UN FUNCTIONARU SINUCISU  FRATELE SI SORA  DE  ALESSANDRU PELIMON  BUCURESCI  TIPOGRAPHIA NAȚIONALE ANTRE.  C.  N.  RADULESCU  STRADA ACADEMIEI No.  24.  1873  Ideile și ori ce cunoscințe învățăm spre utilitatea noastră în viață, va să zică pâine; pâinea materiale ne hrănesce cor-pul ; pâinea spirituale, adică ideile, ne luminează: ne hrănesce mintea. . .  I.  Vorbim despre o cunoștință a noastră mai de de mulț o istorie tristă, dear adevărat .  Ca să vă încredințaii despre aceasta, aruncați o pri-: vire la crucea care se află de-o parte, la stânga, lăngă șoseaoa de la Capul-podului-Mogoașdei.  Ea stă plantată în marginea șanțului ce ocolesce, des-spre o parte, un edific ! cu o înfăçișare posomorîtă.  Numele acestui loc , ca și aspectul care ni-l represintă curtea aceea, e întocmai ca zicătoarea: să nu înoptezi vre o-dată p-acolo; se numesce: Mahalaoa Dracului.  Faceți ca vre o sută cincizeci de pași de la aleiul cel verzind de teii și veți găsi crucea la marginea drumului, necunoscută și uitată, lîngă șanțul sus -zis . Citiți inscripțiunea de pe dînsa.  eată ce conține: „Aici este îmnormîntat Pitarul Ioniță N. . .  șcl. ”  Mulți, din: funcționarii ministeriului de finance n-au uitat , credem , pe colegul lor , cam pe la anul 1851.  Am cunoscut pe junele acesta precum toți contimporanii sei l-au cunoscut .  Este o deatorie să nu lăsăm uitării pe cei cu cari am conviețuit .  Par-că-l vedem încă precum era atunci: june, cu statura-naltă, chipul ce-va prelung , ochii crăpui, perii capului culoare închisă, nasul potrivit , gura mică și cu o mustață cum șeade bine holteiului; învestit , tuns și înmănușat după moda francesă.  Avea obiceiu de-și punea capela cam pe o parte, și mănușile și biciușca arare ori îi lipsiau din mâni.  Venia mai tot -dea-una la Ca-pul -podului, la grădina publică, dupea ce eșia de la cancelarie; îl vedeam une-ori la theatru naționale; și ' mai nu lipsia de unde' se făcea o petrecere, sau un prâns , între câți-va bărbați juni camarazii sei de la Vistiere.  Cât despre desvoltarea sea corporale, era un atlet în felul se ; și deaca trei, sau patru inși aru fi voit să mesoare puterea brațului cu dînsul , de sigur că remâneau rușinați.  El nu ar fi rădicat cu dinții, precum Paul Chinesu, pe adversarul se , dear ar fi fugit cu duoi inși în brațe.  Ce să zicem , de!  timpii erau alt -fel ! lumea nu era ca cea de astă-zi!  mai era de trăit p-atunci! . ,  essercițiul la lucru, traiul simplu, dear bun , și mai cu puçine griji; nu se făcea ca astă-zi a-tâta politică în lucruri; dările și impositele nu așa mari, nu atât de îngreuetoare! . .  bucuriile nu lipsiau în tot lo-cul , și eftinătatea cea mare făcea ca oamenii să nu se mătufescă și să se gârbovescă așa de iute.  Er tinerimea când ziceaii colea românii june, era în stare a da probe că un june e român verde și uâ-dată româno voinic !  Cât despre educația acestuia, abia trecuse din clasele umanioare (gimnasiu inferior , după cum erau atunci organisate scoalele) pâne când el intră la vistierie ca / copișt .  și cât el inveță, numai o împregiurare îl făcuse să meargă până aci; alto-fel flind un copil sărac din popul , fără mizloace și fără protectori, ar fi rămas într-o stare cu totul jos .  El rămăsese orfan dimpreun cu o soră ce era mă-ritată cu un albanes .  Acesta- fusese în casa unui con-sul , și o-dată a fost prenumerat între bandele eteriei.  Acest om era serios , activ și regulat cu casa si socotelele seale.  Femeia îl era cu toatul devotată; și unica ei fericire, de care se ocupa mai multau în vieță, era prosperitatea familiei: soçul ei și acest frate.  Mai ales pentr fratele ei loniță căuta toate mizloacele și chipurile de a face din el om cum se cade.  Ei ședeau cam in dosul casei cel mari: Filip-Lenși, în suburbia alăturată cu strada principale: Podul-Mogoșoaei.  Ca să descrim aceste amănunte, nu vom trece peste impregiurările ce făcură causa principale, să ziceimi așa, stimulentul ce desvoltă totul în copilul care era subt tutela uneî surori bune, aceea-ce avea de bârbat pe omul cel mai serios .  Junele nostru, adevărat , în anii copi-lăriei până la etate de patru-spre-zece.ani,  fusese precum sunt toți aceia cărora educație remâne ne-ngrijită: cam nsubordinat și da prea puçine semne de înaintare.  In primii sei ani umbla mai mult lipsind de la scoli, când sora sea îngrijia de-l trimitea la Sântul -Sava, unde erau atunci concentrate clasele primare și cele uma-nioare, cum ziserăm . . .  Soçul astei femei observă că fratele ei nu învăța nimic .  Femeia soră mamă, găsind în bărbatul ei acea fi-sionomie de fer , precum a arnăntului care a sfâșiat .  mîța dinaiutea fidanțatei sale, ca să-iu scie de frică, nici nu sufla de câte ori el zicea ce-va; deară ar fi voiț -ca fratele ei să ajungă vre un om mare, ca într-o zi să poată el fi reazemul ei în vieață, și d-aeeea ar fi făcut totul ca să‘l corige de ștrengăriile lui copilăresci.  Albauesul zise într-o zi soției seale:  Nu trebue lăsat așa acest copil !  să-l dăm la o abagerie, șelărie, sau cojocărie, să învețe un meșteșug , să aibă o meserie cu care să poată trăi.  Femeia, în aparință, aproba tot ce zicea soçul ei, dear în cugetu-i se găndia cum îi plăcea mai bine.  Cine ar fi cugetat că acest copil , așa de leneș , cu părul mare și căzîndu-i sub căciulița descusută, trasă pînă peste ochi, învestit cu o bund și încins cu bete de postav cenușiu pe-d-asupra, cu pantalonii hărtăniți, cu cismele în picioare mai de multe ori scâlciete, alergâud cu codrul de pâine în mână după jocul mingei, seau cu bâta după jocul purceaoa, simplu și inocent ca un miel ,, însă avîud ochii ageri, deștept și bun de gură când da cuivași răspunsuri, că va fi dominat , ast copil , mai târziu de atâta pasiune, când se desvoltă într-ânsul simțimentul și ambițiunea naturale unui bărbat june?  Se scie dear că cu cât desvoltarea începe maî târziu, cu atâta este mai repede, și pasiunile violente.  Părinți, îngrijiți și luați bine seama de fiii voștri, că eată ce se întâmplă!  Dear acest june era să ajung acolo într-o zi, să ascultați!  Sora sea temânduse ca el să nu se facă vre un netrebnic , căuta toate miijloacele a înlesni spre mai bine desvoltarea sa.  Toate aceste s nt să arătăm că crescerea sca, educația ce el priimi, nu fură legănate cu leagân de mătase, nici purtat în trăsură pe arcuri, nici deprins prin saloane, încongiurat de guvernante și de profesori, spre a maturi cunoștințele seale, ș-a-i insufla cu măreție aceea ce trebue să aibă un copil care este menit ca mai târziu să fie bârbat de stat care să serveasca patria sea; și el , pe lîngă aceea ce ziserăm , că era un fiiu din popul , fără titluri părintesci, fără privilegii, ca să se ilustreze, precum le avur unii-alții, cari cu toate aceste în loc d-a se rădica prin niscari-va fapte mari de patriotism , ei căzură și se ticăloșiră până ajunseră săraci și la nivela cu domesticii lor ; lui dear , junelui nostru, îi lipsi toate acestea și până și mediile d-a putea urma colegiul întreg .  Cam în primăveara anului 1838: cine a apucat p-a-tunci, poate mărturisi acei timpi pe cari îl scin , sub domnia lui Alessandru Ghica, timpi de viață plăcută, liniște, abondanță și bucurii pretutindeni, în toate orașele și în toate teara.  Într-o primăveară ca aceea, primăveară dulce, plăcută și senină, înainte cu vre o trei zile de sărbătorea St.  George, câud , pentru a împlini datinile găsite de la părinți la fiii, mai ales pe la serbători mari, femeile din popor curăț și văruescu casele lor , deaca Pascile cad prea în iarnă și nu le pot face mai-nainte acestea toate; ele mătură bătătura, curtea și grădina; se aduce ramure de salcie verde cu care se decorează porțile, casele și magasinele, se așează de ziua aceasta brasde de earbă în pragul ușilor și pe stâlpii cel groși de stejar ai porților , pe carii sunt sculptate figuri precum: șerpi sau pesci, cari le aveau și Dacii în drapelele lor , când mergeau în resbele; dear în acea primăveară, cu trei zile înaintea zilei St.  George, femeia arnăutului, sprintenă și bărbat , cum era investită numai cu o fustă și cu un tulpan alb aruncat pe cap , văruise cu a sa mână pereii’ casei, spălase, scuturase, ștersese cărămizile cele așternute pe jos și scândurile din camera în care se priimesec oaspii.  Ea toate le făcuse și aștepta numai să vie soçu-i, ca să pue masa de prâus , și a-i surîde de hărnicie și îndemânarea cu care ea se purtase în acea zi de dimineță pâne la amiazi, și gătise în acel timp și prânsul .  Dear la orele un fics al-banesul sosi, care, de la poartă, întrebă deaca este masa gata.  Pe când această familie ședea, la umbra unui acacia, impregiurul mesciorei celei rotunde, așezat pe o rogojină noo și se ospetau: soçiul , femeia și copilul , câinii casei deteră de scire că cineva intrase pe poarta din faça stradei la el în curte.  — Vezi nevastă cine este?  La care d-acolea latră câinii?  Femeia se sculă de la masă, și când s-ajungă în col-țul casei, de unde să vedă spre poartă, duoă femei intrasară în curte, cari înaintară până la ușa din façă de la sălița casei.  Una din aceste femei era o țigancă cu portul el cunoscut : avînd la pept multe cochilage și mărgele de sticlă albastre și verzi, cu părul cam ne-ngrijit , peste care atîrna o petică galbenă c-u flori roșii, și în brîul ei de lînă, ce-i încingea mizlocul , se vedea ghiocul înfipt , cu care ea sciea să ghicească multe la oameni.  Aceasta era neagră ca tăciunele, cu peptul desfăcut , ma- cră: la chip și cu picioarele desculțe.  Cea-laltă se părea a fi d-o oare-care condițiune: învestită eu o rochie pă-tlăgenie de lînă, pe cap cu bonetă așezat , cu florile și pandlicele închise, bine închiăiată la gût , văzînduse un simizet mititeluț alb ; avend statura de mizloc , eu ochii negri espresivi, cu obrasii plini rotunzi și c-o albeață pe obras care arare ori se-ntîmplă să fie naturale.  Ea era consoartea unui arendaș de moșii, precum se vedea după portu-i.  Cine ș-ar închipui că una din aceste femei venia să preursiască destinele copilului care se făcu mai târziu un june marcabil la serviciul unul minister ?  — Ce caută, Zinco, țiganca asta în curte la mine?  întrebă bărbatul pe femeia sea.  Albeanesul dădese cu ochii mai ântâiu de această ghicitoare, ce înaintase cu oare care în-drăsneală pînă unde erau ei așezați la masă.  Femeia a-rendașului remăsese în ușa cea de la săliță, unde ea aștepta.  — Asta e bobăreasa care s-a legat să facă Iancului un baer ca să-l poarte la gût , care o să-i.  prind mult bine și, o să învețe carte după asta, zise femeia albanesului apropiinduse de soçul ei; e prea meșteră țiganca care o vedi.  — Ce credi tu în d-al de astea, Zinco?  observă al-banesul cam cu ton .  Mai bine nisce ciomege pe spinarea lui, că o să-l folosiască.  Spune țigancei să se duc d-aicl!  Ce mai baer o să-i dau e ! Auzi, mișelul !  să nu ia el de cuvînt să învețe carte cât este de măgă- dău!  Aproape este ca tine de-nalt ; să se pue uite alături, să te uiți numai la el !. .  Femeia temânduse să nu se prea turbure bărbatul ei, nu cuteză a zice nimic mai departe, și se mărgini fă-când semn bobăresei să plece. —Minte să-i dea.  Dumneze , că, este destul de mare, adăogă ea.  — Ciomege, ciomege!  repetă bărbatul .  țiganca lo vorba adresânduse către cel ce ședea la masă:  — E am adus pe cocoana caree aci, că vrea să ia o casă cu chirie.  Caută casă dumneaei.  Aveți casă de daț cu chirie?  — Cine e?  cine e?  întrebară de o-dată bărbatul și femeia cari nu văzuseră că cineva așteptă la ușa din faça caselor .  Până ce albanesul lo în picioare imineii sei cei roșii, sculânduse iute de la masă, Zinca, soçia sea, se și dusese înaintea cocoanei Teodoriți, pe care o priimi cu bunătatea.  obicinuită la, femei cănd .  ele sunt atrase de un chip plăcut , precum găsise ea în acela al soçiei arendașului ce căuta o casă de închiriat .  Albane- sul le găsi p-amânduoă vorbind și întâmpinânduse una pre alta cu tinerețe prin acea manieră frumoasă, c-un oare care surîs pe busele lor ce se amesteca cu vorbele ce-’și ziceau.  El ! salută pe numita doamnă care vorbia cu soçia sea, și dregând -și fesulu pe creștetul capului a-rătâ că înțelege ce trebuință o aduce la dânsul și este gata a-i oferi o ziumătate din casa sea care în adevăr o avusese de închiriat .  Teodorița mulțămi prea mult , și Zinca îi desvăli o mare bucurie că va veni în casa ei o bună familie, ca să nu-i fie urîtă de câte ori soçiu-i lipsesce d-acasă.  Tîrgul aci fu îndată terminat între aceste persoane: albanesul spuse prețiul chiriei pentru casă, adică duoă camere, un celar și o bucătărie.  Chiriașa priimi res-punzând albanesului că se învoesce; și țiind pe femeia acestuia de mână, în semn de mulțămire, că vor trăi în bună înțelegere amânduoo, ca duoă bune surori, adăogă că ea este mai mult singură în casă, cu o fiică a sea, abia un copil numai de trei-spre-zece ani.  Așa și femeia albanesului respundea cu mulțiămire la delicatețea și complimentele oaspoi seale.  Albanesul spuse între altele că cunoasce pe soçul acestei doamne; că în casa lui o să fie liniște, precum el nu se turbură de nimic pe lumea albă, că este în casa lui tare și mare precum e sul-tanul la densul .  — Ai o fiică frumoasă?  întrebă femeia albanesului pe cocoana Teodorița, să-ți trăiască cu norocire să dea Dum- nezeu!  — Sărută mânușițele!  răspunde noua chiriașă către stỏpâna de casă, este abia un copil , merge pe al patru-spre-zecelea an ; în luna trecută a împlinit treisprezece.  '  — Cei mulți înainte!  repetă Zinca cu aer de bună- tate.  Îmi pare bine, îmi pare bine, ași dori să o văd , doresc cât mai curănd să fim aicea cu toții.  — Să dea Maica Domnului cu bine și cu cănătate!  Adevăr Ziuca era din acele femei cari ce zice din gură are și în inimă.  Ioniță în acestea remăsese cu gura căscată privind la grupa de lîngă ușa caselor și uitânduse cu mirare cum sora lui se îmbrățișa cu această doamnă plină de bucurie din prima cunoscință ce făcuseră; er el lăsând masa și bucatele sub stufosul salcâm numai în paza câini-lor , aproape era albanesul să numai găsiască nimic dupe ce plecă doamna sus zisă.  Veniră în cele din urmă din no de șezură la masă.  Nu vomt perde din vedere că a duoa zi, pe tirnpul când albanesul nu era acasă, țiganca bobăresa intră pe poarta acestuia, și Zinca, cu acea curiositate dată sec-sului, o chiaină în magasia dindosul casei, ca să-i spue din ghioc ceea ce-i dicta măestria și să 'i dea cu bobii.  După ce acesta ceru un semn și argint , căscă mai de multe ori din gură, când cu mâna tăiă și încru-cișă pe d-asupra ghiocului, și ar fi voit ca în acea seară să adreseze o invocație la stele, cu mâinile legate la spate, ca să afle acea inspirație turbată în măestria ghi-citoriei, să întrebe spiritele de soarta și viitorul unui co-pil .  Prin cele ce oa spunea, făcu să se înfricoșeze biata femeie interesată aci.  Desastrul ce aceea prezise că, se va întâmpla în familia acesteia, înspăimântă cu totul pe biata femeiă, în cât , deca ar fi sciut , nici că o mai chiăma la dînsa.  și ceea ce era înfiorător pentru astă femeiă, a fost cele ce prezse pentru fratele ei.  Nu se poate!  nu se poate!  își zicea Zinca în sine, cio-roaica de unde scie viitorul , șeau ce fel va fi sfârșitul nostru al fie-căruia?  Ea spune minciuni!  Să se duc d-aicî să nu o mai văd cu ochii.  După ce plecă ghicitoarea, fiiud că fusese prea tare în tipărirea asupra acestei femei soră mamă, nu-i trecea nici decum din minte vorbele aceleia: un fapt îngrozitor , pentru fratele ei pe care ea îl vedea ca soarele dinaintea ochilor , era totu ce o preocupa și o chinuia maî mult .  De câte ori însă se gândia la aceasta, simția că în tot corpul ei se petrecea o turburare și o sudoare rece îi inunda fruntea-i.  Biata femeie se părea că trăesce pentru acest frate pe care îl iubea ca pe copilul ei, și ș-ar fi dat zilele pentru dînsul ca să-l veadă fericit .  Ce durere când ne gỏpdim numai că o nefericire ne amenință,, un finit spăimântător ne așteaptă încă în zilele cele mai frumose a le vieței: un mormînt de care ne împedicăm , în care vor fi îngropate speranțele, bucuria și fericirea care o visăm vre o-dată.  A duoa zi familia arendașului veni de plăti chiria pentru o ziumătate an .  Aduse bagagele în vreo câte-va căruțe și se înstal în casele albanesului.  ‘ și viind cocoana Teodorița cu fiica sea, însăși Zinca rămase uimită văzînd-o.  Ea crezu că vede în tînera fiică chipul unui angel .  Copila avea ochii negri, grații și farmec cu o deosebită dulceață în căutătura lor .  Ea o lo în brațe și o sărută plină de bucurie.  Ele se asemînau ca duoă turturele cari ș-amestecau viersul lor .  — Cumte chiamă, ângerul me ?  întrebă femeia albanesului pe fiica Teodoriți.  — Cleopatrița, respunse mama sea, acestei femei ce prinsese atât de mare interes pentru toată familia a-ceastea.  — Să trăesci draga mea!  Să nu fie de deochiu, este frumoasă de tot copila dumitale, o să se înebuniască lumea de dânsa.  Să trăesci fetița maichii!  repeta într-una Zinca admirând frumusețea Cleopatriței.  Notele acestei musici, repetate des de viersul .  Sonor al femeii, fuseră audite și chiar simțite în inima acelui care le asculta, de la prima vedere a fiicei arendașului.  Cleopatra promitea într-o zi una din acele frumuseți demne de numele ei.  Talia ei nu era formată încă, dear se asemena cu lugerul castanului care, cu câtă cresce, se fortifică, pentru ca să dea floarea și profumul cu dulcile ei colori.  Ochii ei negri erad plini de foc , umbriți de nisce gene stufoase care se plecau și se redicau ca ramura sim-țitivei cănd e atinsă de degitul unui copil .  Ast -fel copila cerca acest efect de câte ori o căutătură străină se ardică spre dânsa.  Faça îi era albă și dinții ca mărgăritarul , obrasii ei erau asemeni ca o rodie.  Perii sei, despărțiți printr-o cărare la mizlocul capului, formau duoă cosițe, negre ca ebenul și întoarse spre spate în forma unui colac , terminate și prinse cu cordele albastre.  Ea era numai un copila cu îmbrăcămintea și statura.  Călcătura-i era ușioară ea a unei pasere, și căutătura, această espresiune a su etului, tot-dea-una rîzînd și fără nici un fel de cochetărie, era cea d-ântîiu care atrăgea luarea aminte.  Natura o dotase cu un aer voios ; răspândea profum de flori; accentele ei erau o musică, totul inocință, alergâud , jucând , sărind precum fac copii de ai sei ani.  Iancu se deprinsese a o vedea ș-a o privi mai ântîiu ca pe o soră și cu acea pornire că, în jocurile lor , avea o deosebită îngrijire pentru a se arăta- tot-dea- na înda-toritor .  De aceeași etate cu dînsa, părea a nu o perde din ochi în toate zilele, fiind într-o aceeași casă, într-nă singură curte, sub un același acoperemânt .  Sora lui a putut observa multă schimbare de cănd fiica arendașului fura câte o-dată, prin căutăturile ochi-lor , uâ privire, de și inocintă, plină însă de interes a junelui se frate, și-ntr-acestea ea se bucura că copilul se areată aplecat la nisce apucături mai poleite, adică: iubia curățenia, se arăta ascultător , învăța bine, și nu se ținea de ștrengării ca până aci.  El eșise premiant la essamenul scolastic .  în anul cel d-ântîiu a fost numai recomandat între școlarii-cel buni.  Profesorii I.  Poenarul a admirat schimbarea ăstui copil .  în al duoilea an făcu progres mare sub profesorele Sinai.  El veni acasă aducând , de essamem , un braț de cărți și cu duoo cunune, pe care le arătă mai ântăiu Cleopatriți.  Se înțelege, aceasta era triumful silințelor seale, bravura nouei seale aplicări.  Copila se uită ia dănsul ca tot-dea-una și-i surise.  Dear el pentru prima oară simți a i se roși obrasii și-i bătu sînul ca copil .  Aceștia sunt anii cănd ilusiunile, acest șearpe cu solzii d-auriți, se deșteptă în junele inimi, despre care ele nu-și pot da o soeoteală, pe care nu le înțelege îndestul de bine.  Destul că junele nostru trecuse prin metamorfosă, în tocmai ca fluturii cei cu aripile de culoarea ceriului.  Mai-nainte fusese un strengar lenevos cănd lua în mâini cartea, seau la ori ce altă ocupațiune l-ar fi pus cineva, și în urmă se făcu ascultător .  Aceasta și umplu de fericire pe sora lui, care comptase mult pe fratele ei ca să-l veadă om , se ajungă aceea ce-și propusese dînsa, să a-jungă cevași mare, de a face fudulia și mândria surorei seale pentru nisce zile înaintate.  Cel puçin aceasta sperase ea tot-dea-una.  Ioniță învîța, pentru ca să audă Cleopatra că el înaintează, se purta frumos și iubia curățenia, pentru ca să fie văzut de dînsa; asculta, era înțelegător , ca să nu-l certe nimeni să afle ea; mergea tot-dea-una duminicile la biserică, pentru că acolo era ea ca să se roage; citia serile pînă târziu, pentru ca să scie dînsa; cănd sora sea îi vorbia seau îi recomanda vre un lucru, el era gata s-o asculte, și respundănd cu aceste vorbe: da sora, da sorela mea!  Cu un cuvînt începuse a trăi,a înțelege, a se desvolta prin-trânsa și pentru dânsa, pe care o imuna cu acest nume: sora sea.  Dear acest nume, această ființă era mobilele prin care se mișca o inimă jună ca a copilului.  Ast -fel se petrecuse această schimbare in timp de duoi ani, fără a-și esprima alte simțimente decât acelea ce le dicta, moralitatea la anii lor .  și pentru a înțelege mai bine cam de ce putere era inteli-gința-le, de câte ori el citia vre o carte, in auzul astei copile și-n presința părinților , era cartea ce o câștigase de premiu, întitulată: Engolpion de aur .  El citia tot-dea-una pe această carte, de a distrage pe noua sea sorel Cleopatra.  Grădina lui Procopiu e situată la o estremitate a capitalei, pe cursul Dîmboviței.  Bucurescenii cunos în destul locul acesta.  Ea e ocolită cu nisce dumbrăvi de anini și cu sălcii.  Se găsesce acolo o amestecătură de arbori fructiferi și curpene.  Acolo e o oare care selbătecie uude vegetația c-resce dupe voe.  În timpul verei toți mergeau acolo, pentru ca să găsiască recoarea în apele minunatului rî .  Acolo repaosul era deșteptat mai mult prin câutarea paserilor , seau de urletul morilor de la Pălici, și liniștea întreruptă de murmura valurilor .  Astăzi , cu canalisarea Dîmboviței, toate sunt preschimbate, de și găsesce cineva âncă acea verdeață recoritoare, un aer curat și urmele unei frumuseți ce represintă cursul de mai-nainte al apelor .  Acolo venia junele nostru aproape în toate zilele, însoçit de camarazii din vecinătate, ca să despintece undele rîului cu un braț viguros înotând, și d-a putea aduce sorelei seale, la îuturnare-i o ramură încărcată de vișine de culoarea rubinului, și în luna Iui August mânuchiuri de mure, cu care eli îi producea tot-dea-una o mare bucurie ș-o deosebită plăcere.  Der viața lui începuse a fi cu totul închinată la o-biceiurile, bucuriile, plăcerea și simțimentele acestei fecioare.  Albanesul eșia mai de multe ori cu femeia sea,-ntr-o căruță, de a o preumbla pe la ocolurile mărginașe ale Bu-curescilor .  Soçia sea nu mergea fără a fi însoțită de femeia arendașului și de fiica acestuia.  Iancu era tot -dea-una cățelușul care mergea dupe dânșii prin tot locul .  De essemplu, la ziua de 9 Marte venia în pădurea Bă-nesei, acolo ei puneau masa unde și urma să se închine cele i0 de pachare, dupea datină;, la ziua Moșilor , în vre-o grădină lengă Tîrgul d-afară; la Înălțare, în pădurea Mărcuței; Sânzienele, st.  Ioan (Drăgaica) în aleiul cu teii Doamnei la Colintina; la st.  Maria- la Cismeaoa Brâncoveanului sub Cotroceni; de culesul viitor la Văcă-resci, și mai tot -dea-una la Filaret , sub Metropolie, pentru că acolo obicinuesce a se aduna ș-a se preumbla popu-lul Bucurescian , în timpul de opt luni a le anului.  Dear să venim la șirul istoriei ce ne am propuș a descrie, să vorbim de progresele băiatului.  Îl văzu-răm trecând în prima clasă umanioară, unde profesorii, cărora junimea română deatoresce respect și venerație: Ioniță, Alecu și Iordache Pop , Genilie, Bivelo etc, că-tară să.  fie mulțămiți de conduita și învățătura sea, precum fuseseră și cei de la clasele primare.  ânsă la începutul acestei perioade, familia arendașului, după o ședere de duoi ani îu casă albanesului a cumpărat o casă, a sea proprie: se făcea proprietară în această suburbie, puçin mai la deal de acea cu chirie; ș-aceste familii se despărțiră simțind o mare părere de rău.  Când s-a mutat și s-a așezat de ziua st.  Dumitru în casa cea noo, arendașul priimi, de această ocasiune, felicitări ca no proprietar în vecinătate acolo.  Iancu nu mai putea să veadă pe sorela sea în ori ce mi-nut ca mai-nainte.  Ar zice cineva că el perdu din energia sea și voința de studiu.  Din contra, el se puse din toate puterile d-a învăța; d-atunci chipul Cleo-patrei, dorința și cugetarea pentru dînsa se făcuse, o pasiune a inimei, o pasiune dominantă fără care numai putea el trăi, deaca n-ar fi văzut-o cel mult la duoă zile.  Femeia albanesului înțelegea, această pasiune a fratelui, și ea voi ca să se servească de acest mobile pentru des-voltarea fratelui ei.  Acesta era unicul vis ala fericirei seale.  Ea-i vorbi,-ntr-o zi, fiind numai singuri: „Deaca tu vei urma bine, zise ea, și vei trece și-n anul acesta și-n cela-l-alt , precum al trecut din clasele primare, Cleo-patra va fi într-o zi fidanțata ta.  E voiu mizloci și voiu priimi aceast făgăduință chiar de la mama e , care este un suflet așa de bun și mă iubesce ca pe o soră.  Dear , Iancule, vezi de te.  silesce, că e am cunoscut precum, că te-a lăuțuit puterea ei.  Dear pronunțând a-cestea sora junelui nostru învâțățel , îl privi cu un ochiu observând ager , despre care fratele ei, care rem sese cu capul în jos , au prinse de seama.  Lui-i veni să se arunce de gutul ei mulțămindu-i că ea îi promitea aceasta și că ea este martura durerei și pasiunei care începuse a o simți- profund în inima sea.  Pre-cât timp obiectul iubirei noastre este aprope de noi, suntem liniștiți și comoz iubindu-iu; când însă se depărtează, simțim dureros perderea lui și toate lucrurile ce ne îfăçișază suvenirea sea ne s nt prețioase; și p-acela care ne promite o speranță consolătoare, pentru viitor , care ne apropie de el ,-l ascultăm cu tot sufletul Dear junele lonițâ la această speranță câștigată prin o vorbă, la astă promisiune dată de soră-sa, că Cleopatra 'l va iubi, surise surorei seale și îi veni a striga și a-i sări în brațe de bucurie promitând că va fi așa precum zicea dînsa.  Zinca rămase mulțămită și cugetă în inima ei de a pregăti tărâmul acestei afaceri vorbind îintr-o-zi cu mama, Cleopatrei, numai ca fratele ei să nu se descură-geze și,să nu înceteze d-a fi inteliginte ș-a nu perde gus-lul învețăturei.  Afară d-această ea găsia cu cale că nu este rău ca fratele ei să fiă însurat mai de tinăr , dupe ce ș-a făcut o oare-care carieră prin sine însuși.  Junele, când rămase singur , danță, cânt și era cu totul dat la voe bună pentru această plăcută nuvel .  Deaca Cleopatra vre-o dată, își zicea lui-și, nu se va mai goandi la el , ci la un altul ; deaca steaoa atât de frumosă pentru ochii lui va înceta d-a luci, prin vre-o întămlare sau încetarea ei din viață', o!  ce va fi atunci lumea pentru densul ?  asta va fi îngrozitor ; ar fi o lovire după care el n-ar mai voi să trăiască.  și după aceaste cugetări pleacă numai-de-cât ca s-o întilniaacă.  Casa unde ea locuia era îndestul de aproape, și el n-ar fi ținut seamă de câte ori s-ar fi întors p-această stradă, ca să treacă de mai multe-ori p-în faça caselor , să poată mă-car nă-dată a o vedea.  Pe drum aude o femeie mun-teancă care cânta cu un viers jelitor , precum e usul Românilor de la acele părți; 'ea-l opresce.  Etă vorbele ce el le ascultă:  „E mea duc , puica rămâne,  .  „Bărcul plânge după mine.  „Cueule—peană galbenă,  „E mea culc , tu mea leagănă,  „Că 'e n-am fost învățat  „Să mea culc nelegănată;  „și mea leagănă frumos ,  „Să nu cad din leagăn jos .  „De s-ar vinde dor cu dor ,  -„E m-ași face-un negustor .  „Ce n-ași face și ași vinde  „Dorul inimei ferbinte?  „ De s-ar vinde dor cu drag ,  „E mi a-și pune șeatra-n prag ,  „Ca să-l vind la ori și cine,  „Ca să-l simte ca și mine;  „și mi-ași pune șeatra-n poartă  „Ca să-l vînd la lumea toată;  „și mi-ași pune șeatra-n pod ,  Ca să-mi vînd dorul de tot .  Dorule!  câine ce ești,  „Unde mea duc , mă găsesci! . .  și Iancu, auzinda p-această femeiă, crezu ântâiu că ea plânge, cu acel aer jelitor cum ziserăm , dear aseul-tându-i vorbele înțelese că cântă, și simți proafund cât este de tare puterea dorului care predomină lumea și a-cum nu mai puçin și pre dînsul .  El se învîrti puçin prin pregiurul – porților unde era Cleopatra.  Nimeni nu se arăta.  Mai așteptă.  El își închipuia, în imaginațiunea sea; toate manierele plăcute, vorbele și espresiunile cele mai alese, pentru a i le a-dresa când va fi façă cu dânsa; toate însă le perdu când auzi poarta deschizăndu-se.  El cred că este Cleopatra; dear nu, mama ei eșise.  — Iancule, tu ești?  întrebă cocoana Teodorița pe bă-iatu, ce face țățaca-ta?  Te-a trimis pentru ce-va?  Iancu remăsese înmărmurit nesciind ce să respundă fiind cu totul surprins de cele întîmplate și vorbele ce i le adresă mama Cleopatrei.  El a fost ca și umilit fiind tractat , precum ar f un copil , de către mama ei.  El mergea pe al șeapte-spre-zecelea an ; voia nu-mai-de-cât să fie un bărbat .  Spuse ce spuse și plecă.  A duoa zi a găsit pe Cleopatra care poate că-l aștepta în poartă.  Cand era dinaintea ei, o sud re rece i acoperise fruntea, capul i se confusie și nu mai scia ni-mic din aceie vorbe frumoase cu care eiu s-a fost pre-gătit . .  Se apropie tremurând , îi prinse o mână intr-a le seale, și ceiu puçin trebuia, pentru prima oară, a-i declara ce simte.  Era ânsea tare emoționat ; aproape nu scia vorbi.  Cleopatra își lăsă ochii înjos , tot asemenea de timidă precât era de frumoasă, și care puçin îl încurage vorbindu-i.  El luâ suflet d-a intrerupe tăcerea; era transport în ceriu.  Conversația lor merse peste lucruri de nici o însemnătate, dear inimile lor vorbiră de ajuns pentru ca ei să înțeieagă cât de puternică e influența zeului care-i domnia prin înrîurirea sea.  Afecțiunea lor era vădită îndestul ; dear credeau că numai ei sciu despre asta, că va fi necunoscută ceior -l-alți omeni reiațiunea dintre dînși, și ar fi voit ca să nu fie marturi când se întâlniau.  Mai-nainte ei nu cu-noscură această săial , când ședeau într-o aceeași casă cu Cleopatra; acum , fiind despărțiți, ei numai erau așa.  El îi promise, că va trece tot -dea-una, în toate serile, în fie ce zi, în toate diminețile, de a putea să fie vèzut și a o vedea.  Ei sea asemănau ca nisce flori într-o frumoasă dimineață cari ș-împrumut profumul .  Plecând , el a-pucă tremurând mâna Cleopatrei și o apropie de busele seale.  Ea se roși și mai mult , și el plecă fără a fi în stare de a-i zice totul .  Nici dân sa numai era stỏpână pe sine.  Ea îl așteptă a duoa zi.  A treia zi el o găsi singură acasă, fiind că mama sea și părintele ei se duseseră în piață, și după prâns erau deciși să meargă la biserica St.  Eiefterie cel făcător de minuni.  Cleopatra era numai singură.  Ce fericire!  Numai el și dânsa singuri!  Ea ținea îți mâini un buchet de flori.  El putea acum sâ-i vorbescă cât de multe.  Mai ântâiu se uită în ochii ei și apoi la buchetul ce-l ținea în mâini.  Întinse mâna și privi cu atențiune florile pe care le pipăia cu degitele seale.  — Acest buchet , zise el , însemneazâ lucruri prea plăcute, și eată ce: trandafirul cel abia îmbobocit este tinerețea, asemănat cu o fată de șease-spre-zece ani ti-nără, frumoasă și care ascunde în sine simțirea sufletului.  Verbina cugetările inimei cari nu se șleiesc nici o-dată pentru cei cari iubesc .  Crinul e un suflet frumos ; vesti de fericire el aduce celor cari cred într-însa.  Busuiocul este credința, gălbenica jealea, roseta bucurii, și-ntre toate' aceste o mică floare: Nu-mă-uita.  Pe aceasta o iubesc prea mult , tot așa ca pe trandafir și rosetă.  Buchetul ce-l ții în mâini îmi place, și el spune câte ar conține o carte întreagă.  Cată să-l iubesc , căci este ales de mâna dumitale și te prinde foarte mult țiindu-l . .  Cleopatra, în loc de a respunde la aceste toate, se făcu roșie, și prin o căutătură amoroasă ea vorbia înlăuntru sufletului se .  El prinse cu o mână brațul ce ținea buchetul și o strânse la inima sea care bătea cu violență.  Ea voi a se retrage puçin , se părea că o mână nevăzută o depărta, o voce necunoscută i-ar zice: fugi!  te du! . .  — Cât ești de frumoasă, scumpa mea!  contino el , cât esti frumoasă!  Semeni cu buchetul acesta!  îți voiu vorbi în voe, că n-are cine să ne auză, de care să mă șfiesc .  Scii cât am dorit această ocasie d-a te găsi așa, să-ți pot zice tot ce simte inima mea și cât sufer de când te-am cunoscut , din ziua când ați schimbat locuința că te văd mai rar , de când sunt nevoit a mă feri să nu fie văzute de alții întâlnirile și întrevederile noastre.  Scii tu cât sufer numai gîndindu-mă latine?  Gîndind la viitorul nostru, la fericire și la toată ființa ta?  Ei bine, Cleopatra mea, voiam să te întâlnesc , să-ți spuiu toate acestea, să-ți arăt suferința mea; e mai cu osebire mă gîndesc la viitorul dorit .  Te văz așa de bucuros , mă gîndesc așa de mult încât îmi perd mintea privindu-te.  Voiu însă să sciu ee zici tu?  Tu simți tot așa?  ești ca mine prada frigurilor nesă-țioasei fericiri de care îmi place să fiu dominat ?  și el ,o strânse mai mult la peptul său.  Spune ce cugeți?  zi-mi aceasta și voiu fi fericit !. . .  Nu voesc mai mult s-aud cele fără adevăr , care ne amăgesc ; voiu s-aud vorbele teale, să sciu cugetările teale, atâta voesc !  Cleopatra cu faça roșind , cu căutătura surizînd , lăsă să cadă o mână într-ale lui Ioniță, dear nu zise nimica.  Emoțiunea ei era una respune . —Ea era acum es-tasiată.  El apropiind mâna junei fecioare de busele seale căută în sus și apoi privi la dînsa cu un aer așa de călduros încât ea fu silită a pleca ochii spre pă-mânt , și se făcu palidă.  Ela repetă: Spune câte te întreb ?  zi acestea Cleo- patro?  Ea își întoarse puçin faça și răspunse așa de încet încât el nici nu putu auzi cele ce ea zise.  Spune Cleopatro ce ai pronunțat ?  spune încă o-dată.  Cleopatra aci palidă și aci aprinsă repetă ceea ce zisese mai-nainte:  — Da!  — Tu mă iubesci?  zise junele esclamând , atât am voit să sciu, ca să mă liniștesc , ca să auz astă-zi.  sunând fericirea pe care am dorit-o atât de mult ; voiu repeta-o aceasta de o mie de ori, de o mie de ori numai pentru tine: te iubesc Cleopatra mea! . .  și el transportat de fericire o strânse la pept și o sărută. .  Primul sărutat !  ușa de cutezător din partea unui june și care e abia numai un student ?  Cleopatra se smulse din brațele lui.  Ca cum s-ar fi deșteptat dintr-un vis , începu a i se face frică, se părea, că fuse nemulțămită de declarația ce-i făcuse.  Ea nu era în stare d-a mai zice ce-va, pe când Ioniță sta lîngă dînsa, repetându-i aceste vorbe și privind-o tot cu acel aer amoros , De aci se aplecă să ia de jos bu-chetul care căzu machinalemente din mâinile ei, pe care el luându-l îl acoperi cu sărutări și îl puse la sî-nul se .  Acest buchet se zice că s-a găsit între obiectele seale, uscat și ticsit , rumen însă și colorat , la zina nefericirilor sele, ca și atunci când l-a rădicat de jos .  Cleopatra rămăsese estasiată dinaintea lui când el îi vorbia resfoind frunsulițele florilor .  Mama ei, care atunci sosi, intră pe ușă și-i găsi p-a-meanduoi în această stare estasiați.  Cocoana Teodorița repetă lui Iancu tot acele vorbe: ce face țățacă-ta, te-a trimis la mine pentru ce-va?  spune?  Iancu era și mai confusiat ca altă-dată.  Ii venia să turbeze de necaz . -  Respunse, ca și-n rỏndul d-ântâi ce-i venise în minte, mamei Cleopatrei, și plecă.  Cleopatra trecuse într-o altă cameră, îndată ce intră mama sea, care întrebă pe junele cee de mai sus .  Când Ioniță ajunsese la poartă de a pâși pragul , con- fusiat , âmețit de atâtea întâmplări, întorcându-și încă căutăturile de a vedea pe Cleopatra, măcar stând la vre o ferăstră, nemișcată și arzînd în spaima ei trecută, ea eșise în pălimarul de dinderătul casei.  D-a-colo adresă iubitului ei semne amoroase cu mâna, pe care Ioniță le priimi salutând-o cu degitele pe buse.  El era atunci așa de fericit ca cel d-ântîi om pe lume, pentru că era iubit de astă ființă.  Sufletul se , transportat de puterea ilusiunilor și speranței, începu a atinge culmea de pe care să poată privi fericirea destinată celor cari se iubesc .  El însă nu crezuse în suferințe și durerile din viăță, pentru că încă nu le-a cunoscut .  Zinca, în' tot cursul acesta, nu perdea din minte-i prezicerea ce o auzise din gura țigancei, care-i spusese de desastrul de care într-o zi avea să se tămă, și nu scia ce să facă, să declare acăsta bărbatului ei, seau nu.  II.  Precum un falnic cerb și o ciută tînără, cu ochii mari luminoși, calcă măreți prin pădurile de la Lotru, în sus pe munții de la hotar , în resărirea soarelui, în strălucirea zilei; el merg pe lîngă isvoarele spumânde cari es de sub stînc cu sgomot , ocolite cu poteci, și unde bradul tînăr și ienuperul lasă o îmbălsămire mirositoare; ast -fel ca dînși, tinerii însurăței, cu părinții și cu consângenii lor , scoboară plaiurile Olteniei, pentru a înainta pe răcoritoarea vale a Govorei, ca să se duc , îmbătați încă de plăcerea anului ântîi al însoçirei lor , la tîrgul Rîurenii de lîngă Olt , cu vitele cele numeroase: cirezi de vaci, oi și capre, să le schimbe pe aur , ce le va face o mare avuție.  Acești însurăței sunt voioși cât se poate; busa lor rîde văzînd valea asta atât de încântătoare, unde ei scoboară pe nisipurile umbrite de anini și dealuri pitoresci, în care își rechiăm suvenire plăcute, săltândule inima de fericirea bucuriei și amorului lor .  Populul d-aci poartă îmbrăcăminte de tot ro-mânească; seamănă ca cum peptul la femei ar’ fi muiat în argint .  Ele ornează capul cu un conciu țuguiat de forma unui coif , peste care se înfâșoară cu o marama albă, și sunt învestite cu un cojocel încărcat cu cusături de flori.  Raza soarelui apuind , de pe maiurile pe-troase unde a vădut-o născîndu-se, se restrânge pe umerii fecioarei ce poartă o iie strevăzătoare de in numai cusături cu arnici și cu fir pe la mâneci până la altițe și peste tot sînul ei.  ear bărbatul ce are fisionomie de căpitan , ochiul se caută precum al vulturului de la vîrfurile lui Pareng , brațul se e așa de musculos în-cât pare că ar desrâdăcina copacii; ear mâna lui poartă cu multă îndemânare frîul calului cel abia deprins să scie de stỏpân . . .  Ast -fel dear (ca să veniuiu la subiec-tul ce tratăm ) junele nostru mergea alături cu mult iubita sea, sub ochii unei mame ce o veghia și o soră mai matură decât dînșii, prin pădurea de la marginea lacului monastirei Cernichei, când o zi senină favorisă mergerea acestor familii să se preumble la astă monastire.  Acolo ar’ fi putut cineva să 'i vează cum ei mergeau alături luându-se amîuduoi de mână, busa lor mișcând încet vorbe lîngă mama lor ; ochii lor se priviau cu atâta dulceață ca cum nu se sâturau privindu-se, precum se întîmplă celor adevărat fericiți.  Ei călcau ast -fel pe potecile cele mărginite cu aluni și corni încărcați cu fructe; numai flori, numai rose erau împregiuru-le.  Sora acestuia vorbia mamei Cleopatrei spuind diferite istorii de maritagiu, și prin aceasta voia să aduc lucrurile ca femeia arendașului să cunoască câtă legătură se formase între aceste duoă inimi june cari nu s-ar fi mai putut desface.  Teodorița respundea rar și așezat la toate a-cele lucruri, fără a aminti nimic de viitorul fiicei seale. .  După ce ei făcură un încongiur destul de mare prin zisa pădure, se întoarseră tot pe acel drum , p-acele poteci, ca să meargă la biserica cea noo din întrul mo-nastirei, și trecură balta peste puntea care leagă aceste țermuri de locașele sânțite, pentru ca să se roage Iui Dumueze acolo.  Cântarea paserilor , profumul florilor și verdeața pădurei par-că armonisa cu aceste inime.  Ore acești juni se rugau tot așa de bine precum erau de voioși, tot așa de apsorbiți de devoțiune cât simțiau plăcerea d-a contâmpla natura aceasta strălucitoare?  Ce cereau ei de la Dumneze rugându-se d-o-dată amânduoă aceste inimi?  Dulci și plăcute visuri a le juneței, a le primului amor în vieață, ce vă faceți voi într-o zi când inima este rece și ochiul încetează d-a mai contempla fermecătoarea frumusețe?  În viitoarea iarnă un profesore se însura.  Părinții fidan-țatei pregătiseră festivitatea nuntei cu cea mai mare pompă și ceremonii.  Cleopatra și mama ei erau invitate.  Lumea cea multă umpluse apartamentele precum și curtea.  Re-suna musica; multă mișcare, mult sgomot în case și afară îu curte.  Un salonaș era bine mobilat și înviueșat de orchestra care cânta; o band de musicanți nemț da sbro unor nenumărate părechi de juni danțând și la o mulțime de privitori.  Femei tinere, bine peptănate, cu piciorul delicat , într-o botină mititicuță, învestite după moda noo, cu eventaliuri în mâni, și ușoare și profumate ca nisce silfide, cu a lor voce sonoră și dulce, făcând a se respândi un aer mirositor pretutindeni, ele înfrumusețiau și în-suflețiau această, lume de estas și de bucurii care se grămădise aci precum sunt florile într-o grădină; și viersul lor semănând mai sonor de cât al rỏndunelelor , ele erau reginele astei serate, astei serbări, cărora urma a li se supune ș-a fi ascultate de mai mulți cavaleri presinți, tot asemenia învestiți de moda francesă, cari veniseră să danțe cadril și valsul nemțesec , ce place atât de mult sburdălniciei amoroase.  În mizlocul sgomotului, în mizloculu grupelor respân-dite de dănțuitor , văzurăm pe Cleopatra, fiica arendașului, și pe mama ei.  Ea purta o ghirland pe frunte, învestită cu o rochie de tulpan albă ca neaoa, și încinsă cu un cordon de cordel havaie.  La prima vedere avea aerul unei zîne, Duoi pași mai în urmă era junele Nico-lăescu, cu o capel care se închidea, de lână neagră; investit cu pantaloni albi, cu o vestă și legătură la găt asemeni, cu surtucul ca foaia nucului și cu bumbi de bronz galbeni bătuți cu flori, frisat , peptănat , gătit și înmă-nușat cum se cade ca un gentilom .  El danțase mere și tot -dea-una chiămând pe Cleopatra d-a’i face vizavi.  El voia aci să-l cunoscă lumea că flăcăul nostru este amploiat , adică scriitor la vistierie!  Cocoana Teodorița se mulțiămia ca să șeadă mai la o parte cu Zincuța, ce și ea făcea parte, cu soçul ei, între cei invitați, și cari petreceau privind la astă lume noo cu toate lucrurile care se desvolta spre plăceri, care se bucura așa de mult și sburda în spațiul acestei sale resu-nânde de numărul petrecătorilor .  Ochii cei curioși ai unora nu se rădicau de la acești juni privind ori ce mișcare ei fâceau; și văzîend pe tînăr mere pe lângă fiica arendașului remaseră încredințați despre părerea care ș-o formaseră ei atunci.  Cei mai mulți recunoscură ca ce ce-l făcea pe june să se afle mere lèngă porumbița cea cu ghirlanda rosă pe frunte. —Așa este dat juneței: și ea și el sunt frumoși!  ziceau ei înmirați. —  Ce potriviți sunt ! ziseră cam șoptind nisce cocoane bă-trâne ce ședeau pe scaune alături cu soçia arendașului.  Danțul și petrecerile durează până după meziul nopții.  Cleopatra și mama ei trebuiră să plece.  Ele căutau ca cineva să le conduc până acasă.  Ioniță se arătă gata d-a servi p-aceste doamne înso-çindu-le.  Plin de sudoare, cum era de la danț , sări ca să aprinză o lanternă, puse o mantel pe el și dete brațulii mamei și fetei, pentru a le conduce.  Ele salutară pe competrecătorii ce îi lăsa în sal .  Cleopatra îmbrățișă pe mai multe camarade june, și eșiră.  Ioniță, plin de bucurie, nici simți că era asudat și nici îl atinse receala de noapte cea pătrun-zătoare, vorbind într-una și rîzînd cu dînsele.  Le însoçi ast -fel până la poartă, și d-aci el se înturnă.  Cine ar zice, după toate acestea, că și mama Cleopa-trei nu avu în cele mai buue grații pe junele nostru, pe care îl văzurăm înturnându-se mai beat de fericire, că dedese brațul mamei și aceleia pe care el o iubia ca un nebun ?  După câte-va zile, nu ne putem da nici uâ socotel ce fel s-a întîmplat , că văzurăm , 'ntr-nă seară, acești juni, în sala Slătineanului, la Momolo la bal masche .  Se vede, pentru cine este o-dată amploiat , este o neapărată deatorie d-a merge serile, iarna, la aceste minuni.  Camaraderia de cancelerie de sigur o cere asta.  De aci presupunem că se mizlocise prin vre o familie d-aproape cunoscut , că ceruse pe fiica arendașului, să o duc să veadă zisul bal .  Alt -fel feritu-l-a Dumneze ca să fi văzut pe arendaș viind cu femeia și cu fiica sea acolo.  Aerul se vede e defectos aci pentru o ființă inocentă nedeprinsă cu acel sgomot care aduce vijelia de cabale, de desmățături și altele care se- petrec acolea.  El înțelese că juna fiică se perde în noianul acestor lucruri ce întîmpinară ochii ei, intrând de o-dată în a-ceast sal cam de mizloc luminată, plină de comedii de tot felul , de mascarade, de vorbe deșănțate, une ori de necuviințe, și mulți curtesaui ca la bal mascarat .  Obrasii junei fiice, de și cu mască la ochi, se roșiseră.  Masca pe obras e câte o-dată un paravan dinderătul căruia își permite cineva multe lucruri ce nu sunt ertate la lumină a le espune.  — Aceste figuri urîcioase și aceste vorbe grosolane, cu care nu sunt deprinsă să le audă, mă îngrozesc , zise juna Cleopatra; îmi vine să plec d-aci.  Îmi pare rău c-am venit .  Oh!  unde sunt e acum?  Ce am făcut ?  cum gre-șiiu că mi s-a-ntîniplat asta? . .  — Nu te teme, responde Ioniță cunoscâud că juna sea împețită nu era deprinsă cu balul de mascarade, fii liniștită; poți să stai numai să priveci; ascultă música, privesce deaca vrei acele domine, acele costume, acei dănțuitori, acele femei libere, ș-acele grupe care s-ascund sub draperiile de la ferestre; nu vorbi însă nimuni, nu priimi de la nimeni nimica; destul că nu ești singură aici; încrede-te în mine care ești sora mea, iubita mea surioară!  — Bine, dear nu te depărta de aici, să nu mă lași singură; e nu sciu pentru ce tremur !  — Să te las singură!  cum o mai zici asta, când e m-am pus luntre și punte ca să fac să te aduc la un bal ?  Cu toate astea cu mine să fii liniștită, vino să facem o voltă împregiurul sălei, să vedem mulțimea, să pri-vim la tot -felul de nebunii; îți voiu spune ei!  ce sunt toate astea, ce înseranează aceste măsci pe ochi și ce fel de fisionomii sût cari le vezi.  Cleopatra rîse cu un surîs rece, și dete brațul cavalerului ei d-a o purta prin sala cea spațioasă plină de public .  — Etă un turc , zise loniță aretând cu degitul spre partea din fund unde erau măscile grămădite, lîngă el un armean , un jidov bancher , un paiață, un mocan de la munte, o călugăriță, o țigancă ghicitoare, toți aceștia caută să fie admirați; ei se silesc să fie de spirit și se înșeală unii pe alții cât se poate de frumos .  Uite, iubita mea, așa este toată lumea!  De și june, e am avut oca-siunea a auzi și a vedea multe; împregiurările mi-au deschis ochii pentru lume și esperiența mi-a luminat toate căile.  Da, iubita mea, precum sunt nisce măsci aceste cari ascund adevăratele fisionomii ale celor cari le pune la ochi, toat asemeni oamenii mascează cugetările și aplecările lor cu nisce vorbe neadevărate și cu o fisionomie dulce prefăcută.  Omenii se-nșeală cu cruzime unii pe alții, în-cât numai Dumneze îi poate cunoasce și judeca.  Uâ inimă fără încercări, o ființă crezătoare se-nșeal prea lesne de amăgitori.  Ași voi, iubita mea, să nu fii și dumneata din nu-mărul acelora.  Cât despre mine,-mi cunosc!  inima, te am iubit și te iubesc , și d-aceea ași voi să ți le arăt aceste fățărnicii grămădite la un loc a le oamenilor , cari zic unele și cugetă din contra altele; cei cari lingușesc mai biue sunt mai periculoși! . .  Mizlocul cu care ei se ser-vesc este masca ce le ascunde inima, sufletul și cugetul lor .  Privesce la aceste chipuri la aste pocituri și frumuseți false, pentru ca să judeci lumea.  Așa sunt oamenii ce momițează, copiază și se închină în cei cari le spun vorbe mari.  Vino să privim mai de aprope toate lucrurile astea ce se petrec și se văd aici.  Iubita mea, ferească-te Dum-neze să cunosci aceste toate prin propria-ți esperiență, atunci vei despera d-a mai trăi.  Singură vei fi nemulțiă-mită de ceea ce te încongioară, precum sunt e la astă etate.  Dear ce zic e ! să lăsăm lumea cum îi place să fie, să vedem de noi, să ne interesăm de viața și de bucuriile noastre.  Cât esti de bună că mă asculți și tot așa să mă și înțelegi!  Cu cât ești de bună pentru mine, tot așa de frumoasă și interesantă prin bunătatea care te caracterisă!  Fii tot -dea-una ast -fel pentru mine, scumpa mea și iubit Cleopatră!  Cleopatra e un nume istoric : femeia care sciu să subjuge un general roman ; Cleopatra mea este asemeni adorată astă-zi ca și cea din antichitate.  Să mer-gem pretutindeni.  Privesce și judecă toate câte le vezi dinaintea ochilor ; privesce-le, vezi-le cu ochii tei luminoși și încântători!  Voesci a-mi mai repeta acele vorbe de altădată, îmi dai eară promisiunea ta că nu mă vei uita?  nu vei călca jurământul ce mi 'l ai făcut că mă iubesci tot -dea-una vei fi surioara mea?  Cleopatra era simțibilă, arzând și timidă precât era fru-moasă.  Ea se gỏndia Ia mama ei pe care în acea seară o înșelase pentru a veni la bal .  și asta semăna mult cu descrierea ce el făcea persoanelor cu măscile la ochi grămădite la club .  Cu toate acestea orele înaintaseră prea iute, timpul era târziu.  Ea trebuia să părăsească spectacolul de atâtea intrige, cu atâta sgomot și cu atâtea strâmbături cari s-au fost petrecut ; ea urma să plece de la balul mascherat fără cavalerul ei.  Ea venise în cercul unei familii căriia fusese încredințată de părinții ei și tot cu aceasta se va și înturna.  La plecare se strânseră atât de căldurosii de mâini și-și luară noapte bună prin nisce căutături pline de foc și d-un simțimînt ce numai inima scie a-l esprima.  Ea a dispărut , și junele nu remase mai mult singur , ca cum ar’ fi deatorit a o urma cu cugetarea și cu sufletul se pasionat .  Dear cu toate acestea se înturnă acasă.  În puçine zile o mătușă a ei, care ședea la Popa-tatu, murise.  Femeia arendașului și fiica sea cătară să însoțiască cortegiul funebru pînă la biserica de la Mavroghene.  Cleopatra, cu ochii roșiți de plâns , sta rezemată cu fruntea pe mână, lîngă o strană înlăuntrul bisericei.  Învestitura e negră par-că resălta frumusețea ei: cu ochii lăcrămîmzi și inima sfâșiată de durere era răpitoare.  Junele nostru nu era departe de aici.  Compătimind pentru cei răposați, su-ferind pentru dînsa se silia a o consola vorbindu-i cu termenii cuviincioși de astă împregiurare.  Ea în adevăr se mai liniști ascultându-l .  Se părea a numai putea trăi fără dînsul ; voința lui o domina in tot locul și chiar și aci unde era ceremonie funebră.  Mama ei fusese sprijinită de junele acesta și de sora lui când ea șe sfâșia de plâns ; El a dat brațul Cleo-patrei când se înturnaseră de la biserică; aceasta semăna ca cum ei juraseră dinaintea altarului unirea lor .  Lumea și aci îi văzuse pe amînduoi.  Dear acest amor fratern datase de mai mulți ani, că ajunseră, prin obicinuință, la o intimitate de amicie.  Ioniță era in al doo-zeci și unulea an , și dînsa cu vre o duoi ani mai jună.  El făcuse progrese în serviciul vistieriei unde era de vre o trei ani.  Capii secțiunei înțeleseră inteligința acestui june și-l însărcinase cu cele mai delicate lucrări de cancelerie.  El ținuse registru, archivele și ajunsese cap de biuro , se purta cât se poate de bine și toți erau mulțiămiți de dînsul .  Angelul său tutelariu nu-l părăsia; chipul Cleopatrei înfăçișa pe angelul acesta pretutindeni și-n tot locul , îmbărbătându-l și ajutân-du-l , vorbindu-i tot -d-auna de deatoriile seale.  În această etate femeia formează un buchet de grații, plăceri și înțelegere; Cleopatra era ființa ce le coprin-dea pe toate.  Pre-cât ea se desvolta, cu atât ce făcea interesantă, cu atât atrăgea împregiurul ei nenumărați adoratori.  Zinca căuta cu toate acestea să împliniască promisiunea ce făcuse fratelui ei: era tîmpul să meargă la mama Cleo-patrei ca să o ceară pentru Ioniță.  Într-o zi când fratele ei mergea la serviciul can-celeriei, ea eși d-o-dată cu dînsul să meargă la mama Cleopatrei.  Ea se ducea singură și-l încredință că în-turnându-se îi va aduce nuvelele cele mai plăcute precum i le a fost promis .  Strânse mâna fratelui ei și-i zise că la înturnare se va sci despre fericirea sea din viitor .  Ioniță plecă la postu-i unde era așteptat .  În acel timp guvernul didese în întreprisă esploatarea saline-lor , cu contract , unui particular , ântreprenorul vedea că, deaca se va adăoga numai o frasă în contractul său, relativă la transporturi cu beilicu, întreprisa va adăoga un folos însemnat .  Contractul fusese scris cu mâna lui Ioniță, și tocmai la articolul pentru transport era din întîmplare o ziumătate rând alb .  Guvernul nu perdea nimic , deaca s-ar fi adăogat o frasă la rândul cel lăsat , și întreprenorul ar fi câștigat prea mult .  Ioniță era archivar , și acea frasă trebuea adăogită la copie și la original , care se afla conservat la dosar .  Aceasta dear , după cum o înțelegea contracciul sus zis , era o treabă de nimica, deaca s-ar fi cumpărat amplo-iatul ce ținea această lucrare.  Prin urmare Ioniță era așteptat de dimineață la canceleria vistieriei.  Contraccii, precum sunt toți concesionarii, nu sunt dintre cei cari să nu dea ce-va pentru ca să câștige mult . . .  Ioniță fu întîmpinat de la ușă de un om cu pântece mari, cu degitile pline eu inele, cu gûtul decorat și cu o cravată de atlas fină, cu un lănțișor scump ce-i ținea orologiul cel încrustat cu briliante la posunarul vestei, cu o manta cu gulerul cu samuri, cu vestmintele grele și cu o punga grea ce-i rupea posunarele, plină cu aur , și cu o căutătură bine observativă, care aceasta provine mai mult din esperiență și din calcule.  Acest bărbat trase la o parte pe Ioniță și-i propuse ast mititel lucru, care, în limbagiul ântreprenorescu, îl numia o bagatel , și pentru care îi promise duoo mii de galbeni.  Acesta îi vorbi cum trebuea să-i vorbească un bancher iscusit .  Suma era îndestul de mare pentru ca să facă această treabă și a se păzi apoi secret .  Duoo mii de galbeni pentru un om sărac ca Ioniță N. . .  nu era de colea!  și mai cu seamă care era închinat unui înfocat amor ; n-ar fi avut puterea de a lua mințile ori căruia altul cu o asemenea propunere? . .  Un minut toate vijeliile care se trec pe vîrfunle lui Pareng , când cade în luna lui Septembre ântâia zăpadă, se învăluiră și se învîrtiră p-in capul junelui la această tentațioasă afacere.  Duoo mii de galbeni pentru el , un biet amploiat care, cât de activ și econom va fi, n-ar avea perspectiva d-a-i strânge vre o-dată din leafă, cum dear să peard această ocasiune însemnată, d-a se face a-vut și apoi a se face stopân pe posiția viitorului său și aș-i asigura soartea cu iubita sea Cleopatra?  Isbirea fu prea tare dată spiritului său, ca să poată de o-dată promite aceasta, și nici nu zise că nu o va face.  El rămase pe gînduri.  Contracciul , om de esperiență, înțelese confusiunea în care se găsia acest copil , și cugetă că la a duoua propunere, arătându-i și banii, a câștigat de sigur su-fletul se .  Î lasă dear un minut ca să se gîndească.  Ioniță ce era unul din amploiații cei renumiți, inteli-ginte și espeditiv în lucrări, intră în cancelerie, și-n toată acea zi nu se mai cunoscu el însuși, ori ce începea nu mergea lucru înainte, toată mintea-i era pironită la suma ce i se promisese și la încurcătura împreagiurării cu încununarea succesului visat de el .  Eși de la cancelerie, merse acasă, se întîlni cu cunoscuții săi, fără a-i saluta precum altă dată, intră și în casă, văzu pe sora lui, dear nu-și aduse aminte să o întrebe ce nuvele îi aducea.  Se închise singur într-o cameră, se trînti pe patu-i, își ștergea mere fruntea, sângele ardea în vinele seale ca de friguri și o neodihnă ne-nțeleasă îl turmenta, atât de tare ideea aceasta ficsă de înavuțire și de succes se amestecase în toată ființa sa și-l domină.  În adevăr , judecă el , că fie-căruia om Fortuna surîde o-dată în viață și este deator să scie a se folosi de dînsa.  Acum dear Fortuna întinsese mâinile seale abundante către dînsul , ea lingușia și suridea copilului cel sărac și care dorise din tot sufletul să poate fi într-o zi unit cu aceea pe care o adorase, și deaca se va putea, și cu avere. . .  Noaptea o petrecu precum sunt cei condamnați, neeșin-du-i din minte cele ce ziserăm .  Visă cu toate astea ca cei prea fericiți, flori, rîuri și câmpii pitoresci. . .  Plecă a duoua zi la serviciu-i și determinat să ia această sumă de bani.  Voi să întîlnească negreșit pe Cleopatra, să-i dea nisce bune nuvele; dear mai ânteai cugetă că va fi așteptat de acel contraceiu și cătă să se aflle la cancelerie mai de dimineață de cât altă-dată; nu voi deara să întârzie în acea zi negreșit de la serviciu-i.  Întâlnesce un a- mic al său care sta resturnat picior peste picior într-o trăsură noo și cu cai buni.  Își va cumpăra și el una assemenea.  Va da prânsuri și cine serile pela otelurile cele însemnate; va putea să se aboneze și la theatru luând o loge pre seama sea; va ține casa des-chisă, va da baluri, va juca cărți, va fi bine văzut , priimit și îmbrățișat de toți; va fi un milord , a- vând acești bani în mâinile lui; dear mai presus de toate, în câte-va zile el va fi omul cel mai fericit căsătorindu-se; va dispune de suma de duoo mii de galbeni cum va voi și cum îi va plăcea.  Ast -fel el cugetând ajunge până la ușa canceleriei se uită în toate părțile și inima îi bătu un minut .  Contracciul fusese acolo mai de dimineață.  între altele el ținea în mână o pungă cu aur pe care junele no- stru o putu vedea.  Acesta sciu ce însemnează venirea așa de dimineață a contracciului.  Se apropie, îl salută gra-țios , și junele nostru, ca nici o-dată, îi mulțămi zi-’ când : sărut mâna! . . . El deschise un dulap , umblă căutând p-între chârtii, și cel eu banii stătu la o parte ca să-l observe și să poată repezi asupră-i săgețile ten-tațiunei cu mai mult foc , arătând punga cea cu aur . . .  Un împărțitor de afișe theatrale se preumbla în dala visteriei.  -  Clucerul Ianache se aflase la 10 ore de dimiaeață în camera sea de lucru; Rădulescu, casierul , și capul sec-țiunei sosiră un minut pe urmă: cancelaristii și copiștii umpluseră mesele și începuseră a se așeza cu coatele pe postav ca să scrie, cu coale de chârtii dinain-te-le, călimări și condee.  Contracciul i se păru că trebuie să se retragă puçin .  Junele-l întrebă: „ce, vă duceți? . . ”  care însemna rămâi ca să facem treabă, și entreprenorul , fără a res-punde, se puse de șezu pe scaun .  Ioniță ș-aruncă o căutătură pe o placardă de"thea- tru.  Era tipărită cu litere mari, se anunța o represen-tațiune în limba patriei, în sala theatrului vechiu la Slâtineanu.  Se juca o dramă întitulată; Trădarea. . .  Trădător este, zice el , acela care vinde la străini interesele patriei seale! . .  este trădare ori ce abus , ori ce fraudă, ori ce nedreptate comisă de funcționar ; ecte o vînzare, o lovitură mortale pentru țeară și națiune când lovesce cineva în legi și ce au ele mai sacru; cel ce își vinde consciința, cel ce nu roșesce dinaintea crimei, cel ce uită pre Dumneze este un trădătoriu! . . . Așa  dear voiu fi tractat , stigmatisat cu acest nume criminal cugeta profund Ioniță, turburându-i-se ochii și ca cum simți în afundu-i efectul unui trăsnet , începînd să-i vie o sudoare rece pe frunte.  Trădătorii, criminalii, nelegiuiții ucigători merit pedîpsă și disprețiul comun , cum dear să fac e aceasta?  repetă în adîncul sufletului său.  Nu!  nu!  departe de la mine trădarea! . . .  Toate acestea și le zise el de o-dată; consciința îl mustra în adevăr . . ,  Cată să aibă ' cineva o inimă ca a sea, pentru a cugeta ast -fel la lucruri și a simți gravitatea lor !. . .  Bancherul ânsă, ca cum ar fi înțeles motivul tur-burării funcționarului, făcu să sune aurul atingând de vre o duoo ori masa cu punga cea de ibrișim roșu, prin care se vedea meșina din care era format gropul cel mare.  Se vede că până atunci nu veniseră concesiunile cele însemnate la noi în țeară! ! .  Ioniță N. . .  se îngrozi de ideea fulgerătoare care trecuse prin minte-i: trădare! . . .  El nu voi să merite ast titlu.  Căta negreșit să refuse ceea ce, de și nu promisese, didese a înțelege bancherului susi oais , că consimte a-i împlini cererea.  — Domnul me zise Ioniță acestui bărbut , rămîne acel lucru care mi l-ați propus .  Nu va sci nimeni ni-mic despre cele ce s-a petrecut între noi.  —și nu voesci să iai duoo mii galbeni cari-i am adus cu mine?  eată punga și gropul , adăogă siniorul cu‘ sănge rece adresându-se către Ioniță N. . .  — Hotărît , nu!  respunde junele cu obrașii aprinși și cu inima castă și sinceră, s-a terminat aceasta!  Bancherul surîse însă tăcu; el avu aerul ca cum să zică că ar fi făcut numai o încercare. .  Strânse pe june de mână și plecă fără a schimba de loc faça.  Junele roși și mai tare, deară resuflă cu toți plỏmânii crezându-se scăpat de o nenorocire.  Își urmă lucrul canceleriei mai liniștit de-cât în ziua trecută.  Nu avu însă răbdarea d-a nu spune mai târziu împregiurarea asta capului secțiunei.  O sciură apoi și alții.  —  Eșind de la cancelerie merse drept acasă.  Cum dete cu ochii de soră-sa, o întrebă despre răspunsul ce a dat mama Cleopatrei.  El semăna acum par-că se trezise dintr-un vis teribile.  — Frățiorule!  adaogă Zinca cu aerul femeiei interesante, te duci de multe ori la monastirea Cernichi, a-duți aminte ce frumos era și ce bine petrecurăm de hramul bisericei celei noui, vrei să mergi și acum de ziua St.  Constantin?  Vom pleca cu duoo zile mai-n-ainte, să rămânem acolo trei, sau patru zile.  — Ce are d-a face, întrebă Ionită, mergerea noastră afară la monastiri cu răspunsul ce-l aștept de la mama Cleopatrei?  ce o să fie si dînsa acolo?  — La Cernica o să se încheie lucrările privitoare la soartea ta.  Vei înțelege că e nu te înșel , că sora ta îți voesce tot -d-auna binele, ca o soră ce sunt mai mare.  Avem numai zece zile pînă la ziua aceasta, așteaptă încă.  — Pot să văd în timpul acesta pe Cleopatra?  —Ai fost tot -d-auna cu minte și m-ai ascultat , leică dragă!  ascultă și acum pe sora ta, nu merge la Cleopatra.  — Puîin va trece și vom vedea! . .  — Deară ce s-a-ntîmplat ?  întreba Ioniță impacient și căutând cu ochii mari la sora lui.  — Plecăm amânduoi, seau deaca voesci, mergi singur la Cernica.  Ascultă-mă și atsă-dată, frățiorule!  De St.  Constantin vom fi acolo.  Sora ta îți este de ajutor ! Leica ta nu te lasă! . .  Ioniță, drept respuns , puse capul între mâini ca un om care se gỏndesce și-i e inima sângerând ; nu mai vorbi de astă împrejurare așteptând .  Ce însemnează toate aceste lucruri care mi le zice so-ră-mea și care e nu le pot înțelege? . .  cugetă în sine Ioniță N. . .  III  P-atunci ministeriul financelor (vistieria) era divi-sat în trei secțiuni: la cea d-ântâi privia lucrarea con-tribuțiunilor directe, la a duoua contabilitatea, pe lîngă care se adăogase și administrarea domeniilor și salinele, și la a treia contribuțiunile indirecte, vămile etc.  Junele nostru, ni se spune că de ordinar fusese la secțiunea I, și în intervale a fost dat , de director , să lucreze la a II, pentru inteligința lui.  La registru era un fiiu de boiăr , zisă: Goconu Nae ch. . .  bărbat în etate, însurat și cu bună posiție, adică cu avere, socotindu-se și zestrea nevestei.  Ministru de p-atunci. . . .  Căciul m. . .  iubia prea mult bufoneriile, și acela fiind bufonul se , se bucura de oare care favoare, cỏci era autorisat să priimească banii veniți de pe afară.  Nu vom nega că ministrul cât și directorele erau bărbați ai progresului, cỏci recomanda în toată țeara a bonamente la Vestitorul-românesc (gazeta semi oficiale p-atunci) la diferite opere cari se publicau, lotării în bene-ficiul săracilor și o bibliothecă universale, proiectată de o societate de bărbați, și care n-a apărut . . .  Prin urmare curgeau gropurile cu bani la registratura de la secțiunea II, pentru acestea.  Nu era zi ca să nu fie la vistierie duoi, trei bărbați, și mai ales redactorele de la Vestitorul-românes , să nu întrebe deaca a' venit ce-va bani adresați către dânșii.  Coconu Nae ch. . .  registratorele, îi făcea să plece fără să fie supăraț , prin un răspuns ce le dedea tot-d-auna însoțit de un suris măgulitor , că n-a venit , dear poate mai târziu; să mai poftiți după câte-va zile! . .  le zicea el .  Ioniță fuse coprins de mirare la început văzînd a-ceastă manoperă a registratorelui, cỏci el lucrând la archive și dând ajutor , în espedițiuni, registratorelui, a avut ocasiune să veează cu proprii sei ochi cum prii-mise gropuri de asemenea natură și-i băgase Coconu Nae ch. . .  registratorele, în posunar , fără să-i treacă la registru, și pe destinatorii lor îi trimitea acasă tot-d-auna făcîndu-le complimente și vorbindu-le cu surîsul pe buse, ear serile, dumnealui, juca cărți prin case particulare, se înțelege.  Acest essemplu, sau această manipulație a registratorelui preocupă mult pe june, care în urmă conveni a zice: asta nu face nimic , D.  Nae ch. . .  și deaca ia de o-cam-dată acesti bani pentru trebuința sea, îi poate da înapoi mai târziu fiind om cu avere.  Ori cum scoala a-ceasta, vă puteți închipui, era funestă pentru nisce capete june cari iau de model pe superiorii și colegii lor .  În privința asta nu scim ce să mai arătăm despre o-norabilele D.  Nae E. . .  de cât că nu era zi să nu bage unul seau duouî gropuri în posunar . . .  Dear ce se întîmplă pînă în cele din urmă, ia ghiciți? . .  i se întîmplă curat cum zice zicătoarea, că tivga nu duce mult la apă și se sparge.  El se întinse a ataca și bani publici. . .  După trecere de un oare care timp , într-o bună dimineață D.  Nae ch. . .  a fost dat în judecată pentru delapidarea a câte-va mii de galbeni, pentru care i s-a secuestrat o parte din bunurile seale proprii, și soçia sea abia scăpă ce scăpă cu zestrea.  El a fost arestat , însă pentru scurt timp .  Cum am zisu era protegeat ; consângenii sei alergară în toate părțile a-i solicita grațiarea.  Rămase a se despăgubi statul cu ceea ce s-a secuestrat .  El se preumblă, în scurt timp după aceasta, liber și indiferent la toate câte s-au petrecut . . .  Mai târziu se și plângea că lumea este nedreaptă către dînsul , că îl lasă pe din-afară fără funcțiune  Să punem acum în cunoscință lectorul de cele ce s-a petrecut între aste duoo femei și ce răspuns a dat soçia arendașului sorei lui Ioniță.  Întîmplarea face ca Teodorița să nu fie singură când veni Zinca la dînsa; tocmai se afla Tonciu, un ore-care individ din vecinătate, care tot spunea istorii de pe când el fusese curier la postă și mai din alți timpi de pre cât ș-aducea aminte.  El suferia de reumatism la un picior , pentru care umbla cu o cârjă, și la toată vorba zicea că are durere, și-și pipăia mere genuchiul fre-cându-l pe d-asupra cu mâna.  Acest om avea port oriental arnăuțesc și purta un cauc pe cap , ce-l apăsa pînă d-asupra sprâncenilor .  Cocona Teodorița ședea la un colț al patului cu ochelarii la naș și croia cămăși din pânză de casă so- çiului ei, pe care-l aștepta din minut în minut să vie de la țeară  Tonciu zicea că s-a martirisat ca un martir și ca condamnații pre-cât timp fusese în acest serviciu.  Din cât se înțelege el nu era dintre cei fără cap , dear nici dintre cei cari n-au musca pe căciul .  Între cele ce vorbia zicea și asta că: drumurile sănt în prea proastă stare, lipsa de șosele și poduri peste ape îndărătnieesce și comerciu și toate afacerile: apoi nesiguranța călători-lor de multele tâlchării și prădăciuni cari se fac în tot locul au spăimântat o lume, ca cum țeara ar fi locuită de selbatici, fără autorități și fără legi; mai a-dăogând că fiecare rupe cât poate și cât are ocasie; slujbașii își împlinescă rău deatoria, și mita și reșfetul joacă un mare rol ; egoismul , lăcomia de bani și potlogăria este o stare scârboasă care pe toți îi încurcă și-i învălue precum pânzele păianjănului ori-ce insectă; că fiecare este silit să șează cu ușa închisă, ca să nu fie prădat atât de tâlchării de codru cât și de zabeți. . .  Dear cine face pe oameni să fie tâlchari?  câte o-dată lăcomia, răul essemplu celor de la putere și mai de multe ori nedreptatea. . .  Ce se fac banii strînși: bir , șo -sele și altele? . .  Dumneze să mă erte, am păcătuit și e mai de mult : eram una cu hoții și m-am împărtășit din nelegiuirile lor . . .  numai să nu-mi iau resplata după cum am făcut !. .  El arău fi voit să zică mai multe, dear începu să se vaite că îl doare piciorul : hai!  oh!  oh!  oh! . .  — Ce, ai fost cu hoții cari ucid și jefuesc ? . . .  întreba Teodora cu curiositate.  — A fost un timp de păcate pentru mine, numai să nu fiu pedepsit după cum am făcut , feresce Doamne!  — Va să se schimbe timpul , zice cucina Teodorița, căutând să se schimbe acest fel de conversație a lui Tonciu, uitându-se cu ochelarii mere la pânza cea a-șternută pe pat și netezind-o cu mâna și cu foarfecele.  Tocmai atunci intră și Zinca, amica ei.  — Bine te am găsit ! zise aceasta celei cu ochelarii pe nas , dear ce poate fi că nu ne-am mai văzut de atâta timp ?  Altă-dată nu trecea o zi să nu fim una la alta, și acum a trecut de cinci-spre-zece zile? . . .  Ce tot lucrezi? . .  — Oh!  cocoana mea, sunt uite împresurată de treabă, am atâta lucru că nici la biserică nu m-am putut duce.  Apoi cum scii, fac toate în casă.  — Dear doamne eartă-mă!  esclamă Zinca, Cleopatra îți e de ajutor ; mai lasă lucru că ai cine să ți-l făcă; și mai eși să-ți vezi, soro, vecinii; mai eși să te vedem , ce Dumneze !  au doară s-a recit prieteșugul nostru?  De aceea am venit , uite! . .  — Hai!  oh!  oh!  oh! . .  se auzi văitându-se, de lîngă sobă Tonciu, care își freca mere genuchii.  Zinca se uită la acel care se văita, și fu nemulțiă-mită că este el acolo.  Ea ar fi voit să găsiască pe arendășiță singură.  — Dear Cleopatrița unde este?  ce lucrează?  — Mititica maichi!  respunde Teodorița rădicând cu o mână ochelarii în sus , lucrează dincolo; am pus-o astă-zi’ să fearbă dulceți. . .  Dear nu șezi, soro?  ia loc pe scaun lîngă mine.  Zinca făcu semn Teodoriței arătând pe bătrânul care-și freca genuchiul .  — Nu s-ar putea să-i faci vînt să se duc d-aici?  zise Zinca, ca o femeie ce are un secret să-i spună și nu voesce să o audă alții.  — șezi și nu te îngriji de el , că e un vechiu cunoscut cu bărbatu-me , poți vorbi ori ce de façă cu densul .  Zinca, genată oare cum că se află acest martur când voesce a propune lucruri de o mare însemnătate familiare, totuși șezu și prorupse mai târziă făcînd declarație de comisionul cu care era însărcinată.  Tonciu se mai văită de duoă trei ori și apoi scoase o tabacheră și lo o prisă.  Întinse tabachera și stoapânei casei.  Zinca începu ast -fel către Teodorița:  — Scii pentru ce ami veniti să-ți vorbesc ?  zi așa: să fie cu norocire! . .  — Cu norocire să dea Sântul să fie! . . .  Dear ce e?  spune?  Dumneata cunosci aplecările acestor copii cari se iubesc .  De mult am voit să viu ca să vorbim , să ne înțelegem și să facem cum este bine pentru viito-rul și fericirea lor . .  Scii că ei se plac așa de mult !. .  Teodorița tăcu mai ântîi și par-că sbârci din nas de vre-o duoo ori, redicând puçin ochelarii și earăși îi puse, pe urmă respunse: Apoi. . .  — Soro, contino cea d-ântîi, cunosci că Ioniță fate-me și Cleopatra au multă aplecare unul către altul ca să se ia, și d-aceea am venit ca să o cer .  și dum-neata nu vei zice alt -fel ?  Tonciu scoase încă un gemet și Teodorița mai rădică puçin ochelarii.  — Ce să zicu!  E nu pot să-ți respunz la dorință, pentru că scii, bărbatul e totul în casă.  Ce poate o mamă pentru fiica sa?  tata ce voesce, aceea se și face, cum vrea el .  — Dear , soro, scii că ei se iubesc , și n-ar trebui să facem în contra acestei legături nici un pas care să fie spre nefericirea lor ! Scim ce va să zică a iubi! . .  Aci Zinca voia a atinge cele mai delicate coarde de sim-țibilitate a le mamei Cleopatrei, care însă sta rece pu-indu-și ear ochelarii pe nas .  — Soro, ce să zic !  adăogă Teodorița.  Nu sciu să-ți spuiu, sau nu, ce s-a întemplat .  — Ce lucru?  întrebă cu impaciență sora lui Ioniță și care începu a se păli pe față goandindu-se la vre o catastrofă pentru fratele ei.  Ce lucru, soro dragă?  Nu cumva? . .  y '  — Uite este logodită!  respunde Teodorița, tată-său a voit și a logodit-o de când era numai de duoi-spre-zece ani.  — Îmi pare rău, adăogă Zinca, de o așa întîmplare!  Cum de nu mi ai spus-o nici-o-dată?  Cleopatra logodită fără ca să sciu și e ! Noi atât de bune prietene amînduoă, să nu-mi spui asta? :  — N-a fost prin scirea și voința mea.  și nici dânsa nu scie nimica.  — Ce-fel ?  adăogă Zinca, Cleopatra? . .  — Da, ea nu scie nimic .  — Cum s-ar putea?  — Uite prea bine se poate.  — Cum Dumneze un lucru ca asta! . .  — Era numai un copil când tată-său a făgăduit-o s unui neguțător de la Galați, unui compatriot al lui, cu învoire ca să aștepte până se va face mare.  Acum ea are nuoă-spre-zece ani.  Alaltă eri a fost mi- rele aici.  Bărbatu-me le face și le regulează toate cu tăcerea și fără să spue Cleopatrei până în ziua din urmă.  E n-am fost ascultată într-aceasta de bărbatu-me când i am zis să nu se prea grăbească cu măritișul copilei.  — Rău îmi pare!  respunde Zinca lăsând capul în jos și rămâind cufundată în gînduri.  Ce voiu zice lui Ioniță? . .  El o iubesce așa de mult !. .  — E încă căutam un chip ca să ne înțelegem despre aceasta, adăogă soçia arendașului, a făcut Cleopatra copilărie d-a scris în trei roanduri frățiorului dumitale, și când se mărită o fată nu trebue să se găseascâ ast -fel de chârtii scrise la flăcăi.  Te rog dear fă să înapoieze fetei biletele care i le a scris .  Dumneata înțelegi că omenii cei cu minte se portă cum se cade.  Mai este și o verghetă de aur ce o are de la fiie-mea.  Să o dea înapoi, ca să nu rămâie nici o urmă de bănueli și nemulțiămiri vre o dată. . .  zii lui Ioniță că tinerețea așa este; a fost între ei un prieteșug numai.  Ioniță e un june cu minte, un om bun , este ca un copil al me !  — Soro, dear el o iubesce, și ea precum ai vzut îl iubesce! . . .  — O soro!  Dear fetele nu sciu ce fac , zise femeia arendașului surorei lui Ioniță, ele n-au înca minte; femeia să-și iubească bărbatul pe care i-l a dat Dumneze , care îl ia cu cununie, așa e dreptul . . .  — Da, dear ce faci tinereței bat-o s-o bată?  replică Zinca care se silia se atingă inima amicei seale; poți să poruncesci la dragoste? . .  — Hei!  soro, adăogă de colo cucoana Teodorița cam a-prinsă, m-am măritat când eram de patru-spre-zece ani și numai m-a-ntrebat nimeni deaca era cu voia mea.  — Dear , soro, e rău, și dintr-asta se întâmplă multe nefericiri.  — Hei!  ce să facem , și dumneata ai bărbat ; poți să eși din voința bărbatului care e stelpul casei?  Zinca înțelese că nu e de făcut nimic cu acești oa-meni și se goandi un minut cum o să vorbească lui Ioniță, cum o să-l însciințeze despre această împregiurare fără să se turbure, fără să se întîmple vre un scandal . . .  Atunci îi veni în minte ideea ca să-i vorbească despre asta la monastirea Cernichi.  Acolo îl va găsi mai liniștit .  — Te las dear sănătoasă draga mea!  — Ce te duci?  zise stoapâna casei.  Tonciu în acest timp se mai frecă de câte-va ori cu palma pe d-asupra piciorului văitându-se, scoase apoi tabachera din posunar , lo o prisă, strănută și se găti să plece rezemându-se pe cârje.  Zinca agitată și preocupată de nemulțiămitoarea nuvel ce o va aduce frăți-ne-se , se găti și ea să iasă, întinzend o mână Teo-doriței.  — Ce, nu mai șezi?  o întrebă aceasta.  — Mă duc , c-am întârziat , respunde Zinca, care se silia să ascund cât putea turburarea sea.  Dear să, nu uiți?  adăogă stoapâna casei, ce te am rugat , draga mea!  Vezi să mi le trimiți, răvașele și vergheta; și noi vom rîmânea tot -d-auna cele mai bune prietene.  În același timp Zinca și Tonciu eșiră de Ia Teodo- rița care își lo ochelarii de la ochi și veni să înso-çiască pe sora lui Ioniță pînă la poartă.  Zinca mergea să întâlnească pe frate-se , când cel șchiop căută să se duc acasă ș-a se pune pe lavița sa în poartă, să-și frece genuchiul și să fumeze cu ciubucelul .  Tocmai albanesul , soçiul Zinchei, trecea.  Acela îl opri dându-i bună vremea.  Ei se întrebară cum mai petrec , ce no , și terminară cu vorba despre cumnatul se Ioniță.  — Bre!  ș-a perdut mintea cumnatul dumitale?  zise Tonciu înțepat și cu un aer de om care scie multe și de toate.  Cum un băețel de eri d-alaltă-eri, să se sue ca mintea pînă acolo, să ceară pe fata arendașului vecinul nostru?  Are el vre o stare?  Arendașul dă fiicei seale trei mii de galbeni zestre, și caută să găsiască ginere negustor , ear nu un sgîrie pe chârtie. . .  și până nu termină vorba, începu după obiceiu a se văita; hai!  oh!  oh!  oh! . ,  erăși m-a apucat , junghiurile de la picior .  — Ce spui Tonciule?  se vede că ai ajuns în stare de copilărie; cumnatul me este ca și boiăr ; ca mâine o să-l vezîi și cu caftan ! Ce vorbesci ca muierile? . .  —Bine, bine,să dea Dumneze , hai!  oh!  oh!  oh! . ,  respunse el văitându-se.  —Seara bună, Tonciule!  adăogă albanesul vecinului se , pe care îl lăsă frecându-se la genuchiu. . . .  Trei septămâni mai în urmă, de ziua St.  Constantin, se văzură, în Cernica, câte-va trăsuri și câte-va familii preumblându-se p-în curtea cea largă și p-împregiurul bisericei celei mari.  Asemenea și câte-va bateluri des-picând undele încrețite a le lacului care încongiură monastirea aceasta.  Părinții eșiseră de la rugăciunea de seară.  E un timp plăcut .  Puçin vînt potolia arșița zilei.  Trestia lăsa un sunet ca gemetul pe ape când seara vine cu umbrele ei întunecate, și inimile erau atinse de mișcarea ce însufleția pădurea învecinată și monastirea de cântecele paserilor și de lamentarea clopotului.  — Ar fi zisă cineva că Angelul pacei și al pietății chiăma pe fie care în sînul acestor singuratece locuri; lumea și, grijile cetăților erau uitate aci un minut pentru cine venise să guste repausul acesta.  Dear pe luciul argintiu al apelor se vedea călughă-rul conducând luntrea liniștită și legănând , de a vi-sita undițile pescarilor .  Un ceriu cu puçini nuori, o stea strălucind în amurgul serei era îndestul ca să lumineze aceste fisionomii melancholice, încercate prin ab-stinențiă și ajunare.  Speranța în inimile noastre este o floare a ceriului care cresce lângă marginea mormântului și ne face să întrevedem fericirea.  Contemplând frumusețea ceriului, bucurându-se de lumina zilei și rugân-duse mere , a se ocupa de cele neapărat necesarii ș-a desprețui moartea, acilea e un merit .  — Fericiți tot -d-auna prin speranța de o resplătire divină, acei cari împlinesc căile virtutei și cari se găsesc a veghea în giurul locului repausului sânt : aceste fisionomii melan-cholice luminate de făclia bisericei și de misterioasele raze care le priimesce sufletul în liniștirea sea, — ei merg înfruntând vijeliile durerei și torentele spăi-inântătoare de nefericiri;— ei petrec aici cu abstinen-țiă și devoțiune, cu viața celor mulțiămiți, pe undele rîului, în suflarea cea aspră a aerului, prin trestia aplecată de legănata plutire a vasului, tari în credință și liberi precum undele acestui lac !. .  P-între monachii cari plutiau cu atâta zel cercetând mrejile și cârligile undiților , cu luntrele lor , se vedeau și câți-va dintre visitatorii străini, veniți de acea zi.  Ivirea lunei de cu seară încuragea pe unul dintre ei a se depărta cu luntrea prea departe spre pădurea din susul monastirei pe iezer .  El trăgea la lopată conducând luntrea întocmai ca un marinar , și părea că în-cântătoarea imagine a pădurei, oglindită în luciul lacu-lui, îl atrăgea, pe când umbra sea se prelungia în cursul apelor .  Soarele era la apus și roșietica sa lumină da fisionomiei acestui bărbat espresiunea unui ca-racter viu, unui spirit preocupat .  Uimit însă subt romanticile impresiuni a le naturei, după ce începuse a se-nopta, văzu că se depărtase prea mult și căută să se întoarne grabnic la monastire.  Luna protegea această preumblare care îl făcuse să uite o sumă de griji și pentru care el venise cu duoo zile mai-nainte.  Plutind vre o duoo ore și mai mult , ajunse la portu unde stau luntrele.  Sări cu grăbire pe țermii cei acoperiți de earbă, legă batelul cu lanțul de rădăcina unei sălcii pletoase, și merse cu pași repezi spre chilia în care fusese el așezat când sosise în monastire.  Luminile apăruseră pe la ferestre, ardeau cam închise precum și luna care se găsia pe ziumătate ascunsă în nuor .  Tăcerea atunci domnia în tot locul , în chiliile mona-chilor și în spațioasa curte.  În chilia în care intrase junele mai ântîi era tăcere, pe urmă se auzi duoo persoane convorbind :  — Ai văzut pe Cleopatra?  întreba Zinca pe fratele ei, care venise ostenit de preumblarea sea pe ape.  — Da, respunse Ioniță, alaltă-eri amu șezut convor-bind cu dînsa ca o zumătate zi.  Nătărăul de Tonciu schiopu a scos vorbe că ea este logodită cu un ne-guțitor de la Galați.  O!  Doamne Sânte!  asta a fost ca o lovitură de trăsnet pentru mine!  Dear nu este adevărat și-mi pare bine.  Am alergat de am găsit-o, am vorbit cu dânsa și acum sunt liniștit ; ea m-a în-credințat cu jurăminte că mă iubesce și-mi a repetat-o de vre o trei ori: „pân’ la mormânt !. . ”  Zinca se uită lung la fratele ei, ca cum voia să scie deaca este timpul să-i descopere adevărul :  — Ea se mărită astă seară, iubite frate, te pot încredința.  Astă seară este nunta ei.  — Cum?  întrebă loniță rădicându-se îndată în sus și mișcat peste măsură.  — Liniștesce-te dragul leichi!  adăogă Zinca, care voia-să introduc pe frate-se pe nesimțite a-l informa de astă împregiurare, lasă că tu o să ai un noroc mai mare. . .  — Ea se mărită astă seară? . .  esclamă loniță cu o voce năbușită, și e stau aici? . .  Nu, nu se poate; zi soro dragă că ai glumit .