mici, dupe ce a amăgit-o, promițăndu-i în scris că o va lua de nevastă?  O!  daca știam aceasta, Domnule, fii sigur, nu consimțiam nici odată a fi consoarta, nu a Dumitale, ci a unui rege chiar.  Mă voiu duce dar, Domnule, la acea infortunată mamă a copiilor dumitale, și -i voiu zice: „Eartămă, Doamnă, de răul involuntar ce -ți am făcut.  Azi am descoperit secretul D-le, mulțumită Hasardului, sau mai bine Providinței.  Nu pot să-ți dau altă satisfacere, decăt a lăsa un bărbat, nedemn de a purta titlul de om și de bărbat, și a publica actele infamiei sale.  și Avestița își șterse ochii cu batista, prefăcîndu-se cu plănge.  Cerbureanu căzu la piciorele ei, plăngănd ca o femee.  — O!  eartămă, eartămă, Avestița mea!  Sunt culpabil, o măturisesc!  Sunt criminal chiar; dar toate le am făcut fiind că te iubeam, fiind că te iubesc mai mult decăt viața mea! . .  Credemă, îți jur pe. . . . .  — Amorul adevărat, Domnule, e basat pe stima obiectului amat.  Amorul fără stimă este o insultă pentru un om cu simțire și de ambiție.  Iar jurămintele D-le nu mai au resunet în inima mea.  — Am greșit, eartă-mă!  — Domnule, amorul propriu e coarda cea mai delicată a inimei femeii, care inimă este o harfă, cu care harfă nu e dat tuturor a cănta.  Dumneata ai rupt acea coară delicată, de care e legată și coarda amorului.  Așa dar totul e rumpt între noi?  întrebă bărbatul, sculăndu-se cu furie.  — Te rog, ascultă-mă cu sănge rece.  „Defectele Dumitale, fisice și morale, și mai cu seamă crima d-a abandona, cu doui copillași mici, o femee care -ți a sacrificat onnoarea, tot ce o femee are mai sacru, sunt demne de critica generală și de pedeapsa legilor, civile și bisericești; sunt în fine cause legale de despărțire. !  Vedi art.  9, 11, 13, , 8, cap IV din Pravila Bisericeasa.  „Cu toate acestea, considerănd slăbiciunea D-le, cezici că ai de mine; considerănd critica lumii, care ne va mustra pe amăndoi d-o potrivă; considerănd urgia actuală a părinților mei; considerănd în fine posițiunea actuală a mea, ca mamă; consimț a fi consoarta Dumitale titulară, cu următoarele condițiuni:  1.  Vei face o pensiune mensuală infortunatei mame a copiilor D-le, fără a ști ea de unde -i vine acest ajutor.  2.  Nu te vei mai putea bucura în viitor de drepturile Dumitale de bărbat.  3.  Ne vom purta în ochii lumii cu cea mai mare delicateță, și c-o deosebită affecțiune și stimă reciprocă, ca să amăgim lumea; iar e voiu avea apartamentul me deosebit.  4.  Liber Dumneata a iubi pe cine voiești, cu condițiunea ca intrigele Dumitale să fie căt se poate mai secrete; e însă iau angajamentul a nu iubi pe nimeni: toată afecțiunea mea o voiu concentra asupra copillului; lectura, musica, pictura, menagiul, mă vor distra îndestul, ca să nu mă mai găndesc la secsul Dumitale, pe care l-am luat în orroare, mulțumită conduitei Dumitale.  5.  A păzi amănduoi despre toate acestea cell mai profund secret, în interesul ambelor părți contractante.  „Daca -ți convin aceste condițiuni onorabile, n-ai de căt a le suscrie; e voiu fi soția Dumitale titulară în viitor.  — și daca n-ași voi a priimi aceste condițiuni?  — Mă voiu înturna la părinții mei, le voiu cădea în genuchi; și, ca fiiul cell greșit din Evangelie, voiu cere ertarea lor, depuind la picioarele lor probele infamiei Dumitale; daca părinții mă vor respinge, ceea ce nu crez, mă voiu adressa la consăngenii mei; cănd toți mă vor respinge, voiu publica toate hărtiile D-le.  Îți dau 24 ore de găndire.  — Numai e nici o speranță de reconciliare?  — chiar speranța, care a rămas în cutia Pandorei, chiar ea a sburat din inima mea!  — Acesta e ultimul Dumitale cuvănt ?  — Decisiunea mea e nestrămutată, ca decretele Destinului.